Obiceiuri alimentare sănătoase

În ultima perioadă, întâlnim un număr mare de peroane care au probleme grave legate de greutatea corporală prin creşterea ei pe seama țesutului adipos. Această creştere a greutăţii corporale este asociată cu apariţia obezităţii. Se impune adoptarea unui stil de viaţă sănătos prin informare corespunzătoare asupra unei alimentaţii echilibrate, prin intensificarea activităţii fizice, prin diversificarea alimentaţiei, prin consum de lichide, fructe şi legume.

Trebuie să învăţăm să ne respectăm pe noi ca persoană din perspectiva unei nutriţii adecvate, să mâncăm pentru a trăi şi nu să trăim pentru a mânca. Dacă ne vom educa în acest sens evităm apariţia bolilor cardiovasculare, a diabetului, a bolilor respiratorii, degestive etc.

Printre obiceiurile alimentare sănătoase putem menţiona:

  • servim micul dejun în fiecare zi întrucât el este necesar pentru o alimentaţie sănătoasă şi oferă energie pentru perioada de intensă productivitate
  • consumăm zilnic de fructe şi legume bine spălate
  • utilizăm o dieta bazată pe proteine
  • bem cel puţin 2 litri de lichide pe zi (apă, ceai), dar nu exagerăm în timpul mesei pentru a nu diminua activitatea enzimelor digestive
  • reducem alimentele bogate în grasimi nesănătoase, sare şi zaharuri
  • consumăm alimentelor gătite acasă
  • evităm mâncarea de tip fast-food şi pe cea procesată termic
  • mâncam atunci cand ne este foame dar să mâncăm moderat
  • nu ne sculăm niciodată de la masă sătui ci consumăm porţii mici
  • sunt necesare cele 3 mese principale pe zi
  • nu mâncam în faţa calculatorului sau televizorului pentru a nu supraalimenta organismul fără limită
  • evităm alimentaţia pe timp de noapte în aşa fel încât să permitem realizarea digestiei în limite normale
  • nu sărim peste mese
  • nu mâncăm prea repede ci mestecăm suficient mâncarea
  • ascultăm mesajele pe care ni le transmite organismul, el simte daca am mâncat prea mult, prea dulce
  • evităm alimentele prea reci sau prea calde
  • ne odihnim suficient şi în special noaptea
  • menţinem o atitudine pozitivă, optimistă pentru perioada în care ne alimentăm
  • ne bucurăm din plin de viaţă, de noi, de cei dragi, de soare, de ploaie

Alimentaţia sănătoasă nu implică privarea organismului anumite alimente sau adoptarea unor diete alimentare stricte ci mai degrabă este necesar să mâncăm câte puţin din fiecare, să fim echilibrați în comportamentul alimentar. Când interzicem organismului anumite alimente sau grupe de alimente el tinde să îşi dorească acele alimente din ce în ce mai mult, astfel că se impun reduceri ale porţiilor de alimente nesănătoase.

Este necesar să înlocuim alimentele nesănătoase cu cele sănătoase şi asta se va face în timp astfel încât să nu se simtă un stres la nivelul organismului. Sunt alimente care provoacă dependență si bineînțeles că acestea sunt consumate mai des. Conform studiilor realizate în top se enumeră: pizza, ciocolata, chipsurile, înghețata, cartofii prăjiți.

Bibliografie
www.bodyandsoul.com.au/nutrition/nutrition
www.cdc.gov/healthyweight/losing_weight/eating_habits.html
www.helpguide.org/articles/healthy-eating/healthy-eating.htm
dr-catalin-luca.ro/site/cure-si-diete/reguli-pentru-o-dieta-sanatoasa.html

* * *

Autoare: Luminița Golumbeanu, profesor de biologie, Colegiul „Mihai Viteazul” Bumbeşti-Jiu și Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tg-Jiu

 

prof. Luminița Golumbeanu

Colegiul Mihai Viteazul, Bumbești-Jiu (Gorj) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/luminita.golumbeanu

Articole asemănătoare