Pornind de la studiul de mai jos, ne propunem următoarele activități de învățare cu itemi subiectivi, organizate pe niveluri de dificultate. Scopul general este de a transforma lectura unui text istoric într-o experiență activă de învățare, în care elevul nu doar primește informația, ci o procesează, o restructurează. Elevii sunt invitați să se raporteze afectiv și reflexiv la un moment fondator al istoriei naționale, dezvoltând sentimentul de apartenență și gândirea critică față de trecut. Elevii sunt motivați să citească textul cu atenție, să identifice informații relevante, să le contextualizeze și să le interpreteze, nu doar să le memoreze. În același timp elevii exersează toate nivelurile gândirii, de la simpla reproducere a informației (nivelul 1) până la analiză, sinteză și evaluare critică (nivelurile 3–4), urmând modelul taxonomiei lui Bloom.
Nivelul 1 – Redare și înțelegere: elevii localizează și reproduc informații direct din text — contextul independenței, localitățile din Bulgaria, drepturile garantate în proclamație.
1. Explică de ce România nu a putut participa la Congresul de la Berlin și care a fost soluția găsită de Mihail Kogălniceanu pentru a apăra interesele țării.
2. Transcrie din proclamația lui Carol I două drepturi garantate populației dobrogene, indiferent de naționalitate sau religie.
3. Numește cel puțin trei localități în care armata română s-a evidențiat în luptele din vestul Bulgariei și precizează importanța bătăliei de la Plevna.
Nivelul 2 – Analiză și interpretare: se cere explicarea cauzelor, comparații și relații cauză-efect (rolul lui Kogălniceanu, evoluția relației cu Rusia, concesiile de la Berlin).
1. Explică de ce România nu a putut participa la Congresul de la Berlin și care a fost soluția găsită de Mihail Kogălniceanu pentru a apăra interesele țării.
2. Pe baza textului, analizează relația dintre România și Rusia în perioada 1877–1878.
3. În ce sens s-a modificat această relație de la alianță la tensiune? Identifică cel puțin două concesii pe care România a fost nevoită să le accepte prin hotărârile Congresului de la Berlin și explică motivul acestora.
Nivelul 3 – Sinteză și exprimare personală – eseu argumentat și jurnal ficțional, care solicită restructurarea informației și creativitate controlată.
1. Redactează un eseu de 15–20 de rânduri cu titlul: „14 noiembrie 1878 – zi de bilanț pentru România”. Prezintă atât câștigurile, cât și sacrificiile implicate de integrarea Dobrogei. Imaginează-ți că ești un locuitor al Dobrogei în noiembrie 1878.
2. Redactează un jurnal de 10–15 rânduri în care să descrii trăirile tale la aflarea veștii că provincia este integrată în România.
Nivelul 4 – Gândire critică: evaluarea unor afirmații din text și extragerea unor lecții de istorie cu relevanță mai largă.
1. Textul afirmă: „Primirea Dobrogei nu a fost doar o compensație teritorială – a fost o oportunitate transformată în portul României spre lume.” Ești de acord cu această afirmație?
2. Argumentează-ți răspunsul în 10–12 rânduri, valorificând informații din text. Compară modul în care victoriile militare ale României au fost tratate pe câmpul de luptă față de masa negocierilor diplomatice. Ce lecție de istorie transmite această situație?
Mișcările de eliberare națională și aspirațiile popoarelor balcanice spre independență față de Imperiul Otoman au determinat începerea ostilităților militare în regiune încă din 1875. România, asemenea celorlalte popoare, dorea obținerea independenței cât mai repede cu putință. În urma convenției din 4 aprilie 1877 dintre Guvernul român și Rusia privind crearea condițiilor armatei ruse de trecere nestingherită prin România către teatrul de război balcanic, partea rusă s-a angajat să respecte integritatea teritoriului românesc. În acest context, România a rupt relațiile diplomatice cu Turcia și la 9 mai 1877 a fost proclamată independența de stat.
România s-a angajat ferm în evenimentele din Balcani ajungând în stare de război cu Imperiul Otoman. România a participat cu un efectiv de peste 50000 de militari la luptele din vestul Bulgariei evidențiindu-se în mod deosebit la Grivița, Plevna, Rahova, Smârdan și în fața Vidinului. În timpul războiului, armata română a avut mari pierderi, numărul morților și răniților fiind de circa 10.000 de oameni. La Plevna s-a dat principala bătălie, această cetate fiind considerată a fi „cheia operațiunilor din Balcani”. Osman Paşa a încercat să străpungă încercuirea şi să se retragă, dar manevra sa a eşuat, astfel încât el şi armata sa s-au predat.
După căderea Plevnei, evenimentele militare s-au precipitat. Trupele române au trecut la asedierea Vidinului, iar cele ruse au pornit în grabă către Constantinopol. Au cucerit Plovdiv (Filipopol) şi Edirne (Adrianopol) şi au ajuns în apropierea capitalei la 18/20 ianuarie 1878. În aceste condiţii, Turcia a fost nevoită să ceară un armistiţiu, astfel că la 19 februarie/3 martie 1878, s-a semnat tratatul de la San Stefano.
