Jocul este forma de activitate dominantă în copilărie, dar nu trebuie să lipsească de-a lungul întregii vieţi. La vârsta preșcolară, jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de actiitate a copilului, nevoie generată de trebuinţe, dorinţe, tendinţe specifice acestui nivel de dezvoltare psihologică. Sub o formă sau alta, jocul de regăsește la copiii tuturor popoarelor, din cele mai vechi timpuri.
Din aceste considerente, în grădiniţe, jocul este activitatea fundamentală. Prin joc se manifestă, se exteriorizează întreaga viaţă psihică acopilului, se exprimă cunoștinţele, emoţiile, dorinţele, chiar și acelea care nu pot fi satisfăcute imediat. Jocul reprezinta, de asemenea, una din modalitaţile prin care copilul caută să cunoască realitatea înconjurătoare.
H.Wallon consideră jocul ca o activitate de pre-învăţare. Jocul constituie, în esnţă, principala modalitate de formare și dezvoltare a capacităţilor psihice ale copilului. Acţionând asupra obictelor și fiinţelor din jur (sau asupra substitutelor lor!) copilul cunoaște treptat această lume, își satisface nevoia de mișcare și înţelegere, dobânziște încredere în forţele proprii, se definește pe sine ca personalitate. (Păiși, M., Ezechil, L. 2015)
Jocul reprezintă o forma de activitate preferată și adecvată specificului activităţilor realizate în grădiniţă, dar și principala metodă de instruire și educaţie utilizată în activităţile cu copiii preșcolari. Jocul satisface în cea mai mare măsură trebuinţele de manifestare și de exprimare ale copilului.
Valoarea activităţilor de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil să se integreze în mediul natural și social și pentru a înţelege lumea înconjurătoare. Ȋn esenţă, experienţa acţională pe care o dobândește copilul jucându-se se reflectă asupra dezvoltării sale psihice prin:
- dobândirea unor însușiri sociale: să intre cu ușurinţă în relaţie cu ceilalţi, să aibă iniţiativă în raporturile lui cu semenii, să fie tolerant, îngăduitor, înţelegător, milos, compătimitor, răbdător, ceea ce înseamnă să-și optimizeze capacitatea de adaptare la mediul social;
- activarea și optimizarea potenţialului intelectual: a observa, a descoperi, a analiza, a înţelege, a numi, a exprima, toate ecestea reprezentând dimensiuni esenţiale ale inteligenţei;
- activarea și optimizarea potenţialului fizic: să apuce, să apropie, să depărteze, să sară, să se caţăre, să arunce, să prindă mișcări și acţiuni prin intermediul cărora se vor dezvolta toţi mușchii mari și se va întări simţul echilibrului psiho-fizic.
Activitatea de joc este extrem de solicitantă pentru copil în ciuda aparenţei pe care o creează, adică eceea de a fi relaxantă, lejeră.
Aruncând o privire generală asupra a cea ce reprezintă jocul în viaţa şi activitatea oamenilor, în viaţa copiilor de vârstă preşcolară mai ales, putem desprinde cu uşurinţă anumite note caracteristice şi definitorii:
- Jocul este activitate specific umană. Numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului;
- Jocul este una din variatele activităţi ale omului; este determinat de celelalte activităţi şi invers, le determină pe toate acestea. Învăţarea, munca şi creaţia nu s-ar realiza în afara jocului după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esenţă neludică ale oricărei ocupaţii specific umane;
- Jocul este o activitate conştientă. Cel care îl practică, inclusiv copilul preşcolar, îl conştientizează ca atare şi nu-l confundă cu nici una dintre celelalte activităţi umane;
- Jocul îl introduce pe cel care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care şi-o creează jucătorul respectiv;
- Scopul jocului este acţiunea însăşi, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorinţele sau aspiraţiile proprii;
- Prin atingerea unui asemenea scop se restabileşte echilibrul vieţii psihice şi se stimulează funcţionalitatea de ansamblu a acesteia.
Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea spune că jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o creează singur (idem). Cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preşcolar o reprezintă jocul. Din această cauză, jocul reprezintă o formă de activitate preferată şi adecvată specificului
activităţilor realizate în grădiniţă, dar şi principala metodă de instituire şi educaţie utilizată în activităţile cu copii preşcolari. Jocul satisface în cea mai mare măsură trebuinţele de manifestare şi de exprimare ale copilului.
Valoarea activităţilor de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil să se integreze în mediul natural şi social şi pentru a înţelege lumea înconjurătoare.
În esenţă, experienţa acţională pe care o dobândeşte copilul jucându-se se reflectă asupra dezvoltării sale psihice prin:
- dobândirea unor însuşiri sociale: să intre cu uşurinţă în relaţie cu ceilalţi, să aibă iniţiativă în raporturile lui cu semenii, să fie tolerant, îngăduitor, înţelegător, milos, răbdător, ceea ce înseamnă să-şi optimizeze capacitatea de adaptare la mediul social;
- activarea şi optimizarea potenţialului intelectual: a observa, a descoperi, a analiza, a înţelege, a numi, a exprima, toate acestea reprezentând dimensiuni esenţiale ale inteligenţei;
- activarea şi optimizarea potenţialului fizic: să apuce, să apropie, să sară, să se caţere, să arunce, să prindă, mişcări şi acţiuni prin intermediul cărora se vor dezvolta toţi muşchii mari şi se va întări simţul echilibrului psiho-fizic.
Activitatea de joc este extrem de solicitantă pentru copil în ciuda aparenţei pe care o creează, adică aceea de a fi relaxantă, lejeră.
Cadrul didactic trebuie să ştie când poate să-l solicite pe copil prin joc şi în ce fel, convertind jocul într-o veritabilă situaţie de învăţare.