Orice an școlar vine cu noi provocări pentru profesorii care desfășoară proiecte pe platforma colaborativă eTwinning. După ce, în anii anteriori, începând cu 2021, am desfășurat cu elevii mai multe proiecte, cu tematici foarte diverse – de la STE(A)M, istorie și tradiții ale diferitelor țări partenere, la valori morale– în acest an școlar, 2023- 2024, m-am implicat, cu elevii mei de 8-9 ani, într-un proiect deosebit, mai ales prin tematica propusă. Proiectul, denumit „Building Digital Bridges to Student Well-being”, a fost fondat de cadre didactice din Turcia și România și a avut ca parteneri profesori din Turcia, Moldova, Italia, Grecia și din țara noastră.
Proiectul și-a propus să reunească studenți și profesori din diferite țări pentru a promova bunăstarea elevilor și pentru a dezvolta conexiuni digitale puternice. A inclus o gamă variată de activități interactive, cum ar fi culturale, de codificare, tehnologice, explorarea teme precum toleranța, protecția mediului, alimentația sănătoasă, exprimarea creativă a sentimentelor. Toți partenerii au colaborat permanent contribuind astfel la dezvoltarea unui mediu educațional global, interconectat și stimulativ pentru toți participanții. Este, deci, o oportunitate nu numai să ne îmbogățească cunoștințele și experiențele, ci și să promoveze colaborarea interculturală și schimbul de idei între elevi și profesori din diferite colțuri ale lumii.
Iată succesiunea activităților pe care le-am desfășurat pe parcursul celor 9 luni de colaborare:
Septembrie
1.Prezentarea partenerilor
2. Descoperă-mi țara
3. Logo-ul și posterul proiectului
Octombrie
1. Ziua Internațională a Profesorului (5 octombrie) – un mozaic de activități
2. EU Code WEEK (7 – 22 octombrie) – activitate de codificare folosind același cod
3. Ziua Mondială a Alimentației (16 octombrie) – împărtășește rețeta
Noiembrie
1. Ziua Internațională a Toleranței (16 noiembrie) -colecție de proverbe, poezii, citate, desene
2. Ziua Internațională a Copilului (20 noiembrie) -ilustrează dreptul copilului
Decembrie
1. Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie) – cinema în clasa noastră
2. Săptămâna Educației în Informatică 2023 (6 – 12 decembrie 2023) -creatori de tutoriale
3. Sărbători de iarnă – schimb de felicitări
Ianuarie
1. Ziua Internațională a Educației (24 ianuarie)- reprezentând subiectele de studiu pe care le iubim
Februarie
1. Ziua Internațională a Femeii și a Fetelor în Știință (11 februarie) – carte digitală a femeilor în Știință
2. Ziua Internațională a Limbii Materne (21 februarie) – dicționar de termeni specifici
Martie
1. Ziua Internațională a Fericirii (20 martie) – Exprimă-ți gândurile și sentimentele
2. Ziua Internațională a Pădurilor (21 martie) – realizarea de infografice
Aprilie
1. Ziua Mondială a Sănătății (7 aprilie) – animăm legumele și fructele
2. Ziua Pământului (22 aprilie) – obiective de dezvoltare durabilă
Mai
1. Ziua Internațională a Familiei (15 mai) – Colaj eu și familia mea
2. Ziua Europei și ziua eTwinning (9 mai) – codificarea muzicii
După primele etape, necesare în oricare astfel de proiect, european, de introducere a țărilor participante, a prezentării echipelor de proiect, comune- profesori și elevi, de constituire a căilor de comunicare între membri- grupul de Facebook, de WhatsApp, blogul proiectului, vizibilitatea pe Instagram și pe alte rețele sociale, am lucrat, fiecare țară participantă, logouri și postere, care au fost postate pe paginile dedicate, fiind alese, prin vot, cele mai frumoase și elocvente, pentru tema de proiect. Apoi am abordat temele lunare propuse, care au fost foarte bine alese, gradual, pentru o învățare prin descoperire eficientă, pentru copii și profesori.
În cadrul proiectului nostru, cooperarea s-a desfăşurat foarte bine, deoarece toate activitățile de la etapa iniţială – de planificare până la sfârșitul proiectului au fost planificate cu webinare online și dicuții pe WhatsApp, pe facebook/ Messenger și pe Meet cu țările coordonatoare și parteneri. Distribuirea muncii pentru proiect a fost realizată în conformitate cu capacitățile și dorințele partenerilor. Fondatorii proiectului au informat în mod regulat partenerii cu privire la munca de făcut și au dat feedback imediat la întrebările și problemele legate de proiect.
Elevii din grupurile mixte de țară au participat activ la activități și și-au făcut munca cu meticulozitate. Toți partenerii au susținut proiectul răspunzând la întrebările din proiect și completând chestionarele propuse. Elevii au avut un rol activ în lucrările comune: au creat avatare și s-au prezentat colegilor de proiect, în limba engleză, au creat postere și logouri, în fiecare clasă participantă și le-au expus, pe paginile special create, au creat, mereu, pe parcursul proiectului, numeroase colaje foto și videouri cu activităţile desfăşurate. De asemenea, au creat jocuri de cuvinte, puzzle şi au participat la o serie de jocuri interactive, în webinare, colaborând cu ceilalți, din țările participante.
În acest proiect, au fost selectate şi folosite multe instrumente TIC și Web 2.0 , după ce au fost examinate în ceea ce privește adecvarea pedagogică a elevilor. Instrumentele web 2, cum ar fi Storyjumper, Padlet, Canva, Genially, Wordwall, Chatter Pix, Pic Collage, Mind Map, WordArt.au fost utilizate în multe dintre activitățile proiectului nostru. În plus, partenerii au creat jocuri digitale cu instrumente web 2 precum LearningApps.org, Kahoot, Mentimeter, Monopoly game, Pro Profs Quizzis, Crosswords Labs și au jucat împreună aceste jocuri în cadrul întâlnirilor de proiect. Pentru a crea conținut, am lucrat cu programe precum Google Docs, Google Forms, Vimeo, Youtube, Photoshop. Instrumente precum Google Drive sau Digipad au fost folosite pentru a partaja conținutul într-un mod sănătos și a le livra partenerilor.
Proiectul „Building Digital Bridges to Student Well-being”este o adevărată oportunitate de a le putea oferi elevilor mei o experiență de studiu diferită, prin strategii inedite, antrenante, multe ludice, care a încurajat gândirea critică, creativitatea, abilitățile organizatorice, abilitățile de rezolvare a problemelor și munca în echipă, care va avea efecte pozitive în educația actuală și de viitor a acestora.