Democrația liberală a făcut posibilă existența multiculturalismului. Multiculturalismul este un concept indisolubil legat de cadrul teoriei şi practicii democraţiei liberale. Relaţiile dintre minorităţi şi majoritate într-o societate multiculturală pot deveni, adeseori, sursă de tensiuni sociale. Atitudinea de deschidere, toleranță, respect se construiește, într-o bună măsură, în școală.
Tendinţa majorităţii, manifestată într-un mod conştient şi explicit sau, dimpotrivă, inconştient şi implicit, este, în general, de omogenizare, mergând până la impunerea unor modele culturale proprii, întru asimilarea minorităţilor. La rândul lor, acestea pot ceda presiunii sau, dimpotrivă, se vor opune, luptând pentru păstrarea identităţii lor culturale. Această luptă, justificată de frica pierderii identităţii, duce, de multe ori, la atitudini de închidere, chiar de izolare, respectiv la privilegierea unei construcţii identitare bazate pe o viziune esenţialistă asupra culturii.
Mecanismele politice care îşi propun să asigure comunităţilor minoritare dreptul la păstrarea propriei identităţi, ca, de exemplu, cele care au fost puse în practică în ultimii ani în România, nu pot, singure, să garanteze relaţii pozitive între minorităţi şi majoritate. Cu siguranţă, faptul că minorităţile au o voce în parlament, că există un Consiliu al Minorităţilor Naţionale, care este consultat în orice problemă referitoare la comunităţile respective, constituie elemente importante în vederea promovării unor bune relaţii între minorităţi şi majoritate.
Diversitatea trebuie să-şi ocupe locul său adevărat în şcoală. Ea trebuie recunoscută, acceptată, preţuită şi valorificată în direcţia dezvoltării personalităţii. În şcoli se întâlnesc elevi ce aparţin unor etnii diferite (români, maghiari, rromi, germani, turci, tătari etc.), de religii diferite, ce aparţin aceleiaşi culturi, dar şi elevi care, ca efect al migraţiei forţei de muncă şi de capital, vin din cu totul alte culturi (chineză, arabă, africană).
Educaţia interculturală nu este o educaţie numai pentru grupurile minoritare, nu este o nouă disciplină şcolară şi nici nu se confundă cu orele în care minoritarii îşi studiază limba maternă şi cultura de apartenenţă. Ea îşi propune mai ales formarea unor atitudini pozitive şi active faţă de alte culturi.
Educaţia interculturală înseamnă interacţiune, schimb, comunicare, cooperare, străpungerea barierelor culturale, solidaritate, încredere, respect reciproc, iar pentru a o defini putem spune că ea este o abordare a procesului de predare-învăţare bazată pe valori şi credinţe democratice care încearcă să promoveze pluralismul cultural în contextul unor societăţi diverse şi al unei lumi interdependente.
Am făcut parte dintr-o echipă de subproiect din şcoală, echipă ce a conceput un proiect educaţional în cadrul Programului pentru învăţământ rural. Subliniez aici rolul deosebit pe care îl au accesul la informaţie şi munca în echipă, elemente fără de care nimeni nu poate întocmi un astfel de proiect ce necesită un volum mare de muncă cu consum de resurse umane, materiale şi de timp. Am început printr-o analiză temeinică a activităţii şcolare în contextul nevoilor comunităţii locale, încercând să identificăm un specific sau o problemă reală a şcolii ce ar putea fi rezolvată prin derularea unui proiect educaţional ce beneficia de finanţare din partea Băncii Mondiale şi a comunităţii locale.
Pornind de la faptul că în şcoala noastră populaţia şcolară este alcătuită din elevi de etnii diferite (români 80%, aromâni 7%, turci şi tătari 2%, rromi 1%), ne-am oprit asupra unui proiect pe teme de educaţie interculturală pe care l-am numit „O şcoală pentru toţi, o şansă pentru fiecare”. Ne-am stabilit ca obiectiv general adaptarea şcolii la nevoile comunităţii prin oferte educaţionale ce promovează înţelegerea şi acceptarea diversităţii culturale.
Activităţile prin care am asigurat realizarea acestor obiective sunt descrise amănunţit în proiect şi dintre acestea menţionez: amenajarea unui spaţiu multietnic în incinta şcolii, spaţiu în care fiecare etnie îşi va regăsi elemente ale culturii materiale şi spirituale, şi în care se vor desfăşura toate activităţile cu specific intercultural.
Elevii claselor I-IV au realizat expoziţii de desene şi obiecte confecţionate în orele de educaţie tehnologică, iar elevii mai mari, coordonaţi de profesorul de desen, au realizat o pictură murală pe culoarul şcolii, toate cuprinzând motive populare din culturile etniilor. Am constituit formaţii de dansuri populare pentru fiecare etnie în cadrul ansamblului multietnic „Prietenia”, cu costume populare noi, precum şi cu instructori, în vederea organizării de spectacole la care să participe întreaga comunitate locală.
În cadrul aceluiaşi proiect am efectuat o excursie tematică la Institutul intercultural din Timişoara pentru a afla mai multe lucruri despre modelul de convieţuire multietnică din Banat, am organizat întâlniri cu vârstnici de fiecare etnie care să ne povestească tradiţii şi obiceiuri, am prezentat cu elevii dramatizări ale unor ritualuri specifice fiecărei etnii. Ultima activitate a fost o încununare a tuturor acestor acţiuni în cadrul unui spectacol cu caracter intercultural, iar produsele materiale ale proiectului vor fi folosite în desfăşurarea lecţiilor din trunchiul comun sau din curriculum-ul la decizia şcolii.
Rezultatele tuturor acestor activităţi s-au concretizat în costume populare pentru echipele de dansuri româneşti, aromâne, ţigăneşti şi tătăreşti, albume foto, CD-uri, portofolii tematice pentru fiecare minoritate, pictura de pe culoarul şcolii, 100 semne de carte cu motive decorative populare şi tot atâtea calendare anuale. Considerăm însă că rezultatul cel mai important este stabilirea unor relaţii mai deschise, mai sincere, mai prietenoase între elevi, între elevi şi profesori, părinţi şi elevi, între şcoală şi comunitate.
Derularea acestui proiect ne-a confirmat faptul că, pe lângă cunoştinţele de orice fel pe care le transmitem elevilor noştri, aceştia sunt dornici să ştie cine sunt, de unde vin, cine sunt cei alături de care trăiesc.
Bibliografie:
– Liiceanu Aurora, Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc 1948-1998, Ed. Nemira, Bucureşti, 2000.
– Mihăilescu Vintilă, Fascinaţia diferenţei, Ed. Paideia, Bucureşti 1999.
– Neculau Adrian (coord.), Psihologie socială. Aspecte contemporane, Ed.Polirom, Iaşi, 1990.