Profesorul, față în față cu noile sale provocări

Deseori mi-am pus întrebarea S-a schimbat ceva în ce înseamnă să fiu profesor de când mi-am început această carieră și până acum?
Răspunsul este simplu. S-au schimbat foarte multe lucruri, mai ales odată cu debutul pandemiei, când am fost nevoiți să recurgem la școala online, pentru care nu eram deloc pregătiți.

Deja eram oricum puși în fața unor noi provocări: copii care și-au pierdut interesul pentru școală, și care preferă, mai degrabă,  jocurile pe calculator, comunicarea neîntreruptă cu colegii și prietenii pe tot soiul de rețele sociale, părinți tot mai ocupați cu propriile joburi sau care își răsfață excesiv copiii, oferindu-le tot ce-și doresc. În plus așteptările de la noi, cadrele didactice sunt tot mai mari, iar sarcinile primite tot mai multe. Toate acestea, uneori ne copleșesc de-a dreptul și simțim că nu mai putem face față.

Nu este ușor să ne adaptăm noilor condiții în care profesăm și noilor generații de copii și chiar de părinți, dar trebuie să înțelegem că elevii de astăzi vor fi cetățeni activi mulți ani de acum încolo, iar parcursul lor școlar și profesional este influențat de noi, cadrele didactice.

Responsabilitatea noastră trece dincolo de a preda niște noțiuni de bază, de citit, scris, matematică, științe și de a forma deprinderi. Este necesar să-i pregătim pe elevi cu abilități și cunoștințe caracteristice societății în care vor trăi ca adulți, denumite, în general, abilități ale secolul XXI, care includ capacitatea de a gândi critic, de a face judecăți în cunoștințe de cauză, de a rezolva probleme complexe, gândire creativă, comunicare eficientă și colaborare, folosind informațiile în moduri inovatoare.

Pe lângă faptul că suntem profesori, trebuie să înțelegem că suntem și facilitatori, îndrumători, mediatori. Ce face un profesor ca facilitator al învățării:

  • ghidează elevii cum să învețe singuri
  • motivează elevii să-și dezvolte gândirea critică
  • este un model pentru ce înseamnă un cetățean responsabil
  • susține elevii să își stabilească propriile obiective și îi ghidează în propriul proces de învățare
  • încurajează munca în echipă
  • oferă feedback și creează spații sigure în care elevii să ofere și să primească feedback
  • folosește metode integrate de predare-învățare și aduce învățarea experiențială la clasă
  • ajută elevii să se perceapă chiar ei cu potențial de creatori de resurse
  • creează contexte pentru elevi să se dezvolte social și totodată să își dezvolte capacitățile de metacogniție
  • încurajează creativitatea și inovația
  • implică elevii în dezbateri
  • reflectează la propriul proces de învățare/ dezvoltare și practica sa
  • creează contexte și oportunități de învățare ancorate în realitate, aplicabile în viața de zi cu zi

Un profesor de succes, adaptat schimbărilor este acela care face câteva lucruri diferit de alții și anume:

  • are o atitudine pozitivă, o stare de bună dispoziție
  • are simțul umorului care reduce stresul și frustrarea
  • prețuiește autenticitatea
  • știe să comunice cu părinții cu care creează un front unitar
  • știe să se bucure de munca lui
  • nu îi este teamă să utilizeze tehnologia la clasă și să-și încurajeze elevii să o folosească
  • acordă suport emoțional elevilor săi
  • își găsește timp pentru a învăța el însuși și astfel să se pună în postura de elev

Sunt convinsă că, dacă ne dorim cu adevărat și dacă iubim ceea ce facem, mulți dintre noi vom reuși să facem față tuturor provocărilor și de ce nu, să devenim profesori de succes, adevărați facilitatori ai învățării, dar și îndrumători și mediatori foarte buni. Lumea s-a schimbat mult, copiii se schimbă de la o generație la alta. Totul depinde de noi dacă ne asumăm  și noi schimbarea, odată cu lumea.

Bibliografie
– Ioana Gabriela Domilescu, Profesorul facilitator sau cum să fii cu adevărat un profesor mai bun pentru elevii tăi, Editura Eikon, Timișoara,  2012
– Curs  – Îndreptar digital – Asociația Techsoup

 

prof. Cristina Sas

Școala Gimnazială Nr. 7 Sfânta Maria, Timișoara (Timiş) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cristina.sas

Articole asemănătoare