Muzica este un limbaj universal, înțeles peste tot în lume, indiferent de vârstă, cultură sau naționalitate. Ea are o putere specială de a influența emoțiile, starea de spirit și chiar comportamentul uman. Proiectul eTwinning „Emotions and musical notes” s-a derulat în perioada octombrie-mai 2026 și cuprinde șase teme centrale diferite legate de muzică și de înțelegerea, exprimarea și autoexprimarea creativă a emoțiilor: „Desenez muzica și emoțiile”, „Dansul emoțiilor”, „Muzica și instrumentele muzicale”, „O poveste muzicală despre emoții”, „Laboratorul cu culori, muzică și emoții”, „Muzica în natură”.
Proiectul se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 4-8 ani. Țările partenere sunt: Lituania (fondator), Turcia (co-fondator), Italia, Grecia, România. Principalele obiective ale proiectului sunt:
- Dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale copiilor, prin recunoașterea, înțelegerea și exprimarea emoțiilor cu ajutorul muzicii și activităților artistice;
- Stimularea creativității, a autoexprimării și a încrederii în sine, prin realizarea de creații muzicale, improvizații și alte activități artistice inspirate de emoții;
- Promovarea cooperării interculturale și a schimbului de bune practici
Abordarea pedagogică a fost centrată pe elev. Metodele folosite pe parcursul implementării proiectului au fost activ-participative, metode care favorizează învățarea activă, participarea, dezvoltarea creativității și a inteligenței emoționale: metoda proiectului, jocul didactic, improvizația muzicală, brainstorming, învățarea prin descoperire, experimentul, exercițiul, Turul Galeriei.
În cadrul temei „Desenez muzica și emoțiile”, elevii au accesat jocul Genially și au ascultat șapte piese muzicale care exprimau emoții diferite: bucurie, tristețe, furie, calm, iubire, surprindere, frică. Elevii au asociat fiecare piesă muzicală cu emoția corespunzătoare. Apoi, în grupuri de câte 4-5 elevi, inspirați de ritmurile pieselor muzicale pe care le-au ascultat, au pictat tablouri reprezentative pentru emoțiile transmise de muzică. Lucrările originale ale elevilor pot fi accesate și vizualizate în cadrul expoziției virtuale ,,Muzeul virtual al sunetelor și emoțiilor” artsteps.com/view/6926e7cc4ed78eb77f21ba93
Tema „Dansul emoțiilor” i-a provocat pe cei mici în exersarea mișcării spontane pe ritmurile muzicii lui Vivaldi. Elevii s-au manifestat liber, pe muzică, prin apel la diferite forme de exprimare și au realizat o coregafie originală, având în recuzită eșarfe, în culorile toamnei. Efectul obținut a fost unul spectaculos.
În cadrul temei „Muzica și instrumentele muzicale”, elevii au dat dovadă de creativitate și originalitate, confecționând instrumente muzicale atractive și diverse, folosind diferite materiale reciclabile. Cu îndemânare și simț ritmic, mica o orchestră a interpretat cântecul „Ceata lui Pițigoi”.
Pentru că muzica are darul de a transmite povești, împreună cu colegii din țările partenere, au creat o poveste colaborativă plină de suspans, având ca protagonist un caiet muzical care pornește într-o călătorie peste mări și țări. Povestea colaborativă ”The musical notebook that travelled the world” și imaginile realizate de elevi, se regăsesc în e-book-ul creat în Story Jumper. storyjumper.com/book/read/187751021/69888a074cf9d
Tema „Laboratorul cu culori, muzică și emoții” a facilitat realizarea unor experimente inedite de combinare a culorilor, de joc culoare-lumină-umbră, respectiv contactul cu tehnici de relaxare, însoțite de prezența muzicii sau a culorii.
Ultima temă a proiectului, „Muzica în natură”, a favorizat conștientizarea de către elevi a prezenței muzicii pretutindeni în jurul nostru – în fiecare sunet, ritm și zgomot pe care îl auzim în fiecare zi. Dincolo de perceperea sunetelor din natură, elevii au fost provocați să parcurgă un traseu din natură, improvizând obstacolele cu ajutorul unor materiale confecționate de copii și însoțind mișcarea cu onomatopee specifice. Sursa de inspirație: cartea ”We are going on a bear hunt”, autor Michael Rosen și a mișcărilor sugerate în videoclipul youtu.be/2OI7fe766nk .
Paginile din Twinspace-ul proiectului coroborează activitățile și secvențele aferente implementării acestuia. school-education.ec.europa.eu/en/etwinning/projects/emotions-and-music-notes/twinspace
Prin participarea la acest proiect, elevii noștri și-au dezvoltat competențele muzicale, abilitățile de exprimare a unor idei, sentimente şi experienţe prin intermediul muzicii.
Proiectul eTwinning ”Emotions and Musical Notes” a avut un impact pozitiv asupra elevilor, atât din perspectiva temei alese, cât și prin preponderența elementului în implementarea activităților Astfel, prin participarea la acest proiect, elevii și-au dezvoltat inteligența emoțională, au învățat să îți exprime trăiri complexe prin intermediul sunetelor și al creației artistice, și-au dezvoltat stima de sine, prin creșterea încrederii în forțele proprii, și-au dezvoltat creativitatea. De asemenea, copiii și-au dezvoltat competențele culturale, au devenit receptivi și sensibili la contactul cu culturi diferite, prin contactul cu diferite cântece, secvențe muzicale pentru copii din repertoriul țărilor partenere.
Pe plan profesional, consider un câștig substanțial participarea la acest proiect, prin schimbul de bune practici în domeniul predării disciplinei Muzică și mișcare. Acest schimb de bune practici, îmi permite să adaptez și să îmbunătățesc continuu demersul didactic, dezvoltând astfel creativitatea, sensibilitatea artistică și inteligența emoțională a elevilor mei.