Mindful Explorers – Explorers of Mindfulness (Proiect eTwinning)

În anul școlar 2025–2026, elevii clasei pregătitoare B de la Școala Gimnazială Nr. 22 Galați, coordonați de prof. Janeta Simona Maravela, cofondator al proiectului, au participat cu entuziasm la proiectul internațional eTwinning „Mindful Explorers – Explorers of Mindfulness”, alături de elevi și profesori din Polonia (țara fondatoare a proiectului), Turcia, Grecia, Georgia, Spania și Ucraina.

Proiectul a urmărit dezvoltarea stării de bine, a echilibrului emoțional și a competențelor socio-emoționale ale copiilor prin activități de mindfulness adaptate vârstei lor. Prin jocuri, povești, exerciții de relaxare, activități artistice și colaborative, elevii au învățat să își recunoască și să își exprime emoțiile, să manifeste empatie, bunătate și respect față de cei din jur.

Pe parcursul proiectului, copiii au participat la numeroase activități internaționale, precum crearea personajului-mascotă, explorarea emoțiilor prin artă, realizarea „Cutiei cu instrumente pentru mindfulness”, „Săptămâna Mindfulness”, jocul colaborativ creat împreună cu partenerii, povești despre mindfulness și activități desfășurate în natură. Fiecare activitate a reprezentat o oportunitate de colaborare, comunicare și învățare alături de colegii din celelalte țări partenere.

Un rezultat deosebit al proiectului îl reprezintă biblioteca digitală realizată pe platforma Book Creator, care reunește câte o carte digitală pentru fiecare activitate desfășurată. Aceste cărți ilustrează etapele proiectului, produsele realizate de elevi și numeroasele activități colaborative desfășurate împreună cu partenerii internaționali. Biblioteca digitală constituie o resursă educațională valoroasă și o dovadă a cooperării autentice dintre școlile participante.

Participarea la acest proiect a contribuit la dezvoltarea competențelor sociale, emoționale și digitale ale elevilor, stimulând creativitatea, colaborarea și deschiderea către alte culturi. În același timp, proiectul a demonstrat că învățarea poate deveni o experiență plăcută și memorabilă atunci când este bazată pe cooperare internațională și pe utilizarea responsabilă a tehnologiei.

Prin proiectul „Mindful Explorers – Explorers of Mindfulness”, elevii au descoperit că mindfulness înseamnă să fii prezent, să îți înțelegi emoțiile, să acționezi cu bunătate și să construiești relații frumoase cu oamenii din jur, indiferent de țara din care provin.

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Janeta-Simona Maravela

Școala Gimnazială Nr. 22, Galați (Galaţi), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/janeta.maravela