Învățământul simultan în mediul rural

Învățământul simultan este specific mediului rural, în care efectivele de copii sunt reduse considerabil datorită scăderii natalității. Acest tip de învățământ are câteva note caracteristice.

  • Planificările și documentele de proiectare (planurile de lecții) trebuie realizate cu o legătură între ele.
  • În ceea ce privește managementul clasei de elevi, învățătorul trebuie să fie un bun moderator, să aibă o coordonare foarte bună astfel încât să acorde atenție sporită tuturor elevilor iar comunicarea didactică și mesajul educațional să fie eficiente pentru ambele clase.
  • Pentru ca să corespundă predării simultane, clasele ar trebui dotate cu câte 2 table fiecare şi elevii pot fi separaţi corespunzător în spaţiu.
  • Activităţile de predare sunt realizate simultan pentru clasele implicate, forma de organizare a clasei fiind pe grupe, frontal și individual.
  • Activitatea de predare – învăţare – evaluare este structurată astfel încât la una din clase să realizeze lecţie de transmitere de cunoştinţe noi, iar la cealaltă, consolidarea şi evaluarea cunoştinţelor din lecţia anterioară sau formare de priceperi și deprinderi.
  • Cadrele didactice incluse în acest sistem de învățământ trebuie să cunoască bine metodologia predării simultane.

La disciplinele din aria curriculară Matematică şi ştiinţe, lecțiile trebuie să aibă un ritm alert, cu conţinuturi diverse, potrivite nivelului de vârstă al elevilor, activităţile să fie atât frontale cât şi independente, să se alterneze în mod ritmic şi să nu existe timpi morţi pentru nici o clasă, pentru a se evita plictiseala și pentru a se pune în valoare potențialul tuturor elevilor. De asemenea, aceste aspecte sunt importante și datorită faptului că se urmărește transmiterea unui volum cât mai divers de cunoștințe într-un timp scurt iar acestea trebuie fixate foarte bine, învățătorul fiind conștient de faptul că în zonele rurale copiii nu au foarte mult timp pentru pregătirea temelor pentru acasă, aceștia fiind implicați de către părinți și în activitățile gospodărești, prin urmare, este de urmărit înțelegerea cât mai profundă a materialului predat, în timpul orelor de curs și implicarea elevilor în cât mai multe lecții practice, concrete, în care să utilizeze aceste cunoștințe și reducerea volumului de teme pentru acasă.

În anii petrecuți la școala cu învățământ simultan, am remarcat faptul că majoritatea elevilor au răspuns pozitiv lecțiilor în care am apelat la experiența anterioară a elevilor, la experiența lor de viață și au fost receptivi la exercițiile și problemele tip joc – cu cheie de rezolvare.

Folosind o gamă largă de metode didactice, caracteristice disciplinelor predate, elevii sunt atenţi şi implicaţi, progresul imediat fiind vizibil.

În învățământul simultan trebuie să dezvoltăm deprinderile de muncă independentă și de lucru pe echipe sau în grup ale elevilor, astfel încât ei să poată rezolva sarcinile date de învățător, în timp ce acesta lucrează direct cu cealaltă clasă de elevi.  În cazul muncii independente, sarcinile trebuie explicate elevilor cât mai clar. Când se lucrează pe echipe, acestea trebuie organizate omogen, fiind echilibrate din punct de vedere al numărului de elevi și aceștia să fie grupați omogen, în funcție de nivelul lor de cunoștințe, disciplină, etc.

La Disciplina Limba si comunicare se impune o bună stăpânire în primul rând a a didacticii şi metodicii limbii şi literaturii române.
Învățătorul trebuie să demonstreze o bună pregătire a activităţilor pe grupe, să explice foarte bine elevilor sarcinile didactice. Tehnicile şi instrumentele de evaluare trebuie să fie adaptate specificului predării în regim simultan și să asigure un caracter formativ-participativ al învăţării, accentul fiind pus mai mult pe formarea deprinderilor de comunicare orală şi scrisă.

Materiale şi mijloace didactice utilizate în cadrul lecțiilor trebuie să stimuleze curiozitatea elevilor, să le trezească  interesul şi dorinţa de cunoaştere. Utilizare metodelor active este foarte eficientă.

Tot învățătorul clasei are rolul de a asigura individualizarea învăţării şi asigurarea egalităţii şanselor, să utilizeze  strategii de abordare diferenţiată şi individualizată a elevilor.

În lecțiile pe care le oraganizează nu trebuie să lipsească conexiunea inversă, obţinerea performanţei, a retenţiei şi transferului cunoştinţelor.
Învățătorul trebuie să esenţializeze cunoştinţele şi să gestioneze optim timpul didactic, să asigure o densitate corespunzătoare a lecţiei pentru ambele clase.

Pentru o bună coordonare la clasă a învățătorului, în demersul didactic se recomandă realizarea proiectării didactice în comun pentru cele două clase componente, pentru a realiza un decalaj între etapele unităţilor de învăţare. Astfel el poate realiza îmbunătăţirea activităţii de proiectare a activităţilor educative la clasa simultană prin defalcarea sarcinilor de lucru pe fiecare clasă şi paralel a bugetului de timp avut la dispoziţie pentru realizarea fiecărui obiectiv în parte.

De asemenea, învățătorul de la clasele simultane trebuie să manifeste atenție în ceea ce privește abordarea diferenţiată a elevilor la care se constată rămâneri în  urmă la anumite discipline sau probleme de învăţare.

În cazul în care are în clasă și elevi integrați cu CES sau suspecți CES, munca lui este cu atât mai dificilă cu cât trebuie să realizeze adaptarea curriculară pentru aceștia și să realizeze o muncă diferențiată, adaptând încă o dată conținuturile.

Timpul pe care îl acordă învățătorul celor două clase, în timpul orei de curs trebuie să fie același.

Concluzii

Demersul didactic trebuie să fie organizat în funcţie de nevoile şi intereselor elevilor, ceea ce presupune o bună cunoaştere a lor şi o urmărire atentă a progresului fiecăruia, combinând optim tipurile de strategii didactice.

Învățătorul  trebuie să pregătească cu multă atenție și dedicare lecţiile şi în mod special conţinutul activităţii independente a elevilor şi să gândească unitar atunci când planifică conţinuturile din programă.

Timpul petrecut la şcoală să fie folosit  eficient cu alternarea activităţilor frontale şi individuale la cele două clase.

Bibliografie
”Metodologia de organizare a claselor din învățămantul preuniversitar în regim simultan” -Ministerul Educației
”Învățământul simultan între necesitate și eficiență” – Studiu
”Școala cu învățare simultană, încotro?” – didactic.ro
”Modul predare simultană” – scribd.com
”Managementul clasei de elevi în condițiile învățământului simultan” – Ilie Elena Lușa

 

prof. Larisa-Roxana Cîmpeanu

Școala Gimnazială Nr.3 Gheorghe Lazăr, Brașov (Braşov) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/larisa.cimpeanu

Articole asemănătoare