Stilurile sau modurile de învăţare fac referire la diferenţele survenite în procesul de învăţare a indivizilor şi reprezintă un subiect controversat al ultimelor decenii, datorită diferitelor teorii şi păreri ale specialiştilor. În procesul de predare-învăţare, este recomandat ca profesorii să aplice chestionare pentru evaluarea stilurilor de învăţare ale elevilor, pentru a putea adapta metodele de predare la nevoile şi stilul fiecărui elev în parte. Potrivit lui Neil Fleming, există 4 stiluri de învăţare, după cum urmează: vizual; auditiv; prin citire/ scriere; kinestezic.
Stilul de învăţare vizual este caracterizat prin capacitatea de învăţare a indivizilor prin vizualizarea unor materiale care reprezintă ideile prin grafice, diagrame, simboluri, etc. Astfel, elevii care au acest stil de învăţare, dispun de următoarele puncte forte:
- Sunt foarte buni la ortografie şi gramatică;
- Înţeleg rapid graficele şi diagramele;
- Reţin idei complexe prin simpla vizualizare;
- Sunt buni la limbajul semnelor şi la alte tipuri de comunicare vizuală;
- Sunt creativi şi le plac arta şi scrisul.
Iată o serie de strategii de predare potrivite pentru elevii cu stilul vizual de învăţare, de aplicat la clasă, în calitate de profesor:
- Oferiţi elevilor posibilitatea de a-şi revizui, în linişte, notiţele sau pentru a desena diagrame;
- Vizualizaţi clipuri video scurte în timpul lecţiilor, pentru a fixa concept cheie ale lecţiei de zi;
- Daţi-le elevilor un scurt timp de gândire, înaintea activităţii de feed-back în scris, la sfârşitul lecţiei;
- Oferiţi elevilor posibilitatea de a-şi exprima creativitatea în timpul lecţiilor, prin postere, proiecte sau povestiri satirice scurte.
Aşadar, este foarte important ca, în calitate de dascăli, să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a optimiza procesul de predare-învăţare, în funcţie de stilurile de învăţare ale elevilor şi să le dăm acestora posibilitatea să-şi exprime, liber, creativitatea şi capacităţile înnăscute.
Bibliografie
1. www.thoughtco.com/visual-learning-style-p2-1857113
2. ro.wikipedia.org/wiki/Stiluri_de_%C3%AEnv%C4%83%C8%9Bare