Termenul de „inteligenţă” provine din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia și este definit ca fiind capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune.
Termenul de „inteligenţă emoţională” a fost formulat pentru prima dată în 1985, într-o teză de doctorat, semnată de către Wayne Leon Payne, în Statele Unite ale Americii. Acesta considera că inteligenţă emoţională este o abilitate care implica o relaţionare creativă cu stările de teamă, durere şi dorinţă.
În definirea inteligenţei emoţionale se contureaza trei mari direcţii susţinute de următorii autori: John D. Mayer şi Peter Salovey, Reuven Bar-On și Daniel Goleman.
1. Anul 1990 a fost marcat de publicarea unei lucrări realizate de doi profesori americani John Mayer şi Peter Salovey. Cei doi cercetători au descoperit că unii oameni sunt mai pricepuţi la identificarea sentimentelor celor din jur, dar, mai ales a propriilor sentimente, cât şi în rezolvarea problemelor ce au conotaţii emoţionale. În ultimii ani au dezvoltat două teste care încearcă să măsoare cât mai exact ceea ce ei numesc „inteligenţa noastră emoțională”. Cercetarea lor a demonstrat că inteligenţa emoţională implică: dexteritatea de a percepe cât mai corect emoţiile, priceperea de a exprima emoţiile, abilitatea de a cunoaşte şi înţelege emoţiile, îndemânarea de a regla emoţiile, cu scopul dezvoltării emoţionale şi intelectuale. Prin această definiţie autorii evidenţiază intercondiţionările pozitive între emoţie si gândire.
Astfel, au încercat să distingă mai multe niveluri ale formării inteligenţei emoţionale şi anume:
- evaluarea perceptivă şi exprimarea emoţiei, ce se referă la acurateţea cu ajutorul căreia o persoană poate identifica emoţiile, conţinutul emoţional personal sau nu, cât și exprimarea și manifestarea trăirilor.
- facilitarea emoţională a gândirii. La acest nivel, emoţia poate influenţa în mod pozitiv gândirea. În primii ani de viaţă emoţia acţionează ca modalitate de atenţionare şi de alertare a copilului, asigurându-i supravieţuirea. Pe măsură ce crește, emoţiile încep să-i modeleze capacitatea de a judeca, să îi influenţeze gândirea, avertizându-l asupra modificărilor importante din interiorul său şi din mediul înconjurator.
Capacitatea de a genera emoţii, poate înlesni gândirea. În sensul că anticiparea modului în care s-ar putea simţi un om în anumite momente poate să-l ajute în direcţionarea comportamentului sau luarea deciziilor. Din alt punct de vedere, starea emoţională a unei persoane determină un anumit fel de a observa evenimentele. Spre exemplu, o dispoziție emoţională pozitivă conduce la o atitudine şi judecată optimistă, pe când dispoziția negativă generează negativism.
- înţelegerea şi analizarea emoţiilor şi utilizarea cunoştinţelor emoţionale. În această situaţie, vorbim despre capacitatea de a înţelege emoţiile, identificarea asemănărilor şi deosebirilor dintre stările emoţionale, cunoaşterea însemnătăţii acestora, în funcţie de situaţiile şi relaţiile multiple generate, recunoaşterea emoţiilor complexe, amestecurilor şi combinaţiilor dintre ele, cunoașterea modului de evoluţie şi de modificare a stărilor emotive în funcţie de situaţii, capacitatea de a interpreta sensul emoţiilor, de a înţelege sentimentele complexe şi de a recunoaşte trecerea de la o stare la alta.
- îndemânarea de a regla emoţiile, cu scopul dezvoltării emoţionale şi intelectuale presupune capacitatea de a accepta atât sentimente placute cât şi pe cele care creează disconfort, îndemânarea de a utiliza sau de a te elibera de o emoţie, abilitatea de a monitoriza emoţiile în raport cu sine şi cu semenii, priceperea de a manipula atât emoţia proprie cât şi pe a celor din jur.
2. Reuven Bar-On, doctor la Universitatea din Tel Aviv, psiholog clinician, doctor în psihologie, profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Statului Texas, inventatorul termenului „emotional quotient” (EQ — coeficientul de inteligenţă emoţională) şi creatorul primului test de inteligenţă emoţională publicat vreodată este un expert recunoscut pe plan internaţional şi pionier în domeniul inteligenţei emoţionale. Doctorul Bar-On este fondatorul Institutului de Inteligenţă Aplicată din Danemarca şi membru al Consorţiului pentru Cercetări asupra Inteligenţei Emoţionale din cadrul Universităţii Rutgers, Reuven Bar-On a fost nominalizat la titlul de doctor Honoris causa din partea Universităţii din Pretoria (Africa de Sud), graţie contribuţiei sale valoroase în domeniul inteligenţei emoţionale.
