În ultimii ani, cele mai multe ţări europene au făcut investiţii semnificative pentru a asigura accesul universal la TIC punându-se accent nu doar pe tehnologie în sine ci pe avansarea înţelegerii noilor tehnologii şi cum pot fi utilizate în şcoli pentru a sprijini învăţarea.
TIC (Tehnologia informaţiei şi a comunicării) are o diversitate de instrumente care pot deschide noi posibilităţi în sala de clasă, aducând promovarea inovării în procesele de învăţământ şi încurajarea creativităţii elevilor.
Adaptarea la realităţile vieţii cotidiene nu înseamnă acumularea de cunoştinţe ci achiziţia unor competenţe de ordin strategic prin mijloace care să conducă la un proces reflexiv şi autonom, proces în care elevul să poată pune în relaţie şi să aplice ceea ce cunoaşte din diverse domenii de cunoaştere.
Sistemul de educaţie trebuie să pregătească în mod real elevul pentru viaţa de dincolo de zidurile şcolii, dezvoltându-i competenţele cheie care îi pot asigura succesul social.
Oportunităţile oferite de TIC (de exemplu, crearea de reţele, interacţiunea, regăsirea informaţiei, prezentarea şi analiza) sunt considerate drept elemente de bază în finisarea competenţelor în secolul 21. Acest lucru a necesitat, de asemenea, o încorporare mai cuprinzătoare a TIC şi a utilizării sale pedagogice în curriculum-ul pentru elevi,precum şi în formarea profesorilor.
Formarea competenţei digitale, vizează folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor (T.I.C.) ca cerinţă a lumii contemporane în contextul dezvoltării tehnologice din ultimele decenii, a globalizării şi a dominaţiei societăţii informaţionale.
Formarea competenţelor trebuie adaptată noilor atitudini şi strategiilor cognitive ale elevilor şi sincronizată cu modul în care se produce şi se livrează cunoaşterea în secolul al XXI-lea. Dacă programele disciplinei Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor fie ele obligatori, fie opţionale au ca scop formarea şi dezvoltarea competenţei digitale (care presupune utilizarea calculatorului, ergonomie şi abilitate în utilizarea tastaturii, conştientizarea importanţei utilizării tehnologiei informaţiei şi a implicaţiilor acesteia în domeniul social, etic şi uman, utilizarea unor instrumente informatice care permit creşterea productivităţii şi calităţii muncii – procesoare de text, prezentări electronice, baze de date şi Web browser, utilizarea serviciilor oferite de internet), abordarea didactică la disciplina Informatică implică valorificarea şi dezvoltarea acesteia prin activităţi specifice. Utilizarea competenţelor TIC în cadrul disciplinelor informatice a avut şi va avea în continuare în vedere stimularea şi intensificarea comunicării pe toate palierele, dezvoltarea gândirii critice, înţelegerii realităţii şi a contribuit în mod esenţial la dezvoltarea competenţelor generale pentru informatică, concretizate în:
- identificarea conexiunilor dintre informatică şi societate;
- identificarea datelor care intervin într-o problemă şi a relaţiilor dintre acestea;
- elaborarea algoritmilor de rezolvare a problemelor;
- aplicarea algoritmilor fundamentali în prelucrarea datelor;
- implementarea algoritmilor într-un limbaj de programare.
În predarea informaticii se utilizează metode activ-participative, bazate pe modelare şi simulare, metode care utilizează noile tehnologii cum sunt: platforme de învăţare (exemplu: AEL), filme, tutoriale, prezentări animate cu conţinut ştiinţific, etc.
Utilizând resursele TIC, elevii, sub îndrumarea permanentă a profesorului la şcoală sau individual, acasă, pot obţine informaţii necesare pregătirii lecţiilor şi temelor la toate disciplinele informatice, pot selecta surse din Internet care conţin informaţii care să-i ajute în dezvoltarea proiectelor.
Disciplinele informatice nu pot fi predate de către profesor sau învăţate de către elevi fără a implica în acest act calculatorul. Acesta este mijlocul utilizat cel mai frecvent pentru formarea competenţelor specifice. Orele la disciplinele informatice să se desfăşoare cu precădere în laboratorul de informatică. Aceasta permite profesorilor să utilizeze cu succes softurile educaţionale, aplicaţiile software utilitare, tutoriale puse la dispoziţia şcolilor pe diverse site-uri educaţionale.
Ca orice domeniu care presupune existenţa unor avantaje, utilizarea TIC în educaţie, şi implicit în formarea competenţelor generale la disciplinele informatice, are limitele ei:
1. reduce capacitatea de exprimare verbală prin pierderea obişnuinţei discuţiilor, a argumentării şi contraargumentării;
2. costuri ridicate pentru achiziţionarea licenţelor software;
3. nivelul slab al utilizării tehnologiilor informaţionale îl pun pe profesor în situaţii problemă;
4. necesitatea unei administrări profesionale a resurselor utilizate;
5. scăderea capacităţii de atenţie şi concentrare în cazul utilizării produselor software cu un grad scăzut de interactivitate;
6. decalajul temporal între oferta software şi integrarea în procesul didactic, principala cauză fiind lipsa de finanţare;
7. uzura morală rapidă a sistemelor.