Oportunități de învățare cu eTwinning: Summer Educator Retreat

În perioada 6-9 iulie 2023, am participat la Seminarul eTwinning “Summer Educator Retreat: Mental and emotional well-being” desfășurat în Polonia, în calitate de Ambasador eTwinning România. Seminarul a fost destinat echipelor de cadre didactice: începător + mentor eTwinning de la aceeași unitate de învățământ, care predau la nivel preșcolar și primar.

Programul a fost realizat astfel încât să îmbine activitățile de tip plenar cu cele interactive de tip workshop. Pauzele au fost echilibrate, alternând activitatea de lucru cu relaxarea. În fiecare zi de seminar au existat activități care au necesitat interacțiunea dintre participanți, ice-breakere pentru a face cunoștință cu ceilalți participanți, activități de învățare și activități de well-being și mindfulness. Pe durata seminarului, am participat la toate sesiunile de lucru și activitățile propuse, conform agendei și grupului atribuit. Alături de colega din școala mea, am făcut parte din grupul Balasana.

În prima zi, joi, 6 iulie 2023, am participat la discursul de bun venit și la prelegerea ”Mindfulness in Education – a real conversation” susținută de Weronika Chmielewska, de la EduMind Foundation. Weronika Chmielewska a vorbit despre ce este antrenamentul mindfulness și de ce este din ce în ce mai popular în școlile din întreaga lume. Ea s-a referit la cel mai eficient model legat de introducerea mindfulness în școli și a vorbit despre modul în care practicile de autocompătimire pot sprijini bunăstarea profesorilor.

După pauza de cafea, au urmat activitățile de spargere a gheții și de găsire a partenerilor. Aici am discutat cu colegi din alte țări, despre sistemul de învățământ din țările lor, despre modul în care sunt implementate proiectele eTwinning și despre reacția elevilor și a părinților la astfel de proiecte. M-a interesat în special dacă autoritățile locale recunosc oficial importanța proiectelor eTwinning, pentru a găsi deosebiri sau asemănări cu sistemul nostru de învățământ.

Vineri, 7 iulie 2023, activitățile au debutat intens încă de dimineață. Astfel de la 9.30 la 11.30 am participat la atelierul „Creative Yoga for Children” susținut de Marta Miguła, de la The Foundation Yoga at School. Atelierul a avut un caracter practic, astfel încât participanții au experimentat bucuria creativă și expresivă a yoga, precum și efectul său calmant și relaxant. La final, participanții au primit pe mail materialele educative: povestea yoga, cărțile de joc cu animale care practică yoga – pentru a fi tipărite, lista de exerciții de respirație și exercițiile de relaxare. În baza acestor materiale, profesorii își vor putea planifica propriile cursuri de yoga pentru copii. Cursurile de yoga dezvoltă starea de bine a elevilor, dar și a cadrelor didactice, pregătesc elevii pentru orele de curs, transpunându-i în starea necesară desfășurării cursurilor.

După o pauză de cafea, am participat la atelierul de învățare „ESEP & eTwinning – what? where? how? Getting to know the new platform.” Susținut de Agnieszka Czekajło & Anna Krzyżanowska, ambele eTwinning Ambassadors. În cadrul acestui workshop, mentorii eTwinning au ajutat debutanții să înțeleagă mai bine platforma, cum funcționează aceasta, care sunt funcțiile cele mai utile și unde le pot găsi.

După pauza de prânz, am participat la workshop-ul „Mindfulness every day – supporting children from an early age. Kosmos and Kajo program” susținut de  Klementyna Józek, de la Komos and Kajo. În cadrul atelierului, participanții au fost invitați în lumea cosmică a atenției. Unde, împreună cu eroii din Kosmos și Kajo, ei au pornit la drum într-o călătorie spre Planeta Mindfulness, Planeta înțelepciunii, Planeta Mișcare și Planeta Bunătate. Toate acestea pentru a experimenta și a învăța despre modalități de autoreglare la copii, diverse posibilități de lucru mindfulness și pentru a examina subiectul dezvoltării atenției de la o vârstă fragedă. Mindfulness reprezintă dezvoltarea atitudinii de a fi cu propria persoană, propria experiență, fără a judeca sau a avea așteptări, ceea ce reduce indirect stresul și ameliorează simptomele acestuia. În timpul întâlnirii, am participat la jocuri și exerciții de conștientizare a atenției față de corp, de conștientizare a simțurilor, mindfulness al respirației, de conștientizare a emoțiilor și a gândurilor. S-a pus accent pe faptul că noi suntem responsabili pentru crearea unei atmosfere de siguranță prin dezvoltarea sentimentului de siguranță individuală la copii. Cadrele didactice participante au discutat subiectul dezvoltării bunăvoinței într-un mediu educațional. O activitate intensă a fost atelierul de lucru privind îngrijirea holistică pentru bunăstarea copilului și a profesorului. Atelierul s-a desfășurat pe baza primului program bazat pe mindfulness, Kosmos și Kajo, realizat de Jowita Wowczak și Katarzyna Kowalska-Bębas. În prezent, peste 280 de persoane predau acest program în școlile din Polonia.

