EDICT

Învățarea istoriei este o formă fundamentală de activitate umană, care are loc într-un câmp motivaţional influenţat de starea interioară a individului şi de condiţiile în care se desfăşoară. Motivaţia învăţării poate fi euristică sau intrisecă. Motivaţia euristică este determinată de elemente şi trebuinţe independente de procesul de cunoaştere. Este o motivaţie impusă de note, laude aprecieri, dorinţa de a lua un premiu, dar şi din teama de pedepse. Motivaţia extrinsecă este determinată de curiozitate (dorinţa copilului de a cunoaşte cât mai multe din trecutul omenirii, fără a fi obligat din exterior). Istoria ca disciplină de învăţământ determină, prin conţinuturi, documente şi vestigii arhitectonice şi arheologice, o trăire interioară intensă care stimulează o motivaţie intrinsecă a învăţării. Spre exemplu, elevul va fi mult mai curios şi motivat să afle mult mai multe despre Renaştere după ce va fi vizitat oraşele renascentiste italiene: Roma, Florenţa, Veneţia, Milano.

Optimul motivaţional este important. Deoarece diferă de la elev la elev, este important în stabilirea de către profesor a obiectivelor operaţionale care pot fi atinse și ulterior în elaborarea situațiilor de învățare. Particularităţile sistemului nervos, echilibrul temperamental, capacitatea de autocunoaştere au influenţe majore în integrarea elevului în procesul de predare-învăţare. Bineînteles că stimularea curiozităţii spre studierea istoriei nu ţine doar de motivaţia elevului, ci ea trebuie alimentată permanent de către profesor. Fără implicarea activă a profesorului în cadrul lecţiei, istoria ar putea părea o ştiinţă aridă, plictisitoare şi dificilă. Astfel, activitatea profesorului trebuie să urmărească:

• Adecvarea conţinuturilor la particularităţile de vârstă ale elevilor. Elevii vor primi sarcini adecvate nivelului de dezvoltare din punct de vedere pshic şi aptitudinal. Vor fi evitate sarcinile prea uşaore sau prea grele care să- îndepărteze pe elev de studierea istorei.
• Democratizarea relaţiei profesor-elev; liberalizarea relaţiei nu trebuie să conducă la instalarea haosului în cadrul orelor de istorie ci să faciliteze implicarea activă a elevului în cadrul lecţiei. Profesorul este un partener  al elevului în procesul de educaţie facilitându-i acestuia formarea unor deprinderi de muncă independentă şi în cadrul grupului, dezvoltându-i capacitatea de a se autoevala şi perfecţiona continuu.
• Diversificarea surselor învăţării. În contextul unei societăţii informatizate, un rol major îl au resursele educaţionale deschise atât în procesul de asimilare cât şi în procesul de evaluare a cunoştinţelor. Astăzi există o multitudine de platforme şi aplicaţii care au rolul de a-i apropia pe elevi de studierea istoriei prin diverse exerciţii şi jocuri.
• Captarea atenţiei în procesul de predare-învăţare. Pentru captarea atenţiei în procesul de predare-învăţare a istoriei, profesorul trebuie să recurgă la prezentarea unor elemente surpriză,de efect şi de contrast. Spre exemplu, la clasa a V-a, când se discută despre Egiptul Antic, elevilor li se vor prezenta anumite lucruri despre piramide care să-i determine ulterior să caute informaţii despre antichitatea egipteană. La clasa a VI-a, la tema „Marile descoperiri ale europenilor”, stimularea curiozităţii se poate realiza prin întrebări de genul: Care credeţi că au fost cauzele marilor descoperiri geografice?Ce i-a îndemnat pe europeni să descopre noi teritorii începând cu secolul XV? La clasa a VII-a în cadrul lecţiei despre Holocaust curiozitatea elevilor poate fi stârnită prin urmărirea unor filme precum „Pianistul”, „Lista lui Schindler” , „Cititorul”, „Viaţa este frumoasă” etc., sau prin prezenetarea unor filme documentare. La clasa a VIII-a în cadrul temei,, Ţările Române şi statele vecine între diplomaţie şi conflict” elevii pot fi stimulaţi să găsescă informaţii despre Vlad Ţepeş astel încât să fie activ implicaţi în desoperirea adevărului despre domnitor. Prezentarea unor scurte filmuleţe la începutul lecţiei poate stârni interesul şi curiozitatea elevilor în studierea istoriei. Curiozitatea stimulată prin astfel de metode determină curiozitatea epistemică, adică nevoia de a cunoaşte mai mult despre problemele enumerate, de a descoperi noul şi informaţii esenţiale în procesul de predare-învăţare.
• Utilizare metodelor activ-particiative în procesul de predare-învăţare. Metodele activ participative, mai ales jocurile didactice conduc la dezvoltarea creativităţii , a motivaţiei şi la inocularea unei stări relaxate care să facilteze învăţarea. În cele ce urmează o să prezentăm câteva metode care dezvoltă spiritul critic al elevilor  şi care îi implică activ în desfăşurarea lectiei.

