Stimularea inteligențelor multiple. Proiect eTwinning: Eight Doors of Intelligence

Scopul proiectului eTwinning „Eight Doors of Intelligence” este de a permite copiilor să-și descopere propriile domenii de inteligență prin diferite situații de învățare și realizarea conexiunilor între ariile curriculare.

Obiectivele proiectului sunt:

  • fiecare copil să-și descopere propria arie de inteligență;
  • dezvoltarea zonei de inteligență a copilului și îndrumarea lui pentru a obține performanțe în acea zonă;
  • crearea unei atmosfere distractive prin utilizarea diferitelor metode și procedee de învățare;
  • creșterea gradului de conștientizare cu privire la zilele speciale sărbătorite în întreaga lume.

Limba de comunicare a proiectului: limba engkeză.
Număr de copii participanți: 0-100
Vârsta copiilor participanți în proiect: 4-12 ani
Parteneri implicați în proiect: 39: România, Turcia, Bulgaria, Polonia, Georgia, Portugalia, Croația, Italia, Grecia, Ucraina.

Rezultatele așteptate sunt:

  • pentru copii: participarea activă la activități și proiecte , creșterea gradului de încredere și stimă de sine, alegerea mai conștientă a activităților, proiectelor și a profesiei în viitor;
  • pentru părinți: conștientizarea acestora referitor la zona de inteligență a propriilor copii și susținerea lor;
  • pentru cadrele didactice: stimularea și provocarea creativității și crearea alături de ceilalți parteneri de produse finale comune.

Activitatea 1 – Inteligența verbală
21 noiembrie – Ziua Mondială a salutului: copiii au învățat să salute în diferite limbi: engleză, turcă, bulgară, greacă, ucraineană, poloneză, italiană, portugheză.

Activitatea 2 – Inteligența intrapersonală
3 decembrie – Ziua Mondială a persoanelor cu dizabilități: o mamă ,,specială” le-a citit copiilor povestea ,,Tuxi și Yan în America” cu mesajul final de încurajare a copiilor de a accepta, de a oferi ajutor, iubire și multă empatie acestor persoane . Copiii au înțeles că persoanele cu dizabilități sunt ,,cele mai minunate din lume”, iar dizabilitățile lor sunt , de fapt,… abilități speciale și diferite. Copiii s-au jucat diferite  jocuri cu tema lunii, concepute de toți partenerii proiectului pe platforma Wordwall.

Activitatea 3 – Inteligența logică
29 ianuarie – Ziua Mondială a jocurilor puzzle: copiii au fost încântați să sărbătorească această zi alături de toți copiii înscriși în proiect. Cadrele didactice participante au creat jocuri puzzle cu anotimpul iarna, iar toate aceste puzzle- uri au fost încărcate pe platforma Genially, astfel copiii au avut acces la resurse prin care  au fost provocați să gândească logic, să-și concentreze atenția și să rezolve jocurile de puzzle, dar în același timp s-au și distrat .

Activitatea 4 – Inteligența socială
30 ianuarie – Ziua Nonviolenței în școli: am sărbătorit la nivelul grupei prin activități artistice și practice. Plecând de la mesajul ,,Aceste mâini nu vor lovi niciodată”, copiii au înțeles ce înseamnă violența și ce trebuie  să facem să fim toleranți, buni, înțelegători, etc. Au fost extrem de încântați să-și personalizeze tricourile cu imagini reprezentând iubirea, pacea, toleranța, respectul și empatia.

Activitatea 5 – Inteligența muzicală a fost activitatea preferată a copiilor, în special a celor de nivel II.
Copiii sunt receptivi la tonuri, ritm și tempo, și percep muzica într-un mod foarte emoțional. Încă de la vârste mici, sunt capabili de a înțelege forme muzicale complexe. Sunt foarte emotivi și au o intuiție dezvoltată.

Partenerii din România au primit de la cei din Turcia un cântec cunoscut în limba turcă ,,Mini, mini bir kuș”, iar noi le-am trimis cântecul pentru copii ,,Alunelul”. Copiii au făcut exerciții de ritm pe cântecele primite, iar cei mai mari au învățat și versurile. Fiecare partener a mai pregătit alte cântece, dansuri și jocuri muzicale , iar toate aceste activități au fost încărcate în canva în ziarul lunii februarie și pe  European School Education Platform.

Activitatea 6 – Inteligența naturii
În cadrul acestui domeniu de inteligență am explorat natura, iar activitățile le-am desfășurat cu diferite materiale din natură (frunze presate de diferite culori, petale de flori, crengi, pietre, conuri de brad). Preșcolarii au așezat pe fișa de lucru comună tuturor țărilor participante ,,Colours I find in nature” , după criteriul culorii, materialele din natură, au desenat ,,My interesting plant”, după propria imaginație, iar pe 22 martie am sărbătorit ,,Ziua Mondială a Apei” și am desfășurat activitatea integrată ,,Prietenii apei”. Ambele activități s-au diseminat în aplicația Canva.

Activitatea 7 – Inteligența vizuală și spațială – tema propusă pentru această activitate a fost       ,,I am like a painting – Sunt ca un tablou” și am sărbătorit pe data de 15 aprilie – Ziua Mondială a Artei. Pentru organizarea și desfășurarea acestui tip de inteligență am studiat și am discutat cu copiii despre picturi celebre românești, despre autorii acestor lucrări, iar cu ajutorul părinților copiii au fost îmbrăcați și au  reprodus unele tablouri celebre, iar unii copii au oferit informații despre numele tabloului și autorul acestuia, ceea ce a adus o valoare și mai mare acestei activități.

Implicarea părinților și participarea responsabilă a copiilor a făcut din această activitate o adevărată sărbătoare.

Activitatea 8 – Inteligența kinestezică – în data de 10 mai, am sărbătorit Ziua Mișcării pentru Sănătate, astfel copiii au  învățat cum să avem o viață sănătoasă și de calitate prin sport și alimentație adecvată.

Activitățile proiectului „Eight Doors of Intelligence”, desfășurate până acum, au adus multiple beneficii preșcolarilor mei, cu îmbunătățiri în domeniul cognitiv, dar și emoțional, iar părinții sunt încântați de participarea în acest proiect și s-au alăturat cu succes fiecărei activități.

 

prof. Elena Mihaela Suciu

Grădinița cu Program Prelungit Voinicel, Toplița (Harghita) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.suciu1

Articole asemănătoare