Reuven Bar–On ne prezintă o altă versiune a inteligenţei emoţionale grupată astfel:
a) Aspectul intrapersonal, ce presupune conştientizarea propriilor emoţii, optimismul sau asertivitatea- capacitatea de a apăra ceea ce este folositor şi disponibilitatea de a exprima gânduri, sentimente, credinţe în mod constructiv, respectul sau consideraţia pentru propria persoană, independenţa – priceperea de a te controla şi coordona singur, autorealizarea – capacitatea de a începe să identifici scopuri personale.
b) Aspectul interpersonal implică empatia – abilitatea de a înţelege, conştientiza şi aprecia sentimentele semenilorm, relaţiile interpersonale – abilitatea de a stabili şi întreţine relaţii pozitive cu cei din jur, responsabilitatea socială – abilitatea de a demonstra capacitatea de cooperare.
c) Adaptabilitatea presupune rezolvarea, testarea realității, flexibilitatea.
d) Controlul stresului evidențiază toleranţa la stres, controlul impulsurilor – abilitatea de a nu te lăsa influenţat să acţionezi în grabă.
e) Dispoziţie generală pozitivă ce este caracterizată de: fericire – capacitatea de a fi mulţumit cu ceea ce ai, optimism – priceperea de a vedea partea bună a lucrurilor, de a menţine o atitudine pozitivă îndiferent de obstacole.
Aceste cinci componente ale inteligentei emotionale (IE) se evaluează prin teste specifice. Suma punctelor obţinute la aceste teste, reprezintă coeficientul de emoţionalitate (QE). Dr. James D.A. Parker profesor doctor în psihologie la Universitatea Trent din Ontario, Canada, este cercetător ştiinţific în cadrul Catedrei de Psihiatrie a Universităţii din Toronto, colaboratorul şi coautorul Inventarului de Coping pentru Evenimente Stresante (CISS), o metodă de evaluare a diferitelor metode de coping (mecanismele de coping sunt strategii utilizate în mod inconştient şi/sau conştient de către o persoană pentru a evita, diminua sau remedia pe cât posibil impactul negativ pe care o situație o are asupra sa). Cercetătorul menţionat are contribuţii semnificative alături de Reuven Bar – On la elaborarea inventarului Bar-On de măsurare a Coeficientului Emoţional, varianta pentru adolescenţi, publicat în anul 2000.
Reuven Bar–On caracteriza într-un final inteligenţa emoţională drept „un şir de capacităţi, competenţe şi aptitudini noncognitive care influenţează capacitatea persoanei de a reuşi în adaptarea la cerinţele şi presiunile mediului”.
3. A treia direcţie în abordarea inteligenţei emoţionale este reprezentată de Daniel Goleman în anul 1995. A fost preocupat de studiul creierului, creativităţii şi comportamentului. În viziunea acestuia, conceptele ce alcătuiesc această formă a inteligenţei sunt : conştiinţa de sine – încredere în sine; autocontrolul – dorinţa de adevăr, creativitatea, conştiinciozitatea, adaptabilitatea; motivaţia – dorinţa de a cuceri, generozitatea, iniţiativa, optimismul; empatia – a-i întelege pe alţii, diversitatea, diplomaţia; aptitudinile sociale – influenţa, comunicarea, managementul conflictului, coordonarea, stabilirea de relaţii, colaborarea, cooperarea.
Iniţial, D. Goleman a formulat definiţia inteligenţei emoţionale pe baza lucrării lui Mayer si a lui Salovey. Aceştia şi-au actualizat definiţia dată inteligenţei emoţionale, în cartea din 1997, în care descriu interacţiunile dintre emoţionalitate şi raţionalitate.
O altă definiţie a fost dată de Daniel Goleman. Acesta susţine că inteligenţa emoţională desemnează o capacitate de control şi autocontrol al stresului şi emoţiilor negative, o meta-abilitate, care determină şi influenţează modul şi eficienţa de care ne putem folosi celelalte capacităţi şi abilităţi pe care le posedăm.
Daniel Goleman separa raţionalul de emoţional, afirmând că „de fapt, avem două minţi, una care gândeşte şi una care simte” care interacţionează. Mintea raţională este „modul de comprehensiune de care suntem cel mai conştienţi: mai proeminent în starea de trezire, operând cu gânduri, capabil să cântărească şi să reflecteze” iar mintea emoţională care este un sistem de cunoaştere „impulsiv şi foarte puternic, chiar dacă uneori ilogic”.
Pe parcursul lucrărilor despre inteligenţă emoţională, Goleman redefineşte şi umple definiţia EQ, incluzând un set oarecum diferit de atribute ale personalităţii, care nu fac altceva decît să acopere întreaga personalitate.
Steve Hein abordează o altă definiţie a inteligenţei emoţionale în 1996, care, din punctul lui de vedere însemna să urmăreşti mai multe etape: identificarea propriilor emoţii – să fii conştient de ceea ce simţi tu şi ceilalţi şi să ştii să fixezi legatură dintre acestea; asumarea responsabilităţii – să ştii să deosebeşti ce-ţi face bine şi ce-ţi face rău şi cum să treci de la o stare la alta; învăţarea compasiunii şi a empatiei – să ai conştiinţă emoţională, sensibilitate şi capacitate de conducere, care să te ajute să valorifici pe termen lung fericirea şi supravieţuirea.
Toate aceste definiții sunt completate exemplar de Cuviosul Paisie Aghioritul (1994), care afirmă: „inteligent este omul curăţit, cel curăţit de patimi. Cel ce şi-a sfinţit şi mintea, unul ca acesta este cu adevărat inteligent. Dacă nu se sfinţeşte mintea, inteligenţa nu foloseşte la nimic. (…) Pentru a se curăţa, omul (…) să lucreze numai cu bunătate şi simplitate. În felul acesta vine limpezimea duhovnicească, luminarea dumnezeiască. Atunci unul ca acesta vede inimile oamenilor şi nu trage concluzii omeneşti.”