Percepția noastră despre frumos depinde de experiența individuală, de cultura, de gusturi. Se poate oare să rămâi impasibil la vederea un răsărit sau apus de soare? Se poate ca măreția și imensitatea mării, a poieni înflorite, cântecul minunat a păsărilor sau susurul izvoarelor să nu te emoționeze plăcut indiferent de vârsta la care privești aceste frumuseți? Aceste frumuseți au impresionat atât de mult oamenii de-a lungul întregii istorii a umanității încât mulți și-au dorit a le imortaliza prin pictură, muzică, arhitectură, literatură și chiar în modă. Există oare un simț estetic nativ la noi oamenii, sau ultimii ani parcă ar încerca să demonstreze altceva?
Începem să ignorăm frumusețea naturii, pentru că încă nu am descoperit care ar putea fi motivul distrugerii uneori conștient a naturii ce ne înconjoară, fenomen ce poate fi întâlnit pe mai toate meridianele lumii.
Astfel, nu poate fi o întâmplare că dispariția frumosului este legată de altă pierdere, cea a naturii. Frumusețea naturii este o noțiune care se transformă într-un produs de lux rar, foarte valoros, tocmai pentru că natura nu mai este recunoscută ca o valoare inestimabilă. Periclitarea frumosului poate amenința sănătatea și totodată mediul din care facem parte comună, toate acestea conducând în final la adevărate dezastre. Viața înafara naturii nu poate fi concepută, suntem parte intrinsecă, motiv pentru care protejându-ne pe noi trebuie să o protejăm și pe ea.
Curiozitatea, nevoia de a ști, de a afla, de a cunoaște reprezintă una dintre caracteristicile psihice dominante la vârsta preșcolară, acesta fiind numită și perioada lui ”de ce?”.
Copilul, ”micul om în devenire”, dorește să știe și să afle mult, tot mai mult zi de zi. Copilul parcurge acum perioada când acumulează impresii puternice pentru formarea unor deprinderi de comportament, este perioada când are loc cea mai amplă descoperire a realității exterioare.
Pentru copii natura reprezintă o trăire frumoasă în mijlocul unui mister ce poate fi cercetat prin pupila curiozității infantile, în mister aflându-se trăirea frumosului.
Această stare de mirare si surprindere reflectă raportul nostru cu lumea, dar reprezintă și oglinda sentimentelor, a simbolurilor și a concepțiilor noastre spirituale. Această legătura secretă dintre trup și suflet are la bază principiul după care omul gândește utilizând simboluri, metafore preluate uneori din lumea naturală.
Plantele, animalele, apele, pământul, izvoarele, cerul, roadele pământului, pădurea, si tot ce înseamnă mediul înconjurător asigură condițiile necesare vieții aici pe pământ. Toate aceste daruri cu care natura ne înconjoară depind numai de noi dacă înțelegem a le folosi în rațional și corect pentru a ne salva și apăra în fața primejdiilor.
Ocrotirea planetei reprezintă o problemă a întregii umanități, tocmai de aceea, fiecare în parte și toți la un loc trebuie sa ne asumăm această responsabilitate.
Starea de sănătate a populației nu poate fi menținută respirând un aer poluat, risipind apa, defrișând la nesfârșit suprafața Terrei, eliminând reziduuri la întâmplare, consumând mai mult decât ne este necesar.
Pentru că viața nu poate fi separată de mediu, educația omului este necesară să înceapă încă de timpuriu a fi făcută în direcția protejării mediului înconjurător.
Pe lângă marea curiozitate și dorință de a cunoaște cât mai mult, la vârsta preșcolară se manifestă o altă particularitate care permite realizarea educației civice, este vorba de o bogată afectivitate a perioadei preșcolare, nevoia copilului de a trăi stări afective cu o încărcătură pozitivă, de a se bucura, de a fi vesel, de a cunoaște și de a descoperi noi și noi orizonturi. O Orizontul cunoașterii și viața afectivă a copilului preșcolar este mult influențată de adulții care îl înconjoară. Afectivitatea însoțește întreaga viată psihică, creând condiții favorabile sau nefavorabile pentru desfășurarea ei. Afectivitatea poate stimula toate celelalte procese psihice. Privită din acest unghi, la această vârstă apare necesitatea creării unor stări afective pozitive, capabile a facilita însușirea cunoștințelor sau participarea activa la activități.
În acest sens, au fost inițiate o serie de programe și proiecte educaționale menite a stimula învățarea, respectarea și de ce nu ajutarea mediului la semnalul SOS-natura pe care îl recepționăm de ceva timp.
