Încă de la naștere începem să învățăm. Învățăm să recunoaștem forme și glasuri, să mergem, să vorbim, etc. Învățăm la grădiniță, la școală, la facultate, acasă, învățăm peste tot și orice.Cel mai mult se spune că învățăm în timpul școlii, unde întâlnim cadre didactice specializate care ne împărtășesc din tainele acestei lumi și ne învață cum să fim pregătiți pentru societatea în care suntem.
Și totuși, se pune mereu o întrebare: Ce se întâmplă dacă elevii nu înțeleg explicațiile profesorilor? Cum ar trebui să procedeze dascălii pentru a putea să îi facă pe învățăcei să înțeleagă informațiile și să fie atrași de conținutul predat?
Răspunsul e simplu: Suntem diferiți și avem stiluri de învățare diferite. Cu cât le cunoaștem mai bine și ne cunoaștem mai bine, cu atât vom reuși să excelăm în arta învățării.
Stilurile de învățare
De-a lungul timpului, stilurile de învățare au fost clasificate după mai multe criterii cum ar fi: dimensiunea cognitivă (Kolb, 1984 apud Macri și Grigore, 2011) ce împărțea stilurile de învățare în: stilul convergent, stilul divergent, stilul asimilator și cel acomodator. Un alt criteriu ar fi acela ce privește interacțiunea cu mediul de predare și conduce către următoarele stiluri: participativ, evitativ, colaborativ, competitiv, independent, dependent( Anthony, G., 2002).
Unul dintre cele mai discutate criterii este cel al analizatorului predominant în procesul didactic. Astfel, Petru Lisievici (2005), clasifică stilurile de învățare astfel:
- stilul vizual
- stilul auditiv
- stilul practic/ kinestezic
Asupra acestor stiluri mă voi opri și eu și în cele ce urmează le voi prezenta pe fiecare în parte.
1. Stilul vizual
Caracteristici ale elevilor vizuali:
- postura și respirație: respiră în partea superioară a pieptului, au tendința de a ține gâtul întins și capul în sus; privirea este ațintită către interlocutor;
- sunt deranjați de orice tip de dezordine și acest lucru le poate afecta calitatea învățării;
- sunt foarte bun observatori;
- limbaj: aceștia vorbesc de obicei repede, cu izbucniri și tonalități acute;
- nu sunt deranjați de zgomote, eii fiind atenți la ceea ce văd;
- vorbesc mereu despre cum cred ei că arată lucrurile, frazele des întâlnite fiind: așa mi se pare mie, se vede cu ochiul liber, problema asta sare în ochi, să privim acest aspect.
Cum învață mai ușor:
- informația auzită să fie și în formă tipărită sau să fie exemplificată prin imagini;
- folosesc scheme, diagrame, grafice pentru a învăța mai ușor;
- utilizează culori de diferite nuanțe pentru a sublinia informațiile esențiale și pentru a înțelege textele;
- preferă să vadă informația decât să o audă și tocmai de aceea, desenele, filmulețele vizionate îi ajută foarte mult.
2. Stilul auditiv
Caracteristici ale elevilor auditivi:
- postură și respirație: au o respirație regulată și adâncă, țin capul ușor aplecat într-o parte și, de obicei, țin mâinile încrucișate sau împreunate;
- privirea este mai mult în lateral;
- îi deranjează zgomotele puternice și nu pot învăța dacă nu e liniște;
- au o bună ureche muzicală; nu suportă tăcerea deci, să nu ne mirăm dacă îi vom auzi fredonând singuri, fluierând sau chiar vorbind;
- limbaj: vorbesc mult și povestesc mult; au o voce vibrantă și o tonalitate clară, răsunătoare;
- îi putem recunoaște după unele fraze folosite cum ar fi: îmi sună bine, situația merge strună, lucul ăsta e strigător la cer;
- au o dificultate de înțelegere atunci când interlocutorul vorbește prea repede și de multe ori le adresează colegilor întrebarea: Ce a spus? .
Cum învață mai ușor:
- prin ascultarea informațiilor și explicațiilor în defavoarea citirii lor;
- preferă să discute orice aspect, folosind cuvintele proprii;
- prin participarea la dezbateri;
- atunci când citesc sau învață, o fac cu voce tare;
- preferă lecțiile în care sunt prezentate pasaje auditive în defavoarea celor ilustrative;
- își amintesc foarte bine ce au spus ei și cei din jur.
