De-a lungul timpului, educația a fost definită în diverse forme și accepțiuni.
Indiferent de perspectiva pe care o avem asupra rolului educației și a modului in care aceasta trebuie organizată, putem afirma un lucru cert: în centrul preocupărilor este copilul, elevul, cel care beneficiază de întreaga atenție a societății și a celor implicați în mod direct în actul educațional.
Pornind de la etimologia cuvântului educație, respectiv: educo, educare = a crește, a îngriji, a instrui, a forma; sau educo, educere = a scoate din (a scoate individul din starea de natură și a-l duce în starea de cultură); ajungem la accepțiuni diverse, dintre care amintim:
- accepțiunea lui I. Kant: Educația este acțiunea care „trebuie sa dezvolte în fiecare individ toata perfectiunea de care el este capabil”;
- J. J. Rousseau: Educația consta în dezvăluirea si consolidarea a ceea ce se afla, înca de la nastere, în natura umana. „Totul este bun când iese din mâinile Creatorului, totul degenereaza în mâinile omului.” „Cea dintâi educatie trebuie sa fie, asadar, pur negativa. Ea consta nu în a transmite virtutea sau adevarul, ci în a pazi inima de viciu si spiritul de eroare.” „Copiii trebuie sa fie copii înainte de a fi oameni, iata ce vrea natura.”;
- Émile Durkheim: Educația este acțiunea exercitata de generațiile adulte asupra celor ce se formează încă pentru viata sociala; avem în vedere socializareaa metodica a tinerei generații; educația este un fapt social (caracteristici: exterioritate + constrângeri).
- Ad. Ferriere: „Noi nu creștem copiii. Ei se cresc. Rolul nostru principal este de a crea mediul din care ei îsi vor extrage forta prin care devin mari.
Copilul pășește în clasă cu un anumit potențial înnăscut, cu un cumul de informații și comportamente dobândite în urma interacțiunii, mai mult sau mai puțin organizată și direcționată spre o finalitate clar formulată, cu mediul. Elevul este condiționat în reușită atât de aspectele ce țin de propria-i individualitate cât și de anumiți parametrii ai mediului educațional al școlii în care acesta învață.
Mediul educațional caracterizează în mod direct și concret organizația școlară. Mediul educațional este reprezentat de specificul interacțiunilor dintre persoanele, lucrurile, informațiile și stările afective care determină și influențează procesele și relațiile educaționale. Principalii parametrii ai mediului educațional sunt: umani (relațiile din cadrul grupului, comunicare, stiluri manageriale, atitudini); informaționali (informația și cunoașterea de la nivelul profesorului și elevilor, diferite materiale utilizate, tehnologii- sub aspectul informației) și fizici ( spațiu de lucru, condiții de învățare, materiale diverse utilizate în procesul de învățare).
Școala trebuie să aibă în centrul preocupărilor elevul. Reușita școlară a acestuia pornește de la modul în care se asigură implicarea și motivarea pentru învățare.
Este important, ca profesori, să realizăm analiza și descrierea exactă a nevoilor educaționale ale fiecărui elev.
Pornind de la acest aspect putem, pe cât posibil să individualizăm intervențiile educaționale astfel încât să ne pliem pe nevoile și interesele fiecăruia. Nu putem să nu ne raportăm în realizarea activităților educaționale la experiența anterioară a elevului, la fondul cultural- individual, familial și de grup pentru ca învățarea de tip școlar să nu fie ruptă din context, să nu apară ca ceva străin, fără legătură cu viața de zi cu zi.
Un alt aspect ce contribuie la obținerea succesului în activitatea de învățare este reprezentat de respectarea opiniilor și valorilor individuale, fapt ce determină crearea unei imagini de sine pozitivă și contribuie la creșterea stimei de sine. De asemenea, cultivarea unei atmosfere de comunicare, de cooperare, precum și înlăturarea barierelor de comunicare între participanți favorizează crearea unui climat educațional de învățare care să fie centrat pe eficiența persoanei in cadrul grupului educațional.
Bibliografie
Șerban Iosifescu, Rogojinaru Adela Luminița, Parteneriat și dezvoltare școlară în comunitățile cu rromi.