Proiectul național ”Eco grădinița” și proiectul internațional „Să învățăm despre pădure” sunt programe și proiecte ce pot fi lesne derulate cu copiii de vârstă preșcolară și împreună cu părinții, acestea oferind posibilitatea unei abordări educaționale -lucru pe metoda proiectelor și programe pentru educația părinților. Proiectul ”Să învățăm despre pădure s-a bucurat atât de aprecierea copiilor cât și de aprecierea părinților, deoarece a descoperit vulnerabilitatea tuturor frumuseților acestui pământ din care facem parte integrantă.
Copilul învață nu numai să fie membru a comunității în care trăiește, ci învață să-și și dezvolte spiritul de observație, să-i respecte pe cei din jur, să-și asume responsabilități. Învață ce este libertatea de acțiune, învață să se manifeste ca persoană dinamică cu spirit de inițiativă. În acest sens înțelegerea modului de funcționare a mediului, de apariție a problemelor legate de mediu și rezolvarea acestora m-au condus spre dezvoltarea unor responsabilități personale și civice ale copiilor: conștientizarea necesității protejării mediului, a pădurii.
Copiii au fost încurajați pentru a deveni factori activi ai protejării mediului, acționând și corectând propriul stil de viață și să influențeze, oarecum, și pe cel al persoanelor din jur. Influențele educative multiple care pot acționa concomitent, succesiv sau complementar asupra copiilor pot îmbrăca forme variate. Unele acționează spontan, accidental, altele au caracter organizat, sistematizat provenite din partea grădiniței sau altei instituții școlare.
Dezvoltarea strategiilor pentru îmbunătățirea accesului la educație se realizează în strânsă legătură cu ideea de educație permanenta de unde s-au conturat conceptele de educație formală, educație nonformală și educație informală.
Din perspectiva educației nonformale activitățile extrașcolare desfășurate cu copiii preșcolari răspund unor funcții importante:
- informare: contribuie la îmbogățirea orizontului de cunoaștere și informații
- formare: stimulează dezvoltarea intelectuală, gândirea creatoare, cultivă talente, valori morale, spiritul de colaborare și sociabilitatea.
- destindere/divertisment: recreere, distracție, creație
Îmbinarea celor tipuri de educație pregătesc individul/copilul pentru întreprinderea pe cont propriu a procesului de autoinstruire și autoeducație continuă, frontierele dintre tipurile de educație identificate nefiind rigide, între ele existând întrepătrundere și interdependență.
Experiențele trăite de copii în afara grădiniței au avut nu numai caracter cognitiv ci și moral-afectiv și estetic. Integrarea acestor experiențe a condus la o îmbogățirea culturii etice și estetice. Copiii au perceput natura înconjurătoare, au căpătat cunoștințe, și-au însușit o anumită atitudine față de anumite fenomene ale naturii. Prezentând obiecte și fenomene din natură, astfel aceștia percep lumea înconjurătoare în totalitatea ei. Reprezentările au devenit mai sistematice și corecte decât s-ar fi făcut doar prin intermediul cuvântului adultului, care poate dirija întreaga activitate de cunoaștere din interiorul instituției de învățământ.
Familiarizarea copiilor cu natura prin contactul direct cu aceasta are un impact mult mai puternic, reprezentările devenind mult mai puternice și de durată.
Prin realizarea acțiunilor propuse în cadrul proiectului ”Să învățăm despre pădure” am oferit copiilor ocazii minunate de a le dezvolta spiritul de observație, capacitatea de a cerceta de a înregistra cu ușurință cele observate, de a le reproduce ori de câte ori este nevoie și de a le păstra vii în memorie un timp îndelungat.
Valoarea formativă a acestor forme de manifestare ale educației nonformale a făcut posibilă ca educația extracurriculară să reprezinte o verigă importantă în ceea ce privește educația în ansamblul ei.
Problemele de mediu care s-au ridicat la nivel mondial în ultimele decenii a făcut ca în unele țări problema ecologică să fie integrată în programe de învățământ. În alte sisteme de învățământ ele realizându-se fragmentar, ca informații sporadice ce apar la unele nivele de studiu. În alte sisteme de educație nu există un program de educație ecologică, dar există persoane motivate să incorporeze date privind mediul în activitățile de la catedră.
Tendința prin care se dorește a se face educație ecologica este de a înlocui tradiționalele ore de predare și ascultare cu învățarea bazată pe experimente, scopul acestei educații fiind aceleași peste tot în lume; de a menține și îmbunătăți calitatea mediului și de a preveni problemele de mediu ale viitorului.
Bazele unei bune educații se pot pune încă de la vârste fragede, preșcolarii fiind primii care au fost chemați a demonstra că se pot face lucruri importante încă de când ești mic și că poți deveni apărător a naturii/pădurii prin acțiunile pe care le poți face și prin glasul tău, spre a putea trage un semnal de alarmă pentru însăși părinții/adulții pe care i-am avut parteneri. Discuțiile din cadrul diverselor acțiuni s-au prelungit și acasă provocând dezbateri, propuneri, schimburi de idei. Importanta acestor gânduri, opinii, idee cu atât mai mare cu cât vor sensibiliza persoanele de la nivel mai ridicat și cu putere de decizie mai mare decât cuvântul copiilor.
