Pledoarie pentru eTwinning

Pledez „pentru”! – pentru proiecte eTwinning desfășurate în grădinițe, în școli, în licee. Poate părea greu la început dar în această platformă educațională găsești mult sprijin, idei, eTwinning este o adevărată colecție de resurse. Colegi din întreaga Europă sunt gata să ajute, să te sprijine pentru a face următorii pași.

Am intrat cu o oarecare strângere de inimă în primul proiect eTwinning; se numea ”The World of Childhood” și nu mă așteptam să prindă o asemenea amploare. De altfel, cred că nici inițiatorii nu se așteptau. O idee simplă, la îndemâna tuturor participanților, idea de a aduce în prim plan lumea copilăriei așa cum este trăită de copiii fiecărei țări participante. De ce spun ”strângere de inimă”? Pentru că eram la primul proiect, nu știam ce mă așteaptă, care sunt cerințele, nu știam cu ce parteneri suntem implicați în acest drum, aveam complexul spațiului școlar al unei structuri dintr-o localitate rurală, copii din mediul rural care, mulți dintre ei, nu văzuseră încă un orășel cât de mic.

De fapt, noi eram cei inediți, noi am fost cei mai câștigați văzând modul de viață al copiilor de aceeași vârstă din diferite medii. Poate atunci s-au pus bazele unor visuri, în sufletul copilului participant a încolțit un „pot și eu”.

În acest proiect au fost implicate peste douăzeci de instituții școlare și grădinițe din întreaga Europă, din mediul urban și din mediul rural. Activitățile cuprinse în acest proiect au fost dintre cele mai diverse; de la povești și basme, la legende locale, la visuri, speranțe, năzuințe. Copiii au avut posibilitatea să-i vadă până și pe prietenii necuvântători ai partenerilor lor, cum îi hrănesc, cum îi plimbă, cum îi îngrijesc pentru că și aceștia fac parte din copilărie și o fac frumoasă. Am putut observa cum copilăria este trăită diferit dar și asemănător. Diferit din punct de vedere al culturii, al obiceiurilor, tradițiilor, mediilor sociale dar și asemănător din punct de vedere al apartenenței la o familie, frecventarea unei grădinițe la vârsta preșcolară sau a unei școli primare la vârsta școlară mica, preocupări comune, visuri pentru viitor.

Am primit mult sprijin din partea colegilor pentru postarea activităților în Twinspace, am învățat cum să folosim diverse platforme, aplicații, instrumente web, am învățat împreună să facem filmulețe, colaje, postere. A fost multă muncă dar a meritat; a fost primul proiect pentru care am primit certificatul național de calitate apoi cel european.

Au urmat alte proiecte, unele dintre ele păreau să aibă un mare succes, dar nu s-a întâmplat așa – poate pentru că tema lor nu a fost una prea atractivă sau poate că nu aveau multe de spus. Proiectele despre natură au avut cel mai mare impact. Proiectul ”Trees around us” ne-a făcut să înțelegem cât de importanți sunt copacii de lângă noi, i-am putut observa mai îndeaproape pe parcursul celor patru anotimpuri și la finalul proiectului concluzia a fost unanimă: trebuie protejați, trebuie iubiți pentru tot ceea ce ne oferă.

Au urmat câteva proiecte având în centru sănătatea, stilul de viață sănătos pe care toți ar trebui să-l adoptăm pentru binele nostru și a celor din jur, dar și despre activitățile sportive care sunt benefice la orice vârstă. Cu atâta drag ne-am amintit cu toții jocuri din trecut, din copilăria noastră, jocuri care păreau uitate deși în copilărie ne-au adus atâta bucurie. Printr-un proiect eTwinning aceste jocuri au adus din nou bucurie în curtea școlii și copiii au lăsat tableta sau telefonul pentru a se juca.

Fiecare proiect de colaborare este încărcat de informație utilă. Aici se împletesc educația ecologică cu educația pentru sănătate, educația pentru societate cu educația multiculturală, educația estetică și artistică cu educația pentru viață. Sportul, muzica, matematica, științele stau alături și formează copilul.

ETwinning este locul propice pentru toate acestea.

 

prof. Cristina Antal

Școala Gimnazială Sfântu Ilie, Toplița (Harghita) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cristina.antal

Articole asemănătoare