Violența invizibilă este periculoasă chiar pentru faptul că efectele ei lasă urme mult mai adânci decât cele vizibile. Gesturile sociale și excluderile discrete sunt lovituri invizibile care marchează sufletul unui adolescent. Copiii între 10 și 16 ani sunt mult mai sensibili la statutul lor social. Trec printr-o perioadă când emoțiile sunt foarte puternice. Cuvintele mascate lasă o rană adâncă în sufletul lor care este greu de vindecat. Nu avem voie să ignorăm acest pericol dacă vrem relații sănătoase între elevi.
Violența invizibilă nu este imediat recunoscută ca abuz. Este o formă de agresiune psihologică care se poate manifesta în mai multe feluri. Începe cu o privire disprețuitoare. Apoi, când apare persoana, grupul dintr-o dată se oprește din discuții, o exclud intenționat din grupul lor. Urmează manipularea relațiilor între colegi: „Nu vorbi cu ea pentru că…”, „Nu fi prieten cu el că…”. Pornesc zvonurile și răspândirea informațiilor false despre persoana în cauză. Este foarte greu de depistat. Noi, profesorii, trebuie să fim atenți și să nu lăsăm să vorbească niciun elev ironic. Aceste „glume” repetate sunt abuzuri ascunse pe seama cuiva. Nu avem voie să le bagatelizăm considerându-le fapte copilărești pentru că au efecte mult prea serioase pe termen lung.
Elevii de gimnaziu simt nevoia să fie apreciați, să aparțină unui grup popular și să aibă o reputație în acest grup. Concurează între ei să conducă acest grup. Tachinează atât în afara grupului cât și între ei. Toate acestea conduc la o formă de agresivitate cu care ei pot controla viața lor socială.
Glumele nevinovate care se repetă pot face ca persoana în cauză să devină anxioasă, să nu vorbească cu colegii, să nu îndrăznească să răspundă la întrebările profesorilor, să se retragă într-un colț, pentru a nu fi vizibilă pentru nimeni.
Care sunt aceste glume, tachinări? Dacă un elev răspunde mereu la cerințele profesorilor, atunci la un moment dat devine tocilarul clasei. În prima fază pare doar o tachinare, dar repetată, dintr-o glumă proastă devine izvorul anxietății. Elevul nu mai învață regulat, învățatul devine un păcat. Își pierde curajul de a se exprima cu încredere. Simte că este vinovat.
Integrarea unui elev nou venit în clasă este importantă. Grupurile deja formate nu lasă mereu intrarea nou veniților. Elevul pierde încrederea în sine, începe să creadă că nu merită atenția nimănui, devine retras și evită punerea întrebărilor la oră. Dacă este mereu ignorat de colegi, simte că nu aparține clasei. Dacă nu reușește să se împrietenească cu colegii din prima, atunci profesorul trebuie să ghideze clasa către el. Aici nu sunt replici dureroase sau conflicte deschise, dar este tot o formă de abuz.
Un elev dintr-un grup deja format poate manipula colegii ca să scoată dintre ei o persoană de care nu-i mai place. Spune lucruri nefavorabile despre ea în spatele ei. Încurajează pe ceilalți să nu discute cu ea, să nu-l cheme la un film pe care împreună voiau să vadă. „Este ciudată, să nu mai vorbim cu ea!”, „Se dă mare și tare, s-o ignorăm!” Grupul se distanțează treptat. Persoana nu-și dă seama de ce este izolată de ceilalți, nu înțelege motivul, de ce nu mai stă nimeni de vorbă cu ea. Identificarea violenței invizibile este dificilă din cauza că nu sunt certuri zgomotoase.
Sunt elevi cu situația materială modestă. Nu sunt îmbrăcați cu cele mai moderne haine de firmă. Pot deveni ținta unor colegi care, ca să iasă în evidență, răspândesc tot felul de zvonuri despre ei cum că părinții sunt sărăntoci pentru că tata este bețivan. Atmosfera devine tensionată. Elevii devin marginalizați. Sau chiar invers. Poate un elev să primească cadou un telefon modern, de ultima generație. Și un coleg gelos, să răspândească zvonuri false despre părinți darnici. „Cine știe de unde au atâția bani pentru un astfel de telefon, precis că nu din muncă cinstită!”
În ambele situații, violența ascunsă lovește în reputație. La vârsta lor, este un aspect foarte sensibil.
Rezultatul violenței ascunse poate varia de la elev la elev. Depinde de personalitatea lor și de educația pe care au primit-o acasă. Cele mai frecvente efecte sunt: anxietatea socială, retragerea din activitățile clasei, scăderea stimei de sine, performanțe școlare reduse, tristețe persistentă, și ulterior, insomnii. Uneori ajunge la comportamente extreme: absenteism, autoizolare sau chiar răspunsuri agresive.
Violența invizibilă este discretă și poate fi ușor justificată: „Am glumit!”, „Eu n-am spus nimic!”, „Nu vrea să vorbească cu noi!”, „N-am făcut nimic!”.
Profesorul nu poate depista ușor adevărul pentru că elevii manipulatori nu ies în evidență cu conflicte directe și nu dereanjează ora.
Intervenția eficientă este foarte importantă. Trebuie organizate activități la nivel de elevi, profesori și părinți.
Pentru elevi trebuie creat un climat de colaborare, nu de competiție. Trebuie organizate regulat exerciții de empatie și comunicare. Este necesară purtarea unor discuții deschise despre impactul comportamentului subtil, despre cuvintele care taie adânc în suflet.
Profesorii trebuie să fie capabili să observe dinamica socială, nu numai comportamentele vizibile. Trebuie să încurajeze incluziunea în grupuri. Să vorbească individual cu elevii izolați, să îi scoată din această stare de retragere.
Părinții trebuie să mențină o comunicare deschisă cu copilul. Să asculte fără a minimaliza problemele lui. Și să mențină o colaborare constantă cu școala.
Violența invizibilă din gimnaziu este o realitate prezentă, dar de multe ori ignorată. Este nevoie de educație emoțională, de vigilență și de implicarea tuturor celor care fac parte din viața copilului. Trebuie construite relații sănătoase, bazate pe respect și înțelegere.