Pentru realizarea programului ”Să învățăm despre pădure” ne-am propus o diversitate de acțiuni care s-au dovedit de un real folos copiilor și părinților/adulților deopotrivă.
Discuțiile inițiate cu copiii cu prilejul desfășurării diferitelor acțiuni au adus în atenție probleme reale și de interes cum ar fi: consecințele defrișării necontrolate a pădurilor care pot avea consecințe grave pentru întreaga natură și comunitate.
Paleta activităților propuse a fost deosebit de variată antrenând copiii și părinții, bunici în egală măsură în realizarea acestora. Dintre activitățile propuse și realizate o atenție deosebită au atras activitățile: ”De vorba cu silvicultorul”, ”Pe cărările pădurii”,-drumeție, ”Natura prin ochi de copil”- expoziție de desene și fotografii, ” De ce plânge pădurea?”-observare teren defrișat, ”Cadouri pentru păsărele”-căsuțe colorate din materiale reciclabile, ”Hai sa curățim pădurea!”- acțiune de colectare de gunoaie, ” Ne jucam și reciclăm”-costume din materiale reciclabile, ”Simfonia florilor, culorilor”- ierbarul grupei, ”Cele două domnițe” -piesă de teatru, ”Vivat natura!” -revista micului ștrengar, ”Cărticica de povesti”- creații literare: povești, ghicitori, versuri.
Drumețiile, excursiile, plimbările reprezintă mijloace de îmbogățire a cunoștințelor, de interacțiune și socializare în cadrul lărgit al grupului, copii și părinți.
Străbătând pașii firești de cunoaștere prin acțiunea nemijlocită a mediului asupra copiilor aceștia își îmbogățesc zestrea de cunoștințe cu care vor opera în viitor, aceasta ar reprezintă tot atâtea modalități de dezvoltare și activizare a cunoștințelor achiziționate prin intermediul educației formale. Aceste activități în aer liber oferă copiilor șansa descoperirii de noi cunoștințe prin activarea tuturor analizatorilor: auditiv, kinestezic, olfactiv, gustativ, de orientare în spațiu și incită copii la descoperiri personale ce țin de dezvoltarea ințeligențelor multiple. Ajunși în natura și impresionați fiind de prepeliță, de plăpânda căprioară, de naivul gândăcel, copiii au început să privească cu alți ochi frunzele pe care le numără și le observă, după formă și culoare. Privesc cu uimire o buburuză, sau pur și simplu ascultă vântul, privesc norul și ascultă izvorul, iar de aici nu mai este decât un pas și încep poveștile, poveștile lor în care i-am atras și antrenat.
Incursiunea în această lume plină de mister a pădurii a oferit atât de multe răspunsuri la ”de ce-urile” adresate înainte de demararea acestor activități.
Pădurea, acest loc încă mirific, este locul care ne inspira, este locul pe care îl căutăm când suntem extenuați psihic și dorim a ne relaxa, este locul care ne primește mereu cu brațele deschise.
Ea, pădurea, nu ne cere nimic altceva decât să o respectăm. Ne cere atât de puțin și ne oferă atât de mult.
”Să iubești pădurea și rău să nu îi faci!” este îndemnul copiilor participanți în proiectul ”Să învățăm despre pădure.
Copiii aspiră să dezvolte un atașament emoțional față de ce le este familiar și față de care se simt bine. Pentru a-și dezvolta un sentiment de interconectare cu natura, copiii au nevoie de cât mai multe experiențe pozitive cu lumea exterioară. Oferirea de oportunități pentru astfel de experiențe și împărtășirea cu copiii reprezintă esența educației despre mediul înconjurător.
Problemele de mediu au devenit pe zi ce trece urgențe și ar trebui să li se acorde importanța cuvenită pentru a putea remedia cât mai este posibil efectele deloc de neglijat ale acestora. Starea de degradare a mediului văzută și prin opiniile divergente tot mai puternic susținute de către tot mai multe comunități, cât și dezvoltarea unei educații încă de la cea mai fragedă vârstă sunt necesare pentru a ne putea ajuta să învățăm să căutam cele mai corecte căi de luare a deciziilor în vederea rezolvării acestor probleme deloc de neglijat pentru noi toți.
Cunoscând, vei îndrăgi și atunci probabil vei proteja!
Bibliografie:
Bălteanu D., Șerban, M.,-Modificări globale ale mediului, Editura C.N.I., Coresi București 2005
Curriculum pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani), M.E.C.-2008;
Mohan GH., Ardelean A.-Ecologie și protecția mediului, Editura Scaiul, București, 1993
Popescu, G. –Pădurea și omul, Editura Albatros, București, 1985.