Cartea fundamentală a creștinismului, Biblia sau Sfânta Scriptură, promovează o lume bazată pe iubire, ordine morală, dreptate și pace, eliberată de suferință și păcat, unde voința divină prevalează instinctelor primare și egoismului uman. Este semnificativ sistemul etic riguros, care a rezistat timpului, exprimat sintetic în „Cele zece porunci”, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu, pe muntele Sinai, înscrise pe două table de piatră.
1. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!
2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi niciun lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.
6. Să nu ucizi!
7. Să nu fii desfrânat!
8. Să nu furi!
9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
10. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi niciunul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!” (Observație. Textul Decalogului (Cele zece porunci) se găsește în cărțile Ieșirea și Deuteronomul din Vechiul Testament.
Iubirea reprezintă un reper fundamental în creștinism, rolul său fiind exprimat de Iisus Hristos în mesajul următor: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemena ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi proorocii.”
Esența trăirii vieții creștine a fost exprimată concis de către profetul Mica (sec.VIII î.Hr.): „Ți s-a arătat omule ce este bine! Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău? ”.
După pr. prof. Alexander Schmemann, „Iubirea creştină este „imposibilitatea posibilă” de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi, şi pe care Dumnezeu, în iconomia Sa veşnică şi tainică, a hotărât să-L aducă în viaţa mea, fie chiar şi numai pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face o „faptă bună” sau ca pe un exerciţiu de caritate, ci ca începutul unei veşnice însoţiri în Dumnezeu Însuşi. Pentru că, într-adevăr, ce este dragostea dacă nu acea putere tainică ce transcende întâmplătorul şi exteriorul din „celălalt”- prezenţa sa fizică, treapta socială, originea etnică, capacitatea intelectuală – şi ajunge la suflet, unica „rădăcină” personală a fiinţei umane, partea divină din el? Dacă Dumnezeu iubeşte fiecare om, aceasta se întâmplă pentru că El cunoaşte comoara nepreţuită şi absolut unică, „sufletul” sau „sinele” pe care El le-a dăruit fiecăruia în parte. Iubirea creştină este atunci participarea la acea cunoaştere divină şi darul acelei iubiri divine. Nu există iubire „impersonală”, pentru că iubirea este minunata descoperire a „persoanei” în „om”, a unicului şi personalului în comun şi general. Este descoperirea a ceea ce este „de iubit” în fiecare om, a ceea ce este de la Dumnezeu”.
Legătura profundă dintre religie și trăirea ortodoxă în spațiul libertății a fost exprimată de teologul Hans Urs von Balthasar în lucrarea Simplitatea Creștină: „Prin natura sa, omul este religios, un căutător al Absolutului. Calea i-a fost lăsată inițial lui. Ceea ce nu înseamnă că Dumnezeu l-a expus încă de la creație sau că l-a abandonat după plecarea sa, ci mai degrabă că Dumnezeu rămâne ascuns și îi acordă omului spațiul său de libertate. Căile pe care omul și le deschide către Dumnezeu nu pot fi altfel decât într-o formă umană”.
Trăirea credinței este un sentiment profund care emană din inima noastră, dintr-un loc plin de iubire, dreptate și puritate, un reper pentru luarea deciziilor în concordanță cu planul lui Dumnezeu. Să nu se uite că „Libertatea este asumată în formă umană, după ce Dumnezeu-Omul a eliberat-o de semn al sclaviei și a dăruit-o ca simbol al Învierii” (Părintele Constantin Necula). A acționa corect înseamnă o cale de acces la fericire în armonie cu normele creștinismului: “Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată” (Ecleziastul 11:9).
