Epoca modernă a determinat exploatarea tot mai mult a resurselor din mediu. Populaţia nu este conştientă de modul în care activităţile curente afectează viitorul. Amprenta individuală de carbon este efectul direct al acțiunilor unei persoane asupra mediului. Aceasta se măsoară prin adunarea emisiilor de CO2 care rezultă în urma activităţilor de zi cu zi pe o perioadă de un an calendaristic. De la electricitate şi până la călătorii, alimentaţia şi îmbrăcămintea pe care o purtăm, toate acţiunile noastre implică emisii de CO2 şi au un impact direct asupra accelerării schimbărilor climatice. Fiecare european, emite prin acţiunile întreprinse în decursul unui an, aproximativ 7 tone de CO2.
„Cel mai important lucru pe care îl avem de făcut, dacă vrem să salvăm lumea, este să educăm.” – Peter Scott
Din păcate, un copac reuşeşte să absoarbă, în medie, doar o tonă de CO2 pe an. În acest moment, în toată lumea, problemele schimbărilor climatice este foarte gravă În ultimii ani, protecţia mediului a devenit o preocupare majoră. Oamenii devin tot mai ecoconştienţi, problema a devenit prioritară pe agenda politicienilor la nivel global, iar din ce în ce mai multe firme investesc în tehnologii eco şi în reducerea impactului asupra mediului.
Generaţia verde este prima organizaţie din România care a introdus ideea de neutralizare a emisiilor de CO2. În activitatea de zi cu zi, amprenta de carbon poate fi redusă prin dobândirea unor obiceiuri noi. Putem reduce consumul de apă prin gesturi simple, consumul de energie electrică, consumul de combustibil pentru transportul nostru şi, în acest fel, cantitatea de emisii anuale. Componenta principală a companiei a fost calculatorul de CO2 , acesta fiind bazat pe studii legate de impactul C02 al activităţii umane în România. El calculează emisiile de CO2 anual la nivel personal (Amprenta personală), emisiile locuinţelor noastre (Amprenta locuinţei) precum şi amprenta aparaturii, îngrijirii personale (www.romanialibera.ro/amprenta-de-carbon-ne-arata-cat-de-repede-distrugem-mediul).
Referitor la cele prezentate, o mare parte din populaţie a dezvoltat o conştiinţă şi atitudine ecologică alegând turismul rural durabil din curiozitate şi din dorinţa de a descoperi mai multe soluţii ecologice pentru a diminua costurile şi de a trăi sănătos. Astfel, agricultura ecologică le dă posibilitatea de a consuma fructe , legume bio obţinute prin construirea de sere în care se folosesc instalaţii în care prin descompunerea materialului organic, al dejecţiilor se obţine biogazul ,tot mai necesar în acest secol.
Energia solară oferă avantaje, iar cel mai evident este acela că nu produce poluarea mediului, este o sursă de energie curată şi regenerabilă. Energia produsă din surse regenerabile, cum este cea eoliană, este o energie curată, fără emisii. De exemplu 1MW instalat într-o unitate pe carbine poluează cu o tonă de emisii CO2, iar 1MW la termocentrală pe gaze naturale, cu o jumătate de tonă emisii de CO2. Comuna Pestera este recunoscută pentru numărul mare de eoliene. Producţia de electricitate a României este acoperită în prezent din surse hidro (25-30%), nucleare (18%), cărbune( 40%). Unităţile de producţie a energiei electrice au o capacitate instalată totală de 20400 MW, însemnând 6500 MW din surse hidro, alţi 1400MW din surse nucleare şi 12500 MW din termocentrale (www.ecoweb.anp.ro).
Părinţii aleg turismul rural pentru biodiversitatea faunei şi florei, pentru a forma copiilor o percepţie corectă asupra beneficiilor din natură ,pentru educaţie ecologică şi informare ecologice. Un rol important în promovarea turismului rural, durabil îl are mass media. Câteva activităţi derulate prin proiectele ‘’Ţara lui Andrei’’, în care se pune accent pe latura creativă, pe spiritul de echipă, implicarea elevilor în acţiunile de voluntariat destinate ecologizării pădurilor, plajelor, protejării animalelor, plantelor, mobilizarea cetăţenilor la ‘’Ora Pământului’’, colectarea de maculatură în şcoli, demonstrează că oamenii încep să devină receptivi la problemele mediului.
Plimbările cu bicicletele, mersul pe jos contribuie la fel de mult în protejarea mediului, la crearea unui tonus corespunzător, calm, sănătate , răbdare şi echilibru.
În antiteză este turismul urban, modern cu poluare fonică, emisii de gaze în atmosferă, oameni obosiţi, stresaţi, cu diverse afecţiuni neurologice, pulmonare .In puţine cazuri se simte implicarea ecologică.
De curând, s-au dat în folosinţă treceri de pietoni care folosesc energia solară (Craiova), s-au înfiinţat puncte de închiriere a bicicletelor atât în ţară cât şi pe litoral ce funcţionează la sfârşit de săptămână şi în fiecare zi în timpul vacanţelor, s-au făcut piste pentru biciclişti, în foarte puţine cazuri deplasarea la serviciu se face cu bicicleta (doar 0,5 % din populaţie adoptă acest mijloc de transport), în parcurile din oraşele mari plimbarea cu barca, cu hidrobicicleta creează un tonus deosebit oamenilor, folosirea pietrelor de râu în loc de pavele creează impresia de apropiere mai mult de natură şi costuri mai mici.
Mi-aş dori să văd în România mea panouri publicitare cu Informare ecologică şi un mare semn de întrebare la „Cât risipeşti din viitorul tău” (Amprenta de carbon)?
Bibliografie
www. climatechange.eu.com
www.ddbra.ro/educaţie-pentru mediu
www.comunitatedurabila.ro
www.romanialiberă.ro/actualitate/eveniment/amprenta-de –carbon-ne arată-cât de repede-distrugem mediul.
www.educaţieecologica.ro
www.generatiaverde.ro
* * * Agenda Europa 2008-2009, editor Catie Thorburn, pag.78, 79, 80.
“Biogazul” M. Vintila
Chimia – un atu pentru viitor “ Petre Junie