Educaţia ecologică, cel mai eficient mijloc de ocrotire şi conservare a naturii, trebuie să fie un proces activ, continuu, desfășurat în toate mediile şi toate categoriile sociale. Fiind o educaţie despre mediu, ea trebuie să aibă loc în şi prin mediu, nu doar în spaţii închise. Este timpul să conştientizăm cu toţii importanţa protejării mediului înconjurător, să luptăm pentru ca această problemă să devină un imperativ al societăţii.
Şi ce este mai onorat decât că dascălul are prilejul să fie formator, deschizător de drumuri în crearea unei societăţi mai conştiente, mai luptătoare, mai atent cu tot ce o înconjoară.
O programă bine definită din perspectiva ecologică ar fi de ajutor.
Educaţia ecologică nu ar mai fi percepută ca şi inserţie, ca anexă, ci ca un proces bine delimitat. De la cele mai fragede vârste, dragostea de natură trebuie sădită şi cultivată în mintea copiilor, iar exemplul personal al cadrelor didactice va denota faptul că natura înseamnă sănătate, recreere, prietenie, energie şi frumuseţe, precum şi gazda favorită a tuturor jocurilor nevinovate ale copilăriei.
La clasele de gimnaziun, am desfăşurat mai multe activităţi sub toate formele de organizare întâlnite în toate domeniile de activitate, urmărind să contribuim la îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, să cultivăm atitudini şi să dezvoltăm comportamente pozitive faţă de mediul înconjurător.
Pentru familiarizarea şcolarilor cu aspecte ale lumii înconjurătoare am folosit cu eficienţă observările asupra mediului, povestirile, memorizări, plimbări, vizite, drumeţii, excursii, diapozitive, etc.
Educaţia ecologică am realizat-o nu numai prin activităţile experienţiale, ci şi prin jocurile şi activităţile la alegerea copiilor.
Prin activităţile practice-aplicative de efectuare a curăţeniei şi ordinii în sala , de îngrijire a florilor de la colţul viu al naturii, de îngrijire a împrejurimilor scolii am urmărit ca şcolarii să iubească ordinea şi curăţenia, să iubească natura, şi să le formeze deprinderea de a o îngriji şi ocroti.
Prin participarea activă în cadrul activităţilor din școală, şcolarii nu au avut decât de câştigat. Lucrând şi învăţând împreună şi-au sporit încrederea în propriile forţe.
Comunitatea are nevoie de rezultate vizibile pentru implicarea în activităţi ecologice, familia de îndrumare, motivare, soluţii, cadrul didactic fiind cel mai bun liant.
Prin activităţile didactice desfăşurate cu şcolarii, i-am invăţat să exploreze lumea înconjurătoare, să o analizeze, să-şi pună şi să pună întrebări în legătură cu aspectele întâlnite, să facă predicţii pe baza datelor culese, să-şi exprime opinii şi stări sufleteşti şi să iniţieze acţiuni. Dacă “plantăm” comportamente ecologice , “culegem” o viaţă de calitate ca şi adulţi, un mediu sănătos, protecţia şi preţuirea lui se încorporează în atitudinea noastră, ne identificăm cu natura. Menirea noastră ca dascăli este aceea de a deschide mintea şi inima copiilor, de a-i ajuta să privească NATURA ca pe o prietenă, care are nevoie de dragostea şi respectul nostru. Orice copil poate deveni ocrotitor al naturii, cu condiţia să o îndrăgească. Pentru a iubi natura trebuie însă să o cunoaştem, să-i înţelegem şoaptele ei minunate, transmise prin glasul vieţuitoarelor ei.
Iubirea pentru NATURĂ nu se poate rezuma la simple declaraţii faţă de frumuseţile ei şi nu înseamnă doar dorinţa de a fi în mijlocul ei, ci a acţiona în folosul acesteia.
Orice cadru didactic trebuie să-i facă pe elevi să conştientizeze faptul că noţiunea de protecţie a naturii nu impune renunţarea la resursele oferite de aceasta, ci doar folosirea lor raţională, fără abuzuri. Se impune cultivarea interesului faţă de menţinerea unui mediu natural echilibrat, propice vieţii, dar şi a unui comportament favorabil ameliorării relaţiilor dintre om şi mediul natural în care trăieşte.Pornind de la aceste considerente am organizat şi desfăşurat cu elevii activităţi ecologice cum ar fi:
Bibliografie
• Dezso, I., Educaţia ecologică, Agendasetting, SRL, 2010
• Revista – „Educaţia ecologicǎ” nr.2/1997