Violenţa este o componentă importantă a deviaţiei comportamentale, înţeleasă ca o formă deficitară de raportare a persoanei la realitatea înconjurătoare.Jean Piaget spunea că omul, ca fiinţă socială, trebuie să realizeze echilibrul între „asimilare şi acomodare”, iar şcolarii parcurg un drum lung de acumulări şi experienţe.Cauzele manifestării violente la elevi sunt multiple constatându-se că vârsta respectivă este predispusă spre violenţă.
Tema violenţei în rândul tinerilor o regăsesc tot mai des în mass media, dar şi în calendarul activităţilor din mediul şcolar, însă abia în momentul în care am început să scriu despre aspectele acestui fenomen mi-am dat seama cât de amplu şi de complex este. Găsirea de soluţii şi, mai ales, de soluţii pozitive pentru diminuarea sau chiar eradicarea fenomenului de violenţă este, cred, scopul fiecărui dascăl, iar pentru aceasta trebuie să fim solidari, cooperanţi, toleranţi şi mai ales consecvenţi.
Orice comportament violent are un scop. Ce încearcă să obţină copilul violent printr-un astfel de comportament? Întâlnindu-ne cu astfel de situaţii, fie în calitate de părinte, fie în calitate de profesor, trebuie să găsim soluţii alternative pentru a vedea care sunt aşteptările copilului. Profesorul, mai ales, trebuie să fie capabil să prevadă şi să prevină ieşirile violente, prin distragerea atenţiei, prin laudă, prin recompense, prin schimbarea locului în sala de curs etc., dar mai presus de toate este esenţială constanța formatorului. Comportamentul violent al unui elev ar putea fi corectat prin cooperarea a doi adulţi: unul în calitate de observator, celălalt în calitate de consilier, acestia din urmă propunând o sarcină: de exemplu, ridicarea obiectelor aruncate (cărţi, caiete etc) – şi repetând calm, fără a se aborda o altă discuţie, aceeaşi cerinţă, până la îndeplinirea acesteia. Dacă nu există un feedback, se poate varia modul de formulare a cerinţei: “Ĩnţeleg că eşti supărat, dar este necesar ca tu să ridici obiectele aruncate”. Ĩn cele din urmă, elevul va coopera. Toţi avem nevoie de încurajare, cu atât mai mult aceşti tineri, în astfel de situaţii, aşa că nu trebuie să uităm să-i lăudăm, să-i încurajăm, să le oferim ajutorul.
Intervenţia promptă: copiii nu pot ieşi din situaţii conflictuale sau violente fără ajutorul şi intervenţia profesioniştilor, a noastră, a consilierilor şcolari în primul rând, atunci când aceste situaţii apar în mediul şcolar, apoi a psihologilor şcolari, şi, nu în ultimul rând, a specialiştilor autorităţilor locale. Implicarea părinţilor, încă de la început, este un aspect care ține de buna legătură dintre şcoală şi familie: este important ca părinţii să fie permanent informaţi asupra oricărei modificări de comportament şi viceversa.
Sunt necesare programe atent structurate şi concepute pentru a facilita accesul elevilor la formare.
Limite clare şi precise cunoscute şi înţelese atât de profesori cât şi de elevi – seturi de reguli construite împreună și asumate; aici e nevoie de o clarificare foarte importantă: în eventualele cazuri conflictuale, problema nu o reprezintă elevul, ci comportamentul său în situația respectivă.Profesorul Raj Persaud, consultant în psihiatrie în cadrul spitalului Maudsley şi profesor universitar la Institutul de Psihiatrie din Londra afirmă că: “existã o diferenţã esenţialã între cei care devin violenți din cauza unui eveniment izolat din viaţa lor şi cei care au fost întotdeauna violenţi. Dacă un elev devine violent, atunci şcoala trebuie sã afle motivul, altfel se bate pasul pe loc.
Copiii violenţi provin cel mai adesea din familii dezorganizate şi au nevoie de ajutor de specialiate. Ĩn general, copiii violenţi nu au niciun respect de sine, iar sala de clasa le aduce în mod constant aminte că din punct de vedere educaţional ei nu se aliniazã deloc în rândul celor non-violenţi; ei folosesc violenţa tocmai pentru a arăta cine dominã, pentru a-i face pe cei din jurul lor sã se teamã. Dacă şcoala nu eliminã rapid aceste gesturi indezirabile, atunci alți elevi vor adopta aceeaşi atitudine, vor fi conștienţi de puterea pe care le-o oferă comportamentul lor violent.” Elevii violenţi bulversează viața dintr-o unitate şcolară, întunecând zilele profesorilor şi colegilor lor, semănând teamă și nelinişte. Când elevul devine violent, sala de clasă poate fi un loc periculos, cu un imens impact asupra persoanelor direct implicate, dar şi asupra întregii comunităţi educaţionale. Organizaţiile profesorilor consideră că, în ultima vreme, numărul elevilor violenţi sau care deranjează orele de curs este în creștere.
Comportamentul elevilor problemă depinde de caracterul fiecăruia, de nivelul şcolii unde învaţă, dar şi de natura incidentelor din mediul respectiv. Este evident faptul cã societatea trebuie să ia poziție, este nevoie de aplicarea şi implementarea unor acţiuni responsabile din partea copiilor, familiilor, profesorilor, poliției, autorităţilor locale și Guvernului. Este nevoie de strategii clare la scară naţională. Doar educând copiii în mod activ se poate conştientiza și evita impactul negativ al violenţei. Intervenţiile timpurii şi decisive sunt necesare pentru redirecţionarea puterii sociale deţinute de copii înspre scopuri mult mai constructive.
Bibliografie selectivă
1. Albulescu, Ion –- Educaţia şi mass-media: comunicare şi învăţare în societatea informaţională, Cluj-Napoca: Dacia, 2003;
2. Cucu, George.––Educaţia şi mass-media, Bucureşti: Licorna, 2003.
3. Petcu, Marian – Sociologia mass-media, Cluj-Napoca: Dacia, 2002;