În cele ce urmează ne propunem să răspundem succint la o serie de întrebări pe care dascălii și le pun cu privire la ecologie, precum: De ce sustenabilitatea și ecologia sunt parte a educației civice contemporane? De ce este nevoie să îi învățăm pe cei mici despre aceste lucruri? De ce tocmai la educație civică să îi învățăm despre sustenabilitate și ecologie?
Vă invităm să porniți cu noi într-o scurtă incursiune prin lumea eco-educației.
Atunci când vorbim despre mediu ne gândim, în primul rând, la responsabilitate, care, în sens larg, înseamnă a face corect lucrurile, a le face la timp, a te gândi la consecința a ceea ce faci, a gândi cum și de ce trebuie făcute anumite lucruri, enumerarea putând continua.
Pornind de la acest concept al responsabilității, este de subliniat faptul că se impune ca față de mediu în general, respectiv natură în mod special, să ne comportăm cu responsabilitate, și nu doar pentru a ne satisface diverse nevoi ce țin de aici și acum, respectiv fără a ne gândi la viitoarele generații, la ce le lăsăm acestora, la cum și dacă acestea își vor putea satisface propriile nevoi cu ceea ce rămâne în urma noastră.
Așadar, sustenabilitatea reprezintă capacitatea de a satisface nevoile prezentului, în special prin gestionarea responsabilă a resurselor naturale, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a și le satisface pe ale lor.
Este imperios necesar să transmitem, ca dascăli, nu doar concepte, informații, ci și EMOȚIE, pentru a trage semnale de alarmă, în sensul ca elevii să devină interesați și conștienți de necesitatea protejării mediului înconjurător.
Atunci când discutăm despre ecologie ne gândim în primul rând la natură, la cum o putem proteja, iar discutând despre resurse epuizabile, ne gândim la cum o putem întreține, ajuta să revină la viață în unele locuri, la cum o susținem pentru a trăi în pace cu natura, deoarece protejând natura ne protejăm pe noi.
Ecologia este astfel o grijă și o responsabilitate față de natură.
De ce sustenabilitatea și ecologia sunt parte a educației civice contemporane? Răspunsul pornește de la faptul că alte discipline ating acest subiect din perspectiva bogățiilor, formelor de relief, așezării acestora etc., referindu-ne aici la științe ale naturii sau geografie, așadar nu din perspectiva unei relații directe a noastră, a oamenilor cu natura, ca obligație morală și civică în același timp, iar pe de altă parte discutăm despre educație civică contemporană pentru că acest subiect ține de deslușirea unei problematici de actualitate.
Astfel, este necesar ca, de mici, copiii să fie formați în spirit ecologic, în sensul susținerii naturii.
Apreciem că nu sunt suficiente activitățile soldate doar cu diplome, fișe, filmulețe educative, ci dezvoltarea unei relații directe cu natura, precum să observe ce se află în parcul școlii, cum se adaptează plantele la anumite fenomene ale naturii sau temperaturi, la climă, cum pot să susțină copacii aflați în imediata apropiere a școlii sau a casei în care locuiesc (îi udă dacă este secetă, învață să toaleteze copacii pentru a nu-i distruge, ci pentru a-i menține sănătoși și bine dezvoltați etc.), plantează copaci, flori etc. Pentru aceasta, inclusiv la orele de educație civică se pot realiza lecții, activități în natură, în aer liber, discutând aceste aspecte, dar și aplicându-le. Un contact direct cu natura nu doar crește emoția și interesul pentru ceea ce se află în jur, dar ne și învață să fim atenți la nevoile naturii, pentru a putea interveni acolo unde este nevoie. Se atinge astfel obiectivul de a crește gradul de conștientizare a existenței unei obligații morale față de natură, adică în propria conștiință, dincolo de existența sau nu a unei legi, respectiv de a crește gradul de conștientizare a existenței unei obligații civice, ca obligație pentru societate, pentru cei din jur, de a respecta anumite reguli de conviețuire, care contribuie la binele comun.
Astfel de activități, lecții de educație civică, pot fi combinate cu diverse excursii, drumeții realizate ca activități extracurriculare, prin care urmărim dezvoltarea acestei relații morale și civice a individului cu natura.
Și revenind la sustenabilitate, arătăm că având în vedere schimbările climatice, deși termenul este unul blând (”schimbările”), în raport de seriozitatea subiectului, respectiv gravitatea situației, se impune accentuarea acestui tip de educație, ecologică, existând o certitudine că anumite resurse sunt epuizabile, că anumite fenomene produc schimbări ireversibile, trebuind să gândim din perspectivă ecologică nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile care vor urma.
Totodată, este de subliniat că educația civică nu se poate învăța doar făcând schițe de lecție, citind despre anumite fenomene, concepte, ci educația civică trebuie completată cu aspecte practice, pornind de la mediul din imediata noastră apropiere, de la comunitatea restrânsă din care facem parte, de la dorința de a schimba în bine ceea ce la acest moment poate nu este la nivelul deziderat sau, de ce nu, de a învăța să menținem ceea ce este bun, pentru ca și viitorii adulți să poată susține ceea ce este cu adevărat valoros, bun pentru societate, pentru oameni, pentru planetă.
Nu credem că o mimare a preocupării pentru mediu prin sloganuri, motto-uri, diplome, fotografii etc, cum se întâmplă destul de des fie din partea unor cadre didactice, firme, comunități, înseamnă educație ecologică (Greenwashing), ci preocuparea pentru mediu înseamnă să fii conștient de riscuri și nevoi, a avea inițiative și a face în concret ceea ce este benefic pentru natură (EX: „Agricultura ecologică” – învăț să plantez diverse plante în grădina școlii, precum legume; „Adoptă un copac” – îngrijirea nucului din curtea școlii – toaletare, udare; ”Cuiburi de berze din Sat Bicaci, Jud. Bihor” – campanie de conștientizare în rândul comunității a importanței berzelor și cuiburilor acestora, inclusiv în rândul copiilor ș.a.m.d.).
În concluzie, se poate cu tărie afirma faptul că educația pentru societate devine lipsită de sens dacă nu integrează, ca prioritate fundamentală, conștientizarea și combaterea crizei climatice care amenință însăși existența societății.