În activitatea de zi cu zi a copilului, jocul ocupă evident locul preferat. Dar jucându-se, el își satisface nevoia de activități, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care îl apropie de realitățile înconjurătoare.
Istoria jocului infantil este istoria personalității care se dezvoltă și a voinței care se formează treptat.
Pentru copil, aproape orice activitate este joc: jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții: jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. Tocmai prin joc el ghicește și anticipează conduitele superioare. A nu întreba de ce se joacă copilul înseamnă a nu întreba de ce este copil. Despre un copil nu se poate spune că el crește și atât, trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc . Astfel el pune în acțiune posibilitățile care decurg prin structura sa particulară, traduce în fapte potențiale virtuale, care apoi succesiv la suprafața ființei sale, le asimilează, le dezvoltă, le îmbină și le complică, își coordonează ființa și îi dă rigoare.
Așadar jocul dezvoltă funcțiile latente, ființa cea mai bine înzestrată fiind aceea care se joacă cel mai mult.
Jocul are la copil rolul pe care munca îl are la adult. Așa cum adultul se simte tare prin lucrările sale , tot așa și copilul se simte mare prin succesele sale ludice. Un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulțumește să fie mic și slab, o ființă fără mândrie, fără viitor.
Ajuns la vârsta de 5-6 ani, copilul începe procesul de integritate în viața școlară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerințele dezvoltării sale multiple. Cunoscând locul pe care-l ocupă jocul în viața copilului, realizăm eficiența folosirii jocului în procesul instructiv-educativ și importanța deosebită în creșterea acțiunii formative a școlii. Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care, paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală și fizică a copilului. Încorporat în activitatea didactică elementul joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare bună de dispoziție funcțională, de veselie și de bucurie, de divertisment și de destindere ceea ce previne apariția monotoniei, a plictiselii și a oboselii. Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învățătorul consolidează, precizează și chiar verifică cunoștințele elevilor, le îmbogățește sfera lor de cunoștințe, le pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare ale acestora. Prin intermediul jocului, copilul ia contact cu alții, se obișnuiește să iasă din egocentrismul său, original , jocul fiind și o activitate în grup. În cazul jocului de grup, a jocului colectiv, fiecare ține seama de celălalt. Acest lucru reclamă de la fiecare elev o continuă trecere de la coordonare la subordonare, un spirit de echipă cum se spune în limbaj sportiv. Important în jocul colectiv este de asemenea faptul că această atitudine de coordonare și subordonare nu poate fi realizată prin constrângere ci numai în mod activ de către elevi în desfășurarea jocului. În acest fel se realizează în joc o interiorizare a normelor pe care o întâlnim de regulă doar fragmentar în alte situații pedagogice.
De asemenea, nu trebuie uitat faptul că învățătorul se poate folosi de joc pentru a cunoaște mai bine elevul. Știm că orice copil se angajează total în jocul său fiindcă jocul îi servește pentru a-și afirma întreaga sa personalitate. Pentru ca jocul didactic să dea rezultate optime una din condițiile esențiale, este buna sa pregătire , ceea ce impune învățătorului, respectarea cerințelor metodice specifice jocului. Eficiența jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în care învățătorul știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, să utilizeze cuvântul ca mijloc de îndrumare al elevilor prin întrebări, răspunsuri , explicații și aprecieri.
Pentru a da posibilitatea elevilor de a învăța jucându-se, este necesar să se descongestioneze în primul rând manualele și programa școlară.
Bibliografie:
1. Antonovici, Şt.; Nicu,G. , Jocuri interdisciplinare, material auxiliar pentru educatoare, Aramis Print, Bucureşti; (2003)
2. Bîrsan, N. Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului şi comunicării orale la preşcolarii mari, EDP, Bucureşti;(1995)