Creativitatea ca structură definitorie de personalitate îmbracă, din punct de vedere evolutiv, un caracter procesual supus influenţelor de mediu. Formele organizate de instrucţie îşi aduc în mod diferenţiat aportul în dezvoltarea potenţialului creator al individului în funcţie de conţinutul activităţii, de tipurile de metode utilizate, de pregătirea şi gradul de angajare al cadrelor didactice participante la acţiunile educative.
Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a şcolarilor mici este de natură să contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului. Şcolarul mic trebuie să simtă că este acceptat aşa cum este, că se doreşte întâlnirea cu el, că vine la şcoală să desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în cooperare cu ceilalţi copii, cu profesorul, într-o atmosferă de bucurie şi nu numai să reproducă, în competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.
Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în acţiune a disponibilităţilor psihicului; efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai eficient când se folosesc resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de legătură.
Prin intermediul jocurile de mișcare se pot asimila noi informaţii, se pot verifica şi consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive, afective şi volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii creatoare, se pot asimila modele de relaţii interpersonale, se pot forma atitudini şi convingeri.
Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul spaţiul şi materialele puse la dispoziţie, li se poate dezvolta spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, capacitatea anticipativ-predictivă, divergenţa şi convergenţa gândirii, flexibilitatea şi fluenţa. Poate fi solicitată capacitatea elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune soluţii, de a le analiza şi opta pentru cea optimă, de a extrapola consecinţele unei anumite situaţii concrete, de a interpreta şi evalua anumite experienţe, fenomene, situaţii .
Manifestând creativitate, profesorul va determina avântul libertăţii şi creativităţii copiilor, va realiza echilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raţionale, flexibile, fluide, creatoare, depăşind înţelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare şi creaţie a copiilor se dezvoltă spontan.
Aplicând cu pricepere jocurile de mișcare, profesorul trebuie să poată valorifica unele din bogatele resurse formativ-educative ale acestuia în angajarea personalităţii copilului de a desfăşura o activitate ce solicită efort susţinut, dar într-o atmosferă de voie bună, de cooperare, de înţelegere.
Jocurile de mișcare în majoritatea lor au ca element dinamic întrecerea între grupe de elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele lor, dar şi la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii victoriei. Întrecerea prilejuieşte copiilor emoţii, bucurii, satisfacţii.
Jocurile de mișcare constituie o eficientă metodă didactică de stimulare şi dezvoltare a motivaţiei superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse în rezolvare. Sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la elevii cu rezultate slabe la învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora.
Ca mijloace specifice dezvoltării creativițății elevilor în ciclul primar, putem propune câteva jocuri:
• Jocul X și 0
Elevii sunt împărțiți în două echipe așezați în coloane. La o distanță de 10m, se marchează un careu format din 9 spații. Primii trei elevi din fiecare echipă țin în mână un maiou de departajare(eșarfă) de culori diferite. O echipă are maiouri de culoare roșie, reprezentând litera X și cealaltă echipă având culoarea albastră, fiind cifra 0. La semnalul de începere a jocului, primii elevi aleargă și așează maioul(eșarfa), fiecare, în unul din cele 9 spații. Se întorc, îi ating pe umăr pe următorii colegi care aleargă și așează, la rândul lor, maiourile încercînd să crească șansele echipelor din care fac parte de a forma o linie, alcătuită din trei spații consecutive pe orizontală, verticală sau pe diagonală. Dacă primii trei elevi din fiecare echipă nu formează o linie, următorii mută maiourile până când se reușește formarea acesteia. Câștigă echipa care formează prima o linie.
• Cinci insule
Se desenează cu cretă pe podea cinci cercuri destul de mari pentru ca toţi participanţii să încapă în ele. Participanţii sunt întrebaţi ce denumire ar vrea să dea fiecărei insule. Fiecare este rugat să aleagă o insulă pe care ar dori să treacă. Apoi participanţii sunt avertizaţi că una din insule se va scufunda în mare şi locuitorii ei vor fi nevoiţi să treacă repede pe altă insulă. Grupul este lăsat puţin în suspans, după care profesorul anunţă denumirea(sau cifra) insulei care se scufundă. Participanţii aleargă spre celelalte patru insule. Jocul continuă până când toţi sunt înghesuiţi pe o insulă.
• Constructorii
Copiii sunt împărțiți în douâ echipe egale așezate în formație de șir. În dreptul fiecărei echipe se așează o cutie cu cuburi, în fața se trasează marcajul pentru mersul în echilibru și o linie care reprezintă locul unde ei construiesc.
Primii copii din fiecare echipă iau câte două cuburi, merg în echilibru cu mâinile întinse lateral până la locul marcat, lasă cuburile acolo, se întorc în alergare, ating pe urmatorii și-și ocupa locurile. Copiii au obligația să așeze cuburile în asa fel încat să construiască un zid. Sunt declarați buni constructori componenții echipei care au terminat primii și cel mai corect construirea zidului.
• Ștafeta cu obstacole
Copiii au fost împartiti în două echipe egale, așezate în formație de șir înapoia unei linii de plecare. Înaintea echipelor pe traseu, se pun în 3 locuri cate doua coșulete din material plastic pe care se sprijină câte un baston de gimnastică.
Distanta dintre obstacole este de 2m. La comanda, primii din fiecare echipă pornesc în alergare și sar peste obstacole. La întoarcere alearga spre urmatorii coechipieri pe care îi ating pe umăr. Castigă echipa care termină prima și parcurge corect traseul(fără să doboare bastonul).
Bibliografie:
1. Dumitru, Mariana ( 2007) – Educatia fizica si metodica predarii , “ Ed. Ex-Ponto, Constanta .
2. Lupu, Elena ( 2006) – Metodica predarii Educatiei Fizice si Sportului , Institutul European, Iasi
3. Marinescu, T.I. (2000) – Metodica predarii Educatiei Fizice la gradinita si la clasele I-IV , editura AS’S, Iasi.