Referitor la vremurile pe care le trăim, să reflectăm la afirmațiile scriitorului Adrian Alui Gheorghe: „Criza de modele este cea mai gravă dintre toate crizele care se manifestă în lumea noastră. Modelele autentice, cele care reprezentau valoarea, cultura şi moralitatea, au fost înlocuite, în mare parte, de noile modele, nişte surogate. Hoţia nepedepsită, „descurcăreaţă”, este mai apreciată decît munca pe brînci pentru escaladarea unui „Everest cultural”. Andrei Pleşu, într-un eseu despre „obscenitatea publică”, spune că: „ […] împestriţarea de azi a realităţilor autohtone are o iritantă dimensiune obscenă, adică o strânsă afinitate cu psihologia neruşinării: neruşinare în politică, neruşinare în publicistică, neruşinare în moravuri, în comportamentul public, în discurs, în modul de a (nu) gândi. […]. E vorba de o nonşalanţă fără criterii de exibiţionism agresiv, de o suspensie generalizată a valorilor şi a bunei cuviinţe. E vorba de disoluţia sfielii, a scrupulelor, a oricărei cenzuri interioare. Rezultatul e un peisaj în acelaşi timp hilar şi dramatic”. Situaţia nu e nici nouă, nici nu este specifică doar lumii noastre. Guénon, remarca în „Criza lumii moderne” că „Nimic şi nimeni nu se mai află astăzi la locul cuvenit; oamenii nu mai recunosc nicio autoritate efectivă în ordinea spirituală şi nicio putere legitimă în ordinea temporală; «profanii» îşi permit să discute lucruri sacre, să le conteste caracterul şi chiar existenţa; inferiorul a ajuns să judece superiorul; ignoranţa impune limite înţelepciunii; eroarea biruie adevărul; omenescul se substituie divinului; pământul deţine mai multă importanţă decât cerul; individul se proclamă măsura tuturor lucrurilor şi pretinde să dicteze universului legile plămădite de propria sa raţiune, slabă şi supusă greşelii.”
Cu siguranță, omenirea a ajuns la o răscruce a istoriei, marcată de schimbări climatice, poluarea mediului înconjurător, dezechilibre ecologice, gospodărirea ineficientă a resurselor planetei, pandemia Covid-19, războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu etc.
Asistăm la o evoluție a societății imprevizibilă și deosebit de complexă (unitate și diversitate, continuitate și discontinuitate), la diverse mutații ideologice și politice referitoare la organizarea și funcționarea instituțiilor politice, drepturile și libertățile cetățenești, dreptul internațional. Pe lângă globalizarea prin integrare economică și schimb de informații pe scară largă, se manifestă acțiuni iresponsabile pentru reconfigurarea sferelor de influență și a polilor de putere, stări conflictuale majore și tendințe de descentralizare și autonomie.
Așa cum s-a dovedit în istorie, crizele majore, chiar dacă au afectat dramatic omenirea, au dus în final la „salturi calitative” pe traiectoria culturii și civilizației, societatea fiind organizată pe un nivel superior, cel al psiho-informaticii, în care inteligența ființei umane va beneficia din plin de noi posibilități, pe măsura implementării tehnologiei 5 G și a utilizării responsabile a inteligenței artificiale, factori care asigură creșterea calității vieții, șanse egale, pace și securitate.
Trebuie recunoscut că modelul chinezesc a fost, după 1989, mai bun decât cel românesc în gestionarea resurselor materiale, financiare și umane, altfel spus, sistemul optim pentru administrarea în perspectivă a societății se află la granița dintre libertate și necesitate. Desigur, în această evaluare nu s-a ținut seama de respectarea drepturilor și libertăților cetățenești într-un regim democratic. Polarizarea socială trebuie atenuată în societatea de mâine, pentru că nu este normal ca 1% din populația planetei să dețină bogăția, iar 30% să trăiască în sărăcie. China a devenit din 2013 cea de-a doua putere economică a lumii, după SUA, însă regimul politic este autoritar, de tip sistem unipartid, cu încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenești.