Brainstormungul (furtună în creier) Principiul după care funcţionează această regulă este: cantitatea generează calitatea. Această metodă dă posibilitate elevilor să se exprime liber iar, în final, cu ajutorul profesorului să aleagă soluţia optimă. Metoda se poate folosi la foarte multe lecţii. Spre exemplu în cadrul lecţiilor care tratează tema revoluţiilor (economice, politice, demografice, culturale),elevii pot fi puşi în situaţia de a scrie ceea ce cred că însemnă  cuvântul „revoluţie”. În final, după analizarea propunerilor făcute de elevi,sub îndrumarea profesorului se va alege soluţia corectă.

Problematizarea dezvoltă gândirea şi creativitatea elevilor. Spre exemplu în cadrul lecţiei „România în primul război modial” se poate crea următoarea situaţie problemă: De credeţi că România a fost neutră între 1914-1916? sau în cadrul lecţei „Reformele lui Alexandru Ioan Cuza” se poate pune următoarea întrebare: De ce a fost obligat Cuza să abdice, deşi a realizat foarte multe reforme? În legătură cu problematizarea mai există următorul aspect: pot fi considerate situaţii – problemă şi cele care sunt formulate sub formă de alternativă şi care au în conţinut întrebarea: Ce s-ar fi întâmplat dacă…? Unii profesori nu sunt de acord cu acest aspect, deoarece istoria este o ştiinţă care studiază faptele întâmplate, nu alternativele, susţinând că nu trebuie să se opereze cu astfel de probleme. Alţii susţin că utilizarea unor astfel de situaţii problemă facilitează judecarea fenomenelor istorice sub toate aspectele şi dezvoltă abilitatea de a emite ipoteze şi soluţii.

Diagramele Venn au rolul de a evidenţia asemănări şi deosebiri dintre: evenimente personaje ,regimuri şi ideologii politice etc. Spre exemplu, în cadrul lecţiei: Ideologii şi regimuri totaliare în Europa sec XX , se pot realiza diagrame Venn pentru a evidenţia asemănările şi deosebirile dintre ideologiile totalitare. Diagramele Venn pot fi utilizate şi în procesul de evaluare sau la scrierea unui eseu sau compuneri. După parcurgerea lecţiei „Revoluţiile de la 1848 în Europa”, elevii pot fi evaluați realizând o lucrare despre revoluţii în care să urmărească asemănările şi deosebirile dintre acestea.

Cubul este o strategie care urmăreşte studierea unei teme din mai multe perspective. Metoda contribuie la lărgirea orizontului de idei al elevului Pe suprafața unui cub este scrisă câte o sarcină de lucru.
Ex:
Descrie cauzele primului război mondial
Compară cele două tabere: Antanta şi Puterile Centrale
Asociază: La ce te gândeşti când auzi sintagma : ,, război mondial”?
Analizează documentul de la Sinaia privind neutralitatea României
Aplică:Cum explicaţi implicarea României în război?
Argumente pro şi contra: Este bine să cunoaştem cauzele şi consecinţele primului război mondial? dacă da, de ce?, dacă nu, de ce?

