Rolul primordial în formarea omului îi revine şcolii. Acesta trebuie să se adapteze permanentelor transformări ale epocii, inovaţiilor tehnice şi ştiinţifice în diferite domenii şi expansiunii continue a orizontului cunoaşterii umane în toate domeniile. Procesul instructiv-educativ trebuie corelat cu nivelul cerinţelor vieţii în scopul formării la elevi a priceperilor şi deprinderilor care să le permită o mai eficientă încadrare socială.
Unul din scopurile sistemului educaţional l-a constituit şi îl constituie perfecţionarea dezvoltării fizice şi a capacităţii psihomotrice prin exerciţiul fizic. Educaţia fizică urmăreşte nu numai întărirea sănătăţii şi dezvoltarea capacităţii motrice, ci şi modelarea personalităţii copilului, având un puternic caracter educativ, realizarea acestor obiective instructiv – educative făcându-se prin intermediul exerciţiului fizic, valorificat prin multitudinea formelor sale de manifestare.
La îndeplinirea obiectivelor educaţiei fizice o contribuţie complexă o au jocurile. În procesul de educaţie fizică organizat la nivelul şcolii, jocurile de mişcare, pregătitoare sau sportive ocupă un loc însemnat, constituind principalele activităţi globale prin intermediul cărora se acţionează pentru realizarea obiectivelor educaţiei fizice.
Jocul, ca formă de activitate umană, are o structură şi o funcţie socială. El înfrumuseţează şi completează viaţa, fiind indispensabil atât individului ca funcţie biologică, cât şi societăţii, datorită valorii sale ca mijloc de exprimare, ca funcţie culturală.
Jocul oferă copiilor o multitudine de impresii, care contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor despre lume şi viaţă, măresc capacitatea de înţelegere a situaţiilor complexe, favorizează dezvoltarea forţelor fizice şi spirituale, crează capacităţi de concentrare, de supunere la reguli, stimulează dorinţa de a reuşi sau ingeniozitate în rezolvarea diverselor probleme.
„Jocul, ca şi distracţiile, impregnează întreaga viaţă, fiind domeniul particularizării expansiunii personalităţii şi a forţelor ei, dar şi a disponibilului de trebuinţe culturale şi sociale”.
Din punct de vedere educativ, în procesul pedagogic, jocul poate îndeplini diverse funcţii: mijloc şi metodă eficientă de instruire şi educare, procedeu sau formă de organizare a activităţii.
Jocurile de mişcare reprezintă acţiuni educative polivalente, de influenţare a personalităţii omului în integritatea sa. Ele mijlocesc cunoaşterea realităţii motrice (acte motrice, mişcări, exerciţii, structuri de exerciţii, complexe de mşcări, procedeee de execuţie, etc.). Elevul observă această realitate, ia cunoştinţă de ea, face efort să înţeleagă, reproduce logic, reactualizează creator. Se dezvoltă astfel spiritul de observaţie, capacitatea de înţelegere, de apreciere şi autoapreciere, spiritul critic, spiritul de orientare, iniţiativa şi creativitatea. Jocul de mişcare înglobează toate procesele psihice cognitive, de la cele elementare (senzaţie, percepţie, reprezentare), la cele superioare (gândirea, memoria, imaginaţia).
Importanţa jocurilor dinamice alese rezultă, în primul rând, din particularităţile acestora:
• activitate naturală care izvorăşte din trebuințele fireşti de mişcare şi de manifestare a calităţilor fiinţei umane;
• activitate liberă în care primează dorinţa şi nevoia omului de a se juca;
• activitate spontană care reiese din trebuinţele şi tendinţele fiinţei umane, ca şi din modalităţile de a le satisface;
• activitate atractivă care determină stări afective pozitive şi satisfacţii;
• activitate totală care angajează fiinţa umană în integralitatea sa, cu toate funcţiile psihice, cognitive, afective, volitive, motrice, etc.;
• activitate dezinteresată cu scop în sine însăşi, urmărind numai satisfacerea unor trebuinţe;
• activitate recreativă compensatorie, prin care fiinţa umană caută destindere şi distracţie.
Multiplele valenţe instructiv – educative amintite anterior fac din jocurile de mişcare un mijloc aparte al educaţiei fizice scoţând în evidenţă, în acelaşi timp, importanța prezenței acestora în verigile lecției de educație fizică. Rigorile zilelor de astăzi solicită din partea individului, sub diverse aspecte, o permanentă adaptare la schimbările survenite, la dinamica fenomenelor şi proceselor sociale. Dezvoltarea fizică, rezistenţa organismului, capacitatea de muncă, perseverenţa, adaptabilitatea şi abilitatea motrică sunt calităţi ale personalităţii care constituie premizele oricărei activităţi intelectuale şi productive.
