Cauzele unui comportament violent sunt: lipsa unei educaţii judicioase şi permanente a elevilor sau o educaţie defectuoasă, cu carenţe, libertăţile şi drepturile individuale greşit înţelese. Soluţiile sunt tot în educaţie şi tot la cadrele didactice, prin natura meseriei lor, iar ora de curs este unitatea de timp în care trebuie să se realizeze, concomitent, instruirea şi educaţia.
Cuvinte cheie: violenţă, mediu, cauze, soluţii, educaţie, profesor
După Decembrie 1989, autoritatea funcţiei deţinută până atunci de profesor s-a destrămat constant din cauza răsturnării scării valorilor în societate. Din păcate, profesorul nu mai este considerat un model de urmat. Noile modele sunt acum „oamenii de succes”, „vedetele” vremurilor, cu care un profesor nu se poate compara la nivel economic. Pe de altă parte, ca în orice societate democratică, libertăţile şi drepturile individuale câştigate odată cu schimbările politice şi sociale au făcut ca autorităţile statului să nu mai poată îngrădi strâns comportamentele indivizilor needucaţi. Acestea, adăugate înţelegerii greşite a drepturilor şi libertăţilor individuale, sunt principalele cauze care au dus la comportamente violente în şcoli şi în afara lor, comportamente al căror număr creşte îngrijorător de la an la an. Şcolii îi revine sarcina grea şi delicată de a-i forma pe elevi în perspectiva creării unei societăţi educate şi sigure pentru indivizii care o compun.
Formarea sentimentelor, a unor convingeri care să genereze un mod de gândire bazat pe principii riguroase şi, în final, să ducă la naşterea conştiinţei şi la formarea caracterului este definitorie în educarea preşcolarilor şi a şcolarilor mici. Imperativitatea punerii accentului pe educaţie în intervalul de vârstă 3-10 ani îşi găseşte argumente în cercetările psihologice din a doua jumătate a secolului trecut, care au arătat că până la vârsta de şase ani conştiinţa este formată în procentaj de 50%, iar până la vârsta de zece ani, 80% din personalitatea viitorului adult este deja modelată. Influenţa pe care mediul social o exercită asupra copilului şi tânărului este puternică; de aceea misiunea şcolii de a-i atrage pe aceştia spre adevăratele valori morale şi culturale ale societăţii este şi mai dificilă.
Sentimentul de respect este punctul zero al educaţiei. Încă din primii ani de viaţă copilul trebuie să înveţe să-şi respecte părinţii, bunicii, fraţii, profesorii, colegii şi, nu în ultimul rând, pe sine. El trebuie să ajungă să conştientizeze că relaţiile interumane trebuie să se bazeze pe respect reciproc.
Pentru formarea şi cultivarea acestui sentiment, preşcolarilor şi şcolarilor mici li se va atrage atenţia asupra faptului că toţi aceşti adulţi care îi înconjoară merită respectul lor deoarece aceştia îi iubesc, îi îngrijesc şi se preocupă ca ei să crească şi să se dezvolte frumos. Respectul faţă de colegi li se justifică preşcolarilor şi elevilor prin necesitatea formării unui colectiv în care ei să se simtă bine şi să înveţe alături de colegii lor, într-o atmosferă plăcută. În privinţa respectului de sine, trebuie să li se spună copiilor că ei frecventează grădiniţa, respectiv şcoala, iar acest lucru îi obligă să nu coboare nivelul exprimării şi al comportamentului în familie şi în societate; prin ceea ce spun şi fac, ei trebuie să dovedească faptul că sunt educaţi, că nu degeaba frecventează şcoala. De asemenea, de câte ori apar comportamente reprobabile sau violente în şcoală sau grădiniţă, profesorii trebuie să le discute cu elevii şi să orienteze gândirea acestora spre un comportament pozitiv.
Pornind de la exemple din literatură (de pildă, prietenia dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă) sau din societate, profesorul le va vorbi elevilor despre prietenie, despre frumuseţea acestui sentiment, insistând asupra fundamentării relaţiilor de prietenie pe aprecierea reciprocă a calităţilor, pe respect şi încredere, pe afinităţi ideatice şi preocupări comune.
La preşcolari prieteniile se nasc şi se desfac uşor, ele bazându-se doar pe relaţiile ce se stabilesc în timpul jocului. Pe măsură ce copilul creşte, preocupările sale se diversifică, apar pasiunile pentru anumite activităţi, apare nevoia de a împărtăşi satisfacţiile proprii cu alţi copii de aceeaşi vârstă sau de vârste apropiate. Copilul începe să fie conştient de propria persoană şi începe să se compare cu ceilalţi. Acum este momentul pentru profesor să le vorbească despre prietenie şi despre calităţile sufleteşti pe care acest sentiment nobil trebuie să se fundamenteze.