A doua zi de seminar, sâmbătă, 8 iulie 2023, am debutat de dimineața cu exemple de bune practici susținute de Anna Krzyżanowska, Agnieszka Czekajło, Katarzyna Drabarek și Ivita Seglina. Acestea ne-au prezentat proiecte de succes. În urma participării la aceste exemple, în perechi, mentor și începător, ne-am ales alte echipe partenere în funcție de anumite criterii stabilite de organizatori, pentru a înscrie un proiect eTwinning pe platformă. Astfel, până la ora 17.00 în acea zi, alături de o pereche din Polonia și de una din Georgia, am înscris cu succes proiectul „Adventure in Nature” pe platforma eTwinning. Proiectul este accesibil aici: school-education.ec.europa.eu/en/etwinning/projects/adventure-nature-0

Proiectul este fondat de mine, iar cofondator este dna Khatuna Melikidze din Georgia. Din proiect mai fac parte 6 membri. Proiectul se adresează elevilor de vârstă preșcolară și primară, și se va desfășura din septembrie 2023 până în mai 2024. Prin intermendiul activităților din proiect, elevii vor fi implicați în activități în aer liber pentru a-și dezvolta sănătatea și bunăstarea fizică și mentală. Profesorii vor colabora pentru a face schimb de experiență cu privire la metodele lor de predare. Prin participarea la activități, atât elevii, cât și profesorii vor învăța despre cultura și tradițiile partenerilor. Activitățile vor fi împărțite în funcție de anotimp și de specificul cultural al fiecărei țări. Toate activitățile sunt gândite în funcție de metodele și practicile dobândite la seminarul din Polonia. Proiectul reprezintă cea mai bună desfășurare a conceptelor dobândite în cadrul seminarului.

Activitățile din cadrul seminarului au răspuns în totalitate nevoilor mele de dezvoltare profesională și personală. Am avut ocazia să-mi exersez competențele de comunicare în limba engleză; să-mi îmbunătățesc cultura vizitând Varșovia; să stabilesc relații de prietenie, colegialitate și parteneriat cu persoane din țări precum: Polonia, Letonia, Cehia, Georgia, România și Estonia. De la persoanele participante la seminar am învățat și am făcut schimb de exemple de bune practici legate de activitățile din proiectele eTwinning. Împreună am stabilit activitățile din proiectul eTwinning depus în cadrul seminarului.

Voi integra competențele dobândite pe perioada seminarului, în cadrul proiectelor mele eTwinning și a activităților școlare viitoare. Competențele dobândite la seminar au fost: comunicare în limbă străină, digitale, a învăța să înveți, inițiativa și spirit antreprenorial, gândirea critică, rezolvarea de probleme, creativitatea, abilități de cercetare, capacitatea de a înțelege cultura și obiceiurile altor țări, capacitatea de organizare și planificare, competențele de well-being și mindfulless. De asemenea, voi integra, în proiectul deja înscris pe platforma eTwinning, activități de tip mindfulness, yoga pentru elevi, tehnici de relaxare și promovare a stării de bine, atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice.

În cadrul orelor de limba engleză, voi utiliza activitățile din cadrul workshop-urilor, în special cele legat de yoga creativă și mindfulness. Sunt activități distractive, dar și benefice pentru starea de spirit a elevilor.

În cadrul Consiliului profesoral, voi împărtăși colegilor beneficiile exercițiilor de yoga și a celor de mindfulness, le voi prezenta modalități de organizare a activităților la clasă și cum pot integra aceste activități în programa școlară.

Pentru mine, eTwinning rămâne o reală sursă de învățare!

Bibliografie
uwaznoscwedukacji.pl/szkolenia/
www.kidsyogastories.com/yoga-for-creativity/
www.mindful.org/meditation/mindfulness-getting-started/
childmind.org/article/mindfulness-in-the-classroom/
positivepsychology.com/yoga-in-education/

 

prof. Andreea Goldschmidt

Școala Gimnazială, Puchenii Mari (Prahova) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/andreea.goldschmidt

Articole asemănătoare