Proiectul eTwinning „Loop-Art Adventures: Artistic Unplugged Coding for Kids” s-a derulat în perioada septembrie 2023 – aprilie 2024 și a reunit parteneri din Croația (fondator proiect), Grecia, România, Turcia, Portugalia, Italia, Spania, Albania, Serbia. În cadrul proiectului, au fost implicați preșcolari și elevi cu vârste cuprinse între 6-11 ani. Acest proiect a facilitat antrenarea preșcolarilor/ elevilor într-o aventură de codare unplugged, prin îmbinarea armonioasă a unor concepte din domeniul programării (buclele) cu elemente din domeniul artei.
Buclele reprezintă construcții de programare care repetă un bloc de cod de mai multe ori, până când o condiție specificată este îndeplinită. Acestea sunt foarte utile pentru gestionarea sarcinilor repetitive, reducând riscul de erori. Ele ajută la crearea unor programe dinamice capabile să îndeplinească un spectru variat de sarcini.
Scopul proiectului vizează înțelegerea conceptului de ,,bucle” în programare, prin crearea de modele diverse pe hârtie (artă spiralată, curcubeu, petale de flori, celule de stup etc.), urmând instrucțiuni pas cu pas.
Aventura de codare s-a conturat în jurul conceptului de programare cunoscut sub numele de „loop” (buclă) pe care elevii l-au aplicat în realizarea unor modele vizuale diverse: „Arta spiralelor”, „Valuri colorate”, „Căsuța”, „Pajiștea formelor”, „Fulg magic”, „Luminițe sclipitoare”, „Mănuși stilizate”, „Castelul puternic”, „Schiță stelară”, „Aripi vii”. Cu excepția temei „Pajiștea formelor”, toate celelalte teme s-au realizat unplugged.
Pentru fiecare activitate, s-au postat instrucțiunile de realizare și un loop model în Twinspace-ul proiectului. Principalele obiective ale proiectului se axează pe:
- stimularea interesului elevilor față de activitățile STEAM;
- familiarizarea elevilor cu concepte (buclele) din sfera programării;
- identificarea unor secvențe repetitive în viața cotidiană;
- recunoașterea și înțelegerea pattern-urilor;
- dezvoltarea abilităților de rezolvare de probleme;
- dezvoltarea creativității elevilor;
- creșterea stimei de sine
Toți partenerii s-au afiliat inițiativei europene Code Week și au organizat activități de codare complementare temei proiectului, activități care se regăsesc pe Harta europeană a evenimentelor Code Week. Activitățile noastre au fost recunoscute la nivel european prin Certificate de Excelență obținute de toți participanții.
Am abordat interdisciplinar toate activitățile proiectului, prin integrarea acestora în cadrul orelor Arte vizuale și abilități practice, Matematică și Științe ale naturii.
În orele de Arte vizuale și abilități practice, elevii clasei a treia și-au exersat abilitățile creative și au îmbinat experiența concretă cu elementul de provocare, de rezolvare de probleme, într-o manieră inedită, prin combinarea armonioasă de abilități, responsabilitate și inteligență.
Pornind de la activități cu teme atractive, având libertatea de alegere a instrumentelor de lucru și a tehnicilor de realizare a temelor propuse, elevii au fost protagoniști într-o aventură de codare cu sarcini provocatoare. Au învățat astfel prin desen, îmbinând armonios spontaneitatea constructivă și creatoare cu elementul ludic, elemente de programare din sfera secvențelor repetitive, a realizării unor pattern-uri, a respectării unui cod.
În orele de Matematică, elevii au identificat modele, elemente, secvențe repetitive din viața de zi cu zi. De asemenea, și-au creat propriile modele repetitive cu ajutorul unor desene, obiecte, figuri, corpuri geometrice de diferite culori sau mărimi, respectând o regulă dată. Activitățile propuse au facilitat explorarea simetriei și a geometriei în natură. Pe baza acestor coordonate, elevii și-au dezvoltat raționamente proprii și abilitățile de rezolvare de probleme.
Activitățile cu temele ,,Fulg magic”, ,,Schiță stelară” și ,,Aripi vii” au facilitat abordarea integrată a Artei cu conținuturi din curriculum-ul Științelor naturii. Elevii au explorat modul de formare a fulgilor de zăpadă, structura simetrică și unică a fulgilor de zăpadă, diverse modele și forme de fulgi.
Am făcut o călătorie prin Cosmos și am explorat galaxii, planete și alte corpuri cerești în activitatea denumită generic ,,Schiță stelară”.
În cadrul temei ,,Aripi vii”, elevii au descoperit diverse specii de fluturi și am discutat despre ciclul de viață al fluturelui.
Proiectul s-a axat pe învățarea colaborativă, elevii s-au documentat și au învățat cum conceptele teoretice pot fi aplicate în contexte practice, descoperind astfel valoarea lor în viața de zi cu zi. Astfel, ei au identificat în viața cotidiană o serie de situații, evenimente sau aspecte care sunt fundamenatate pe acest principiu al ,,buclelor”: succesiunea anotimpurilor, succesiunea zi-noapte, mesele zilnice, alternanța luminilor semaforului, spălatul dinților, condusul automobilului, sortarea jucăriilor etc.
Activitățile complementare temelor „Pajiștea formelor” și „Schiță stelară” s-au realizat în echipe transnaționale. Fiecare echipă, denumită simbolic cu un nume de animal, a colaborat prin intermediul platformelor digitale Padlet și Canva, aplicând concepte de codare unplugged și explorând creativitatea în spații digitale.
Toate obiectivele proiectului au fost realizate, iar produsele finale diverse și originale reflectă gradul de realizare a acestora. Produsele finale ale elevilor se regăsesc în expozițiile virtuale Artsteps din Twinspace-ul proiectui, respectiv în e-book-ul care cuprinde descrierea activităților și lucrările realizate de elevi:
www.artsteps.com/view/6631db921c232d004eea424c
www.artsteps.com/view/6659eeb3ddd5b773e38111f0
Activitățile implementate au constituit o oportunitate de a valorifica pasiunea elevilor pentru artă, știință și programare, domenii care se află în sfera de interes a actualelor generații de elevi.
Impactul proiectului asupra elevilor se concretizează în: dezvoltarea sensibilității și a gustului estetic, aplicarea cunoștințelor teoretice în contexte practice, relevante pentru viața cotidiană, dezvoltarea abilității de a analiza probleme, încurajarea gândirii creative și inovatoare prin combinarea artei cu științele exacte, dezvoltarea abilităților de colaborare, creșterea stimei de sine.
Pe plan profesional, consider o experiență extrem de valoroasă implicarea în acest proiect eTwinning, un proiect STEAM, care a reprezentat o sursă extrem de valoroasă pentru a explora idei și metode noi de predare care facilitează introducerea unor elemente de bază în programare în activitățile cu elevii din ciclul primar, prin intermediul artei.
Pagina proiectului: school-education.ec.europa.eu/en/etwinning/projects/loop-art-adventures-artistic-unplugged-coding-kids