Metoda Philips 6-6 contribuie la dezvoltarea comunicării, a ideilor şi a imaginaţiei în cadrul grupului. Elevii sunt împărţiţi în  grupuri de câte şase membrii, dintre care se selectează un lider şi un secretar. Liderul are rolul de moderator şi prezintă concluziile, iar secretarul consemnează în scris ideile membrilor grupului. Timp de 6 minute elevii discută liber despre sarcina dată de către profesor după care liderii prezintă soluţia la care au ajuns membrii fiecărui grup. La final, sub îndrumarea profesorului coordonator, sunt elaborate soluţiile finale.
Ex: Lecţia: „Instituţii, mecanisme şi politici de rezolvare a conflictelor în lumea contemporană” (clasa aXI-a)
Etapa 1: elevii sunt organizați în grupe de câte 6 (un membru lider şi un membru secretar)
Etapa 2: profesorul comunică sarcina de rezolvat: de credeţi că, deşi S.U.A a fost una dintre iniţiatoarele Ligii Naţiunilor, Congresul american nu a ratificat actul de întemeiere a acesteia?
Etapa 3: sunt prezentate soluţiile fiecărei grupe de către lideri şi sunt emise concluziile finale.

Metoda ciorchinelui este o metodă grafică de integrare a informaţiei pe parcursul învăţării. Poate fi folosită la începutul lecţiei: „ciorchinele iniţial” sau la finalul acesteia: „ciorchinele revizuit”. Metoda permite elevilor să colaboreze întrei ei să se corecteze şi să-şi completeze informaţiile. Elevii vor fi solicitaţi să şi noteze toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele pe care le au în minte în legătură cu tema respectivă, în jurul cuvântului din centru, trăgându-se linii între acestea şi cuvântul iniţial. În timp ce le vin în minte idei noi şi le notează prin cuvintele respective, elevii vor trage linii între toate ideile care par a fi conectate. Activitatea se termină când nu mai există idei referitoare la tema dată.

Exemplu: Lecţia „Marile descoperiri geografice” – elevii vor nota principalii navigatori şi descoperirile acestora sau vor dezvolta un ciorchine în care vor nota, după analizarea documentelor, cauzele şi consecinţele descoperirilor geografice.

Utilizarea acestor metode antrenează elevii într-o continuă participare şi colaborare, creşte motivarea intrinsecă deoarece li se solicită să descopere fapte, să aducă argumente pro şi contra, dezvoltă atitudinea de toleranţă faţă de ceilalţi, elimină motivele de stres şi diminuează emoţiile.

Avantajele învăţării centrate pe elev sunt:

• Creșterea motivaţiei elevilor, deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare;
• Eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, deoarece aceste abordări folosesc învăţarea activă;
•  Învăţarea capătă sens, deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înţelege;
• Posibilitate mai mare de includere – poate fi adaptată în funcţie de potenţialul fiecărui elev, de capacităţile diferite de învăţare, de contextele de învăţare specifice;
• Metodele de învăţare centrate pe elev fac lecţiile interesante, sprijină elevii în înţelegerea conţinuturilor pe care să fie capabili să le aplice în viaţa reală. Lecţia ţinută în cabinetul de istorie sau etnografie facilitează împle¬tirea acestor metode cu cele tradiţionale și deci optimizarea de¬mersului didactic.

Capacitatea de a formula puncte de vedere argumentate şi fundamentate critic a devenit esenţială într-o lume în care evenimentele se succed tot mai alert, iar informaţia este abundentă. Stimularea şi dezvoltarea motivaţiei pentru istorie fac parte din măiestria pedagogică a profesorului şi nu se pot realiza decât prin metode diversificate de predare-învăţare. Profesorul trebuie să selecteze conţinuturile şi activităţile elevilor pentru a le capta atenţia şi interesul pentru problemele dezbătute.

Bibliografie
Păun, Ştefan (2007). Didactica istoriei. Bucureşti: Editura Corint.