Începuturile educaţiei nonformale se consideră a coincide cu începuturile fondării educaţiei. O expresie înrudită cu educaţia nonformală este „educaţia pe tot parcursul vieţii”. În limba engleză, termenul similar este „life-long learning”. Elementele comune celor două tipuri de învăţare sunt caracterul continuu şi dinamicitatea procesului educaţional, care fundamentează în paralel orice definiţie a educaţiei nonformale.
În zilele noastre, educaţia nonformală este reprezentată de activităţile instructiv-educative desfăşurate de alte instituţii decât şcoala (biblioteci, muzee, cămine culturale, cluburi ale elevilor, ONG-uri) şi se întemeiază pe recunoaşterea faptului că un număr mare din experienţele de învăţare ale oamenilor s-au dobândit în alte locuri decât în cele în care se desfăşoară activitatea de educaţie formală.
Educaţia nonformală se adresează elevilor şi părinţilor deopotrivă, tinerilor dar şi vârstnicilor, educatorilor, învăţătorilor, profesorilor, tuturor celor care fac parte dintr-o comunitate şi au ceva de spus, oricărei persoane care doreşte să înveţe ceva nou, să exploreze, să investigheze, să îşi dezvolte anumite abilităţi şi competenţe, cu sau fără nevoia unei certificări în acest sens.
Un obiectiv prioritar al educaţiei, în contextul socio-cultural al României contemporane, ar trebui să fie trezirea respectului pentru tradiţii – semn al statorniciei, al legăturii organice cu pământul strămoşesc – ce este una dintre principalele forme de manifestare a conştiinţei de sine a poporului român. În folclor sunt cuprinse adevăratele valori reprezentative pentru cultura românească: cultural-etnografice, documentar-istorice, ritual-mitologice, literar-poetice.
Prin cunoaşterea şi înţelegerea folclorului, generaţiile tinere vor descoperi rădăcinile istorice ale neamului, profilul psihologic, etic, religios al românului – o alternativă serioasă la modelul de comportament insinuat de mass-media.
Fiind modelatoare de minţi şi caractere în satul nostru natal Vadu Izei, Maramureş, am considerat necesar să iniţiem şi să desfăşurăm activităţi de educaţie nonformală în cadrul Căminului cultural din localitate. Prin parteneriate educaţionale solide, am reuşit să atragem un număr mare de elevi ai şcolii noastre, o parte dintre părinţii acestora dar şi persoane care vin tangenţial şi ocazional în contact cu cele două instituţii.
Tipurile de activităţi desfăşurate sunt centrate pe păstrarea vie a tradiţiilor si obiceiurilor din satul nostru: dansuri populare, cântece şi colinde specifice zonei, confecţionare de măşti tradiţionale, punerea în scenă a unor obiceiuri de sărbători, pictarea icoanelor pe sticlă.
Activităţile propuse de noi au fost însoţite de un cadru flexibil de spaţiu şi timp, dar au avut obiective clar definite. Sistemul de învăţare cu care noi, cadrele didactice, suntem obişnuite(cel formal) a fost înlocuit cu învăţarea prin implicare directă, prin acceptarea de responsabilităţi şi împărtăşirea propriilor idei. Exemplul personal şi învăţarea din experienţele dobândite de cei din jur au fost valorificate implicit.
Am cooptat în activităţile noastre persoane vârstnice care să ne împărtăşească din experienţa lor, pictori locali, artizani. Fiind o comunitate mică, am constatat că suntem oarecum o „familie”. Astfel, educaţia nonformală desfăşurată de noi a căpătat treptat o serie de atribute: atractivă, inovativă, pozitivă, creativă, formativă, provocatoare, interactivă, voluntară şi, foarte important în munca cu cei mici, distractivă.
Anatole France spunea că „Educaţia nu înseamnă cât de multe ai reţinut şi nici măcar cât de multe cunosti. Este capacitatea de a diferenţia între ceea ce ştii şi ceea ce nu ştii.” Acesta a fost principiul nostru de bază în activităţile desfăşurate de noi până în prezent, dar şi cel după care ne vom ghida şi în viitor.