Istoria ne-a învățat că victoriile pe câmpul de luptă nu garantează întotdeauna dreptatea la masa diplomaților. Aliatul de ieri, Imperiul Țarist, cel alături de care împărțiseam laurii victoriei, și-a arătat adevăratele intenții: Dunărea, artera vitală a continentului, trebuia să fie sub controlul său. La San-Stefano s-a semnat tratatul de pace dintre Rusia și Turcia (delegatului României nu i s-a permis participarea). Referitor la România, se recunoștea independența de stat, cedarea de Turcia către România a Dobrogei ca un schimb în favoarea Rusiei ce urma să ocupe sudul Basarabiei.
Imperiul Otoman consimțea astfel că o parte a despăgubirilor de război să fie plătită către Rusia prin cesionarea unor teritoriuri printre care și Dobrogea împreună cu insulele din deltă și Insula Șerpilor. Marile puteri (Austro -Ungaria, Franța, Italia, Anglia) au cerut oficial imediat convocarea unui congres european care se revizuiască Tratatul de la San Stefan, datorită puterilor sporite pe care le oferea Rusiei în Balcani. România a încearcat prin domnitorul țării, Carol I, primul ministru, I.C Brătianu și ministrul afacerilor extern, Mihail Kogălniceanu, dreptul de a-și prezenta interesele la Congresul de la Berlin. României nu i s-a permis nici de acestă dată participarea la congres dar Mihail Kogălniceanu a reușit să prezinte un memoriu al guvernului român care cuprindea următoarele cereri: „Nici o părticică din teritoriu să nu se dezlipească. România să nu servească armatelor ruse ca drum de trecere. Principatul Românie, în puterea drepturilor sale seculare ia din nou în stăpânire Insulele Dunării și gura Dunării ca insula Șerpilor România să primească o despăgubire proporțională cu forțele ce le adusă în luptă. Recunoașterea Independenței și declararea neutralității sale.”.
Prin hotărârile de la Congresul de la Berlin i se recunoaște României deplina independență, în mod condiționat. România accepta schimbul de teritorii propus și modifica articolul 7 al Constituției din 1866. Și astfel, România tânără, abia eliberată din jugul otoman, a fost pusă în fața unei alegeri dureroase: sudul Basarabiei – pământ românesc din vremuri imemoriale,în schimbul Dobrogei multietnică.
În ziua de 10 noiembrie 1878, domnitorul Carol I a semnat decretele cu numirea primilor funcționari administrativi în Dobrogea: Nicolae Catargi guvernatorul provinciei transdunărene iar Remus Opreanu, Gheorghe Ghica și generalul Cantilli prefecții ai județelor Constanța Tulcea și Silistra Nouă . În ziua de 12 noiembrie 1878 guvernul din București a primit înștiințarea că cererile sale privind preluarea Dobrogei au fost admise de Rusia și că autoritățile ruse din Dobrogea au primit ordin să predea administrația autorităților române.
Domnitorul Carol I a adresat o proclamație populației din provincia nouă:
„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă… Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţie definitivă, care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornicite poziţia voastră cetăţenească. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră.”
În seara de 13 noiembrie 1878 domnitorul Carol I cu suita sa militară a plecat cu un tren special la Brăila unde a ajuns în ziua de 14 noiembrie ora 9:00 dimineața la Brăila. Domnitorului s a făcut o primire entuziastă de partea autorit, ăților și a populației trupele române au ocupat Măcinul în sunetului imnului național în vreme ce episcopul Melhisedec le-a binecuvântat. Au fost ocupate apoi și celelalte localități la 17 noiembrie Cernavodă și 23 noiembrie Constanța.
La ordinele lui Carol I, au început construcțiile pentru portul Constanța, deschiderea economică către întreaga lume pe calea apei, industrializarea regiunii, ridicarea nivelului de trai și câștigarea de drepturi noi pentru cetățenii dobrogeni indiferent de etnie și cult.
Primirea Dobrogei nu a fost doar o compensație teritorială – a fost o oportunitate transformată în portul României spre lume.
În fiecare an, peste veacuri, ne vom apleca cu recunoștință spre acea zi de toamnă târzie a anului 1878, când Dobrogea – pământ străvechi, martor tăcut al imperiilor care s-au succedat pe malurile Mării Negre – a revenit în hotarele României. Nu a fost o reunire simplă. A fost rodul unui război purtat cu sânge românesc, cu jertfa celor care au luptat la Plevna, la Smârdan, la Rahova, crezând că luptă pentru libertatea deplină a neamului lor. Sub steagul Principelui Carol I, soldații români au dovedit că suntem o națiune demnă de respectul Europei.
Bibliografie selectivă
Giurescu C.C., Din istoria nouă a Dobrogei, Editura Cartea Românească, București, 1982
Rădulescu A., Bitoleanu I., Istoria Dobrogei, Constanța, Editura Ex Ponto, Constanța, 1998
Stănescu, G., Popescu M.C., Dobrogea, imagini de epocă, Editura Boldaș, 2023