Pe măsură ce creşte gradul de industrializare şi modernizare a activităţilor, apar noi profesii care solicită mutaţii rapide, creşte standardul de viaţă cu implicaţiile sale inerente, dintre care cea mai gravă este sedentarismul şi obezitatea, importanţa exerciţiului fizic creşte considerabil. Îmbinarea efortului intelectual cu cel fizic devine un principiu de viaţă în condiţiile civilizaţiei moderne.
Prin urmare, prezenţa jocurilor dinamice în activităţile de educaţie fizică este cât se poate de necesară. Jocul înseamnă bucuria dar şi conştientizarea actului motric, amibţie dar şi disciplină, îmbogăţirea „bagajului” motric al copilului dar şi cizelarea calităţilor moral – volitive.
„Jocurile sunt activităţi de tip ludic cu implicaţii deosebite asupra dezvoltării personalităţii executanţilor din mai multe puncte de vedere, inclusiv cel al contribuţiei pe planul integrării sociale.”
În educaţia fizică şcolară jocurile utilizate presupun de cele mai multe ori şi întrecerea. Jocul şi întrecerea răspund funcţiei emulative a educaţiei fizice şi sportului şi reprezintă căile principale prin care se realizeză această funcţie.
Jocurile sunt activităţi atractive, spontane, libere, naturale şi dezinteresate. Ele au valenţe recreative, compensatorii. De aceea, sunt folosite foarte mult în timpul liber al diferitelor categorii de populaţie, mai ales al celei tinere.
Jocul este adaptabil, el poate fi clasic dar și modern, conformându-se cu ușurință noilor tendințe metodologice. Jocul simplu poate deveni complex atunci când vorbim de utilizarea lui la categorii de vârstă mai mari, cu un bagaj motric mai bogat, la fel cum un joc de mișcare se poate simplifica și adapta unor spații mai mici sau dotări materiale insuficiente.
Jocurile de mișcare sunt un liant, o continuitate între activitățile organizate în școală și timpul liber al elevului. Jocul este un mijloc ideal de educaţie şi satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare şi de acţiune. jocul de mișcare compensează prin atractivitate, bună dispoziție, accesibilitate, favorizând dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de bază sau specifice, a calităţilor motrice, precum şi a însuşirilor şi deprinderilor moral-volitive.
Jocurile dinamice sunt atractive prin denumire, mod de desfăşurare, prin bucuria de a efectua acţiuni motrice pe care o insuflă copiilor. De multe ori abordarea anumitor teme în lecţie (forţa, rezistenţa) devine monotonă şi plictisitoare pentru elevi. Abordarea acestor teme prin intermediul jocurilor de mişcare îl menţine pe copil mult mai receptiv, mai activ şi mai concentrat. Preocupat de a câştiga jocul, de munca în echipă, de respectarea regulilor jocului, copilul va trece mai uşor peste complexitatea efortului şi gradul de solicitare a organismului.
Particularitățile jocurilor de mișcare, caracterul lor ludic și atractiv, regulile precis stabilite ce le guvernează, influențele exercitate asupra copilului, atăt pe plan instructiv (dezvoltarea fizică armonioasă şi întărirea stării generale de sănătate, dezvoltarea calităţilor motrice, consolidarea deprinderilor şi priceperilor motrice de bază şi utilitar-aplicative, formarea şi dezvoltarea unor capacităţi individuale de autoorganizare, autoconducere şi autoapreciere necesare practicării în mod independent a exerciţiilor fizice, lărgirea sistemului de cunoştinţe teoretice de specialitate) cât și pe plan educativ (dezvoltarea calităţilor volitive, dezvoltarea calităţilor morale și a calităţilor intelectuale) constituie o premiză a abordării moderne și inovatoare a lecției de educație fizică.
Tendințele de modernizare a activităților de educație fizică (tratarea diferențiată, problematizarea, instruirea programată, algoritmizarea, modelarea) au ca punct de reper jocul, sub toate formele sale și cu toate valențele sale. Jocul de mișcare ”colorează” lecția de educație fizică, crează o stare de bună dispoziție, dezvoltă, crează și cizelează.
Bibliografie:
1. Cârstea,Gh.,(2000), Teoria şi metodica educaţiei fizice și sportului, Editura AN-DA, București;
2. Chiriță G.,(1983), Educație prin jocuri de mișcare, Editura Sport – Turism, București;
3. Dumitrescu R.,(2008), Jocurile de mișcare – mijloc al educației fizice, Editura Universității din București.