3. Stilul practic
Caracteristici ale elevilor practici:
- postură: de obicei țin capul aplecat în jos și nu privesc vorbitorul;
- sunt expresivi, gesticulează mult;
- nu pot sta locului, mereu fiind în mișcare: bat cu degetele, mișcă din picioare sau găsesc mereu pretexte pentru a se ridica din bancă și a merge puțin;
- când memorează trebuie să se miște;
sunt mereu entuziasmați de activitățile practice și cele sportive care implică multă mișcare.
Cum învață mai ușor:
- folosesc degetele pentru a urmări textul din manual;
- în timp ce ascultă profesorul, își iau notițe sau simt nevoie de a mâzgâli ceva pe o foaie;
- apelează la scrierea pe tastatură pentru o înțelegere mai bună;
- când învață trebuie să țină un pix, creion în mână;
- învață mai simplu când sunt în mișcare;
- preferă ca orice lucru teoretic să fie exemplificat practic; simte nevoia să facă, și de aceea experimentele și lucrările practice sunt preferatele lor.
Strategii pentru o învățare mai eficientă
Fiecare persoană se regăsește câte puțin în fiecare stil prezentat mai sus dar în funcție de obiceiurile dezvoltate în copilărie cât și a emisferei cerebrale predominante unul din cele 3 stiluri predomină în activitatea de percepere, învățare și memorare a informațiilor din jurul nostru.
În mediul școlar, putem observa că este favorizat în principal canalul auditiv și cel vizual pe când acasă este favorizat cel kinestezic prin activitățile de joacă ale copiilor.
De cele mai multe ori, profesorii tind să predea după modelul și stilul lor senzorial și tocmai de aceea unii elevi nu înțeleg absolut deloc și sunt categorisiți ca fiind slabi la învățătură. Defapt, ei au alt stil de învățare diferit de al profesorului și de aceea percep cu greu informația. Cei mai certați și arătați cu degetul par a fi elevii kinestezici care datorită faptului că simt nevoia de mișcare continuă sunt considerați de multe ori obraznici și deranjanți pentru oră și ceilalți colegi.
Datoria unui cadru didactic este aceea de a face o analiză asupra elevilor, de a depista stilul de învățare al fiecăruia și de a-și proiecta lecția în așa fel încât toți elevii să fie favorizați.
Pentru elevii vizuali ar trebui să aducă mai multe planșe, filmulețe, să realizeze cât mai multe grafice care să însoțească suportul teoretic.
Pentru elevii auditivi, profesorii trebuie să apeleze la înregistrări audio în care să se regăsească informația, să vorbească cu tonalitate și inflexiuni vocale pentru a-i atrage pe elevi, să aducă cât mai multe explicații și să îi provoace la discuții.
Pentru elevii kinestezici sunt foarte bine venite experimentele și activitățile practice, orice activitate care implică mișcări, atingeri.
Concluzii
Fiecare stil își are particularitățile sale care, odată descoperite duc la o facilitare a procesului învățare. În concluzie putem spune că, stilurile de învățare ale elevilor ocupă un rol important în învățământ și o bună cunoaștere a acestora duce la capacitatea de a întocmi strategii didactice combinate și potrivite, ce vor îmbunătăți procesul de învățare pentru toți elevii.
Bibliografie
1. Anthony, F. G., (2002). Teaching with style . A Practical Guide to Enhancing Learning by Understanding Teaching and Learning Styles. Alliance Publishers, San Bernadino, USA
2. Armeanu, C. M., Pangoreț, O., (2012). Tehnici de superînvățare. Ed. Tehnoprint G.P., Alexandria
3. Lisievici, P.(coord.), Țăranu, M., Tudorică, R.,(2005). Pedagogie. Concepte, metode și tehnici esențiale. Editura Fundației România de Mâine, București
4. Macri, C. Și Grigore, E.,(2011). Stiluri de predare. Stiluri de învățare. M.E.C.T.S. Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, București
5. XXX, (f.a). Overview of Learning Styles. www.learning-styles-online.com/overview/.