Despre patriotism li se poate vorbi elevilor de la vârste fragede. Respectând particularităţile de vârstă ale acestora, profesorul se poate folosi în acest scop de opere literare cu un conţinut patriotic sau istoric (legende, povestiri istorice, poezii etc.) sau de evenimente şi personalităţi din trecutul nostru. Gândirea elevilor trebuie orientată spre valorile cultural–istorice şi lingvistice ale poporului nostru, spre identitatea şi individualitatea spaţiului românesc şi ale poporului român. De asemenea, participarea elevilor la activităţi şi manifestări cu ocazia sărbătoririi unor evenimente istorice, vizitele la muzee, vizionarea unor filme cu tematică specifică etc. conduc la formarea acestui sentiment şi la conştientizarea apartenenţei la acest popor şi la valorile sale culturale şi spirituale.
O altă valoare morală a unei personalități armonios dezvoltate este generozitatea. Profesorii se întâlnesc la clasă cu diferite ocazii pe care le pot fructifica în scopul cultivării acesteia; de exemplu, să presupunem că un elev şi-a uitat blocul de desen şi acuarelele şi nu poate participa activ la ora de educaţie plastică. În acest caz, profesorul îi va ruga pe ceilalţi elevi să-şi ajute colegul cu materialele necesare: unul cu o foaie de desen, altul cu o pensulă, altcineva cu un pahar pentru apă etc. În acest fel copiii învaţă să fie generoşi, altruişti şi săritori.
Tot începând cu anii de grădiniţă copiii trebuie învăţaţi să fie corecţi, sinceri, loiali; trebuie să li se cultive spiritul de dreptate. Toate acestea se formează confruntându-i cu experienţe reale sau cu situaţii create de profesor în scop educativ.
Folosindu-se de rolul său de organizator, profesorul va distribui elevilor diferite sarcini în clasă, obişnuindu-i pe aceştia cu anumite responsabilităţi, altele decât cele legate de învăţătură; elevii vor fi îndrumaţi să rezolve sarcinile încredinţate şi vor răspunde pentru felul în care le-au îndeplinit. Spre exemplu, unui elev i se atribuie sarcina de a monitoriza păstrarea curățeniei în clasă, altuia i se poate încredința supravegherea consumului de hârtie pentru imprimantă, astfel încât aceasta să nu fie folosită în scopuri distractive ş.a. Activitatea fiecărui elev va fi controlată de către profesor, se vor face observaţiile de rigoare, dacă este nevoie, se va aprecia grija elevului în îndeplinirea sarcinii date. Astfel, elevul va acţiona în aşa fel încât profesorul şi colegii săi să fie mulţumiţi de el, se va simţi important şi util pentru ceilalţi. El va înţelege să-şi îndeplinească responsabil orice sarcină i se va încredinţa pentru a fi de folos colectivului, dar şi pentru a trăi propria satisfacţie. Folosirea ambientului în strategiile educaţionale a fost introdusă de Maria Montessori şi este utilă în special în educarea preşcolarilor şi şcolarilor mici, dar se poate extinde şi la şcolarii mari din gimnaziu şi liceu.
Pe lângă formarea sentimentelor şi a unei mentalităţi conforme cu scopurile educaţiei, descoperirea, încurajarea şi susţinerea pasiunilor (muzică, pictură, lectură, sport etc.), cultivarea acestora dezvoltă plenar personalitatea elevului sub aspect cognitiv, psihic şi fizic, îl învață să-și petreacă în mod util și plăcut timpul.
Preocupările profesorilor de a le forma elevilor sentimente, convingeri, un mod de gândire nu se încheie odată cu finalizarea ciclului primar; ele trebuie să continue, dar rezultatele vor fi cele aşteptate doar dacă bazele personalităţii viitorului adult au fost construite cu rigurozitate în perioada preşcolarităţii şi a învăţământului primar.
Un elev educat sub toate aspectele va deveni un adult responsabil, cu o judecată profundă, bazată pe convingeri şi principii clare, capabil să-şi controleze comportamentul şi să constituie un model pentru ceilalţi.
Prin urmare, violența de orice tip, din școli și din societate, se poate eradica doar printr-o educație judicioasă, începută cât mai devreme posibil. În această privință, profesorul nu luptă doar cu dificultățile formării unui mod de gândire bazat pe principii și convingeri corecte, ci și cu mediul din care provine copilul. Experiența arată că elevul/ copilul trebuie „scos”, prin convingere, de sub influența oricărui mediu nociv.