Protecția mediului ca dimensiune integratoare a educației contemporane

În contextul actual, marcat de probleme ecologice tot mai grave precum poluarea, schimbările climatice și diminuarea resurselor naturale, protecția mediului a devenit o prioritate la nivel global. Educația contemporană are un rol esențial în formarea unei atitudini responsabile față de mediul înconjurător, iar școala reprezintă cadrul principal în care se pot construi comportamente ecologice durabile.

Prin activitățile educative desfășurate, instituția școlară contribuie la dezvoltarea conștiinței ecologice a elevilor. Integrarea educației pentru mediu în curriculum, dar și în activitățile extracurriculare, îi ajută pe elevi să înțeleagă importanța protejării naturii și impactul acțiunilor umane asupra mediului. Lecțiile tematice, proiectele ecologice, campaniile de colectare selectivă sau activitățile de ecologizare sunt doar câteva exemple de bune practici care pot fi aplicate în mediul școlar.

Cadrele didactice au un rol determinant în acest proces, fiind modele de comportament pentru elevi. Prin implicare activă și prin promovarea valorilor ecologice, profesorii pot stimula interesul elevilor pentru protecția mediului și pot încuraja adoptarea unor obiceiuri responsabile, atât în școală, cât și în viața de zi cu zi.

În contextul actual, protecția naturii și educația ecologică se condiționează reciproc, reprezentând necesități esențiale ale societății contemporane. Prin intermediul lor se asigură societății un mediu prosper de viață și se oferă caracterului uman trăsăturile unor noi calități superioare, necesare pentru nivelul pe care știința și tehnica de vârf îl pretind. Componentă a educației generale, educația ecologică înglobează în sine valori etice superioare, se ghidează după norme axiologice și îmbogățește ethos-ul național și universul spiritual uman. Aplicată în practică, ea valorizează resursele mediului ambiant într-o concepție sistemică, utilitară, holistică și de perspectivă, care creează pentru viitor – loc în care se însumează dintotdeauna speranțele lumii – cele mai bune perspective. Protecția naturii, realizată printr-o educație ecologică de mare eficiență, este măsura conștiinței și condiției umane ideale, către care aspirăm fără încetare. (Ionescu, 1989).

Educația ecologică, trebuie să se dezvolte la nivelul întregii umanități a unei atitudini de respect și de responsabilitate față de resursele naturale în vederea ocrotirii lor. În acțiunea de educare un rol important îl are formarea unei gândiri ecologice despre lume. Pentru atingerea acestui țel, este important a sădi în mintea și sufletul fiecărui cetățean al societății, conceptul că omul ca specie biologică, este dependent de natură și că nu poate trăi în afara ei. (Mohan & Ardelean, 1993).

Educația ecologică contribuie la dezvoltarea respectului și a atașamentului elevilor față de mediul înconjurător, la formarea unor atitudini critice față de comportamentele care încalcă normele de protecție a mediului, precum și la stimularea interesului pentru promovarea unui mediu natural sănătos. Formarea elevilor cu o conştiinţă şi o conduită ecologică devine o cerinţă deosebit de importantă pentru orice demers educativ şcolar şi extraşcolar. Implicarea elevilor, de la clasele mici şi până la liceu, în activităţîle de cunoaştere, înţelegere a unor fapte şi fenomene din universul apropiat, în identificarea şi rezolvarea unor probleme de poluare şi degradare a mediului, are ca rezultat formarea unor convingeri şi deprinderi de apărare, conservare şi dezvoltarea mediului înconjurător – condiţie de viaţă civilizată şi sănătoasă.

Bazate pe cooperare şi colaborare, diversitatea activităţilor practice desfăşurate cu elevii asigură asimilarea multor reguli de comportament care se constituie în elemente de bază în formarea unei educaţii europene a oamenilor de mâine.

Având convingerea că formarea unui comportament ecologic la elevii din învăţământul preuniversitar constituie un aspect important al activităţii instructive educative şi că acesta se realizează, atât în şcoală, cât şi în afara ei prin activităţile extracurriculare şi printr-o strânsă colaborare cu familia şi comunitatea locală, unităţile şcolare cuprind între ţintele lor pe termen mediu şi lung, derularea unor proiecte educative al căror obiectiv general să răspundă dezideratului precizat anterior.

Adevărata educație ecologică își va atinge scopul numai atunci când se va reuși ca elevii – cetățenii de mâine – să fie convinși de necesitatea ocrotirii naturii și să devină factori activi în acțiunea de conciliere a omului cu natura. În prezent, gândirea ecologică se integrează tot mai activ în toate domeniile vieții cotidiene, exercitând un puternic impact asupra conștiinței sociale. (Mohan & Ardelean, 1993).

Bibliografie
• Ionescu Al., Săhleanu Victor, Bindu Ctin., Protecția mediului înconjurător și educația ecologică,Ed.Ceres, București, 1989;
• Mohan Gh., Ardelean A.,  Ecologie şi protecţia mediului, Editura Scaiul, Bucureşti, 1993.

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Ramona Florina Bănuțescu

Liceul Tehnologic Dimitrie Dima, Pitești (Argeş), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ramona.banutescu