Învățăm să fim cetățeni europeni prin proiecte eTwinning

A fi european înseamnă, dincolo de afilierile culturale, respectarea unor principii universale, partajate în întreaga Europă. Un european respectă drepturile omului, este tolerant, apreciază valorile democratice, iubește și protejează natura și animalele. Nu este proprietarul, ci păzitorul pământului. Apreciază arta și literatura și știe să folosească corect tehnologia.

Unul dintre proiectele la care am participat în acest an școlar este proiectul eTwinning Youth has the Midas touch! care se adresează elevilor cu vârsta între 14-19 ani, fiind derulat pe perioada anului școlar 2020-2021 în școli din Estonia, Turcia, Franța, Italia și România.

Rezultatele așteptate la sfârșitul acestui proiect:

  • atât elevii cât și profesorii participanți să aibă cunoștințe legate de conștientizarea identității europene
  • utilizarea activă a cât mai multe instrumente virtuale de învățare și predare
  • prezentarea produselor proiectului în social media
  • publicarea produselor finale comune într-o expoziție virtuală
  • socializarea elevilor din diferite școli și țări în cadrul diferitelor grupuri de studiu unde vor învăța distrându-se cu jocuri, competiții și diverse activități online și vor întări ceea ce au învățat.

Echipa Colegiului Național Petru Rareș este formată din elevi din clasele IX- XI, elevi dinamici și dornici să se implice în diferite proiecte și activități extracurriculare.

Într-o primă etapă, elevii și profesorii din toate școlile implicate în proiect s-au prezentat prin intermediul platformei Padlet. De asemenea, au fost postate site-urile și locațiile școlilor implicate în proiect. Elevii au realizat video-uri de prezentare a propriilor școli, am realizat și votat sigla proiectului. Pentru diseminarea proiectului și a fost creată și o pagină de Facebook: facebook.com/groups/692108081670805/

În luna decembrie 2020 elevii au realizat prezentări PPT, video-uri și postere pe teme legate de respectarea drepturilor omului. Tot în această lună am realizat felicitări și video-uri cu urări adresate cu ocazia sărbătorilor de iarnă și Anului Nou.

Luna ianuarie a fost alocată lucrului în grupuri internaționale. Activitatea s-a numit ”European Union through the eyes of Midas students”. Au fost create 12 grupuri de lucru mixte din profesori și elevi din țările implicate în proiect. Fiecare grup a avut câte un profesor coordonator și a trebuit să dezbată o anumită temă importantă pentru un cetățean european. La finalul activității, grupurile au realizat diferite produse finale: video, postere, PPT-uri etc. În cadrul acestei activități am coordonat grupul 5 care a avut de dezbătut tema  ”Business and industry”. Am avut mai multe întâlniri cu elevii pe care i-am coordonat, iar la final am realizat un PPT și un video pe tema dezbătută.

Activitățile din luna februarie au fost dedicate atât iubirii, cât și tehnologiei: Pictures of Love Poems in you Native Language și Technology Literacy Presentations. În cadrul primei activități elevii și-au ales un poem scris de un poet național, l-au tradus în engleză și au realizat desene care să reprezinte poezia aleasă. După încheierea acestei activități, s-a desfășurat în continuare o activitate colaborativă: fiecare  școală participantă a scris câte un vers din propria poezie, rezultând o poezie a întregii echipe de proiect, poezie pentru care s-a ales un nume și s-a realizat o prezentare în Canva: canva.com/design/DAEeBHraGW4/pHjCTT-0Mo7U178wSHJe0A/watch?utm_content=DAEeBHraGW4

Cea de-a doua activitate din luna februarie a fost dedicată învățării și utilizării instrumentelor web 2. Fiecare școală și-a ales un astfel de instrument pe care a trebuit să îl prezinte în cadrul unei întâlniri organizate pe Zoom cu toți participanții la proiect (elevi și profesori). În cadrul acestei activități elevii pe care i-am coordonat au ales să realizeze un material prin care să prezinte Prezi. La final, s-a realizat un material colaborativ cu toate prezentările făcute în cadrul întâlnirii online.

Luna martie a fost dedicată activităților desfășurate de Ziua Internațională a Femeii. În cadrul activității numite Universal Women’s Day @8th of March elevii și-au ales o personalitate feminină din țara lor și au realizat, utilizând SpeakPic, materiale prin care personalitatea aleasă se prezenta și amintea câteva lucruri importante din viața sa. Materialele realizate de toți elevii au fost încărcate pe un Padlet în TwinSpace-ul proiectului.

Tot în luna martie s-a desfășurat și activitatea Mixed-group process (leaflets) ECO AWARENESS în care elevii din școlile implicate în proiect au realizat materiale promoționale pe teme ecologice și de protecție a mediului, respectiv drepturilor animalelor. Echipa noastră a realizat în cadrul acestei activități o prezentare Prezi, un video și mai multe postere având ca temă Animal Rights.

În luna aprilie MIDAS STUDENTS’ DECLARATION am desfășurat activitatea în cadrul căreia au fost create pe Forum 5 grupuri internaționale. Fiecare grup avea 2-3 profesori coordonatori și elevi din toate școlile. Au fost votate activitățile care sunt dezbătute de fiecare grup, activități pe tema drepturilor copilului. Grupul nr. 5, pe care l-am coordonat, a dezbătul aspecte legare de protecția copilului: Protection of privacy, Protection from sexual abuse, Protection from harmful drugs, Protection from kidnapping, Protection from violence, Protection from exploitation, Prevention of sale and trafficking etc. Toți elevii și profesorii implicați în proiect și-au scris punctul de vedere la toate temele dezbătute în cele cinci grupuri internaționale, așa încât în final am obținut o ”declarație” a elevilor pe aceste teme. Toate aceste postări de pe Forum au fost preluate și prelucrate de fiecare grup în Genial.ly, obținând astfel produsul final al proiectului numit MIDAS STUDENTS’ DECLARATION: view.genial.ly/60831e96506a150d250504e8/

 

A fost un proiect intens, în care am avut o mulțime de activități, o mulțime de discuții pe Forum, am utilizat o mare diversitate de instrumente web și aplicații colaborative, am învățat împreună și unii de la alții. Link-ul spre TwinSpace-ul proiectului: twinspace.etwinning.net/140795/home

 

prof. Alexandrina-Corina Rus

Colegiul Național Petru Rareș, Beclean (Bistriţa-Năsăud) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/alexandrina.rus

Articole asemănătoare