De fapt, secretul succesului Chinei este datorat faptului că și-a adaptat progresiv politica la cerințele capitalismului, spre deosebire de majoritatea țărilor cu regim democratic care au respins în totalitate regulile socialismului și comunismului, fără o evaluare aprofundată.
Acest deziderat poate fi îndeplinit de alte state în cadrul unui model dual de organizare și conducere a societății, în care componenta umană acționează după principiile de bază ale capitalismului, iar componenta informatică este complementară, fiind structurată și programată de tehnocrați să acționeze „de sus în jos”, de la general la concret, conform rigorii și necesității, prin includerea unor proiecte importante de țară, având stabilite etape cu obiective, termene precise de realizare, precum și a unor norme din programele și ideologiile întregului spectru politic, nu numai a voinței partidelor aflate la putere.
Pentru prevenirea „șocului viitorului” trebuie luate ca repere de bază pentru organizarea vieții pe Terra valorile creștine de iubire, dreptate, speranță și mântuire. Să nu se uite că necunoscute sunt căile Domnului, iar prezentul reprezintă o punte de trecere dinspre trecut spre viitor, dintre o realitate complexă trăită, mai mult sau mai puțin cunoscută, spre o diversitate fascinantă de aspirații și posibilități.
Citate despre religie
- Religia este dialogul etern dintre omenire şi Dumnezeu. (Franz Werfel)
- Religia este baza existenţei omeneşti. (Karl Wilhelm Friedrich von Schlegel)
- Religia înseamnă să faci ceea ce e drept, înseamnă să iubești, să slujești, să gândești, să fii umil. (Ralph Waldo Emerson)
- Cea mai înaltă artă este întotdeuna cea mai religioasă, iar cel mai mare artist este întotdeauna o persoană devotată credinţei. (Abraham Lincoln)
- Dacă oamenii sunt răi având o religie, cum ar fi dacă n-ar avea-o? (Benjamin Franklin)
- Creștinismul este pentru cele ale sufletului, nu pentru cele ale minții. (Constantin Noica)
- Scopul creștinului este acela de a deveni dumnezeiesc printr-o desăvârșită stare de iubire față de creație. (Philip LeMasters)
- Biblia nu este doar o carte, este putere vie. (Napoleon Bonaparte)
- Credința este indefinitul în infinit. (Lev Nicolai Tolstoi)
- Mircea Eliade este un fost credincios, un spirit religios fără religie.
- Omul religios începe cu credinţa în Dumnezeu, iar omul de ştiinţă sfârşeşte cu credinţa în Dumnezeu. (Emil Cioran)
- Rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate. (Sfântul Grigorie Sinaitul)
- Rugăciunea nu înseamnă nimic altceva decât să fii într-o relaţie de prietenie cu Dumnezeu. (Sfânta Tereza de Avila)
- Tot ceea ce sunt, sunt datorită lui Iisus care mi s-a dezvăluit în Cartea Sfântă. (David Livingstone)
- Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în paradis. (Dumitru Stăniloae)
- Raiul, visteria bucuriei eterne. (William Shakespeare)
- Iadul este adevărul înţeles prea târziu. (H. G. Adams)
- O singura rugăciune am: Doamne să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit de mine însumi. (Lucian Blaga)
- Unde este sfințenie, acolo este și curaj. (Ioan Gura de Aur)
- Religia şi ştiinţa naturii nu se exclud, cum cred sau se tem unii în ziua de astăzi, ci se întregesc şi se armonizează împreună. (Max Planck)
- A fi religios înseamnă a găsi adevăratul sens al vieții.
- Nici religie fără știință, nici știință fără religie.
- Știința fără religie este imperfectă, religia fără știință este oarbă. (Einstein)
Bibliografie
1. Ovidiu Drimba, Istoria culturii și civilizației, Ed. Saeculum-Vestala, București, 1998-2003
2. Vasile Tudor, Urme prin adevăr, Editura Estfalia, 2026
3. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982