„În lumea lui Ecologel” – activități cu tematică ecologică

Pornind de la premisa că ecologia constituie una dintre condiţiile supravieţuirii speciei umane, educaţia ecologică reprezintă calea de a ajunge, prin cunoaştere, la înţelegerea şi respectarea naturii, a mediului în care trăim. Interesul şi dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, dar și a oamenilor, instinctive. În plus comportamentele şi convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care se păstrează cel mai bine, poate chiar toată viaţa.

„A înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii atât de ameninţată azi înseamnă a contribui la fericirea omenirii!”

Întodeauna oamenii au fost fascinați de frumusețea naturii, de culorile unui apus de soare sau de haosul unei furtuni și au fost inspirați în a descrie minunile pe care le-au văzut și le-au simțit în jurul lor. Privind natura ne dăm seama că suntem parte integrantă a ei. Omul a fost dintotdeauna prietenul cel mai bun al naturii, însă degradarea continuă și constantă a mediului înconjurător datorită influenței nefaste a omului ne „obligă” să luăm atitudine căci unica speranță a omenirii rămâne natura.

Pe teritoriul județului Brașov, există la momentul actual mai multe rezervații naturale, însă una dintre cele mai frumoase și mai importante este muntele Tâmpa, care reprezintă una dintre comorile de mare preț pentru brașoveni și pentru oameni. Aceste rezervații naturale unele sunt geologice și paleontologice, iar altele sunt floristice și faunistice. Pentru a proteja aceste rezervații naturale, pe lângă legile existente și oamenii trebuie educați în acest sens. Aceștia nu trebuie să distrugă natura, ci să facă tot ceea ce stă în puterea omului civilizat și cu bun simț spre a o proteja și a nu o distruge.

Prin acțiunile cu conținut ecologic, preșcolarii din grădinița de copii au posibilitatea de a intra în relații din ce în ce mai complexe cu mediul în care trăiesc. Curiozitatea preșcolarilor din grădinița de copii pentru mediul înconjurător poate fi transformată într-o puternică dorință de a-l cunoaște de a-l înțelege și de a-l ocroti.

Conştientizând frumuseţea mediului local (Rezervațiile Naturale ale Brașovului), promovând pitorescul zonei în care locuiesc, preșcolarii vor înţelege utilitatea acţiunilor ecologice. Proiectele cu tematică ecologică oferă posibilitatea de a desfăşura activităţi de educaţie ecologică prin care să poată fi cultivată interesul şi dragostea copiilor pentru lumea înconjurătoare, pentru protejarea mediului; totodată urmăreşte responsabilizarea preșcolarilor faţă de importanţa protejării mediului înconjurător, conturarea deprinderilor şi a atitudinilor de a preţui şi respecta mediul prin comportamente civilizate, dar şi sensibilizarea cetăţenilor privind importanţa mediului înconjurător.

Pregătirea copiilor de la grădiniță nu înseamnă numai dobândire de noi cunoștințe, ci și formarea unor atitudini, priceperi, deprinderi, comportamente și stări afective. Proiectele cu tematică ecologică au ca obiectiv principal antrenarea preșcolarilor în diverse acţiuni, cum ar fi de exmplu: drumeţii/ excursii pe muntele Tâmpa din Brașov, ecologizarea aleii de sub muntele Tâmpa din Brașov, întreţinerea spaţiilor verzi din jurul grădiniței, plantarea de legume şi flori în grădina grădiniței precum și îngrijirea acestora. De asemenea, se urmăreşte educarea relaţiilor umane din cadrul comunităţii în care trăiesc, formarea şi dezvoltarea conștiinței ecologice.

Acțiunile din cadrul proiectului ecologic pot fi intitulate în mod sugestiv, astfel:

  • Comoara verde din curtea grădiniței mele: obiectivul acestei subteme constă în amenajarea curții grădiniței cu implicarea copiilor, părințiilor și a comunității;
  • Mica mea grădină de legume: obiectivul principal al acestei subteme constă în organizarea unei activități gospodărești de plantare de legume în grădina din curtea grădiniței cu implicarea copiilor, părinților și a comunității;
  • „Pe Muntele Tâmpa urcăm/Împreună să-l curățăm: acțiune de ecologizare a Aleei de sub Tâmpa;
  • „Muntele Tâmpa, comoara brașovenilor”: excursie/drumeție în aria protejată Muntele Tâmpa Brașov în cadrul căreia preșcolarii primesc informații despre speciile protejate de plante, fluturi, păsări care se regăsesc în zonă.

Copiii, încă de la grădiniță au posibilitatea să se exprime prin intermediul creațiilor artistice (desene sau picturi), a cuvintelor, a poeziei, dar nu în ultimul rând cu ajutorul faptelor pe care aceștia le demonstrează naturii.

Poeziile cu tematică ecologică îi încântă pe preșcolari. În activitatea mea didactică la grupa mare în cadrul unei inspecții am utilizat câteva poezii pe temă ecologică, cum ar fi:

Un mediu sănătos”

„Chiar de suntem prichindei,/ Ştim şi noi ce e frumos./ Şi cu toţi vrem să trăim,/ Într-un mediu sănătos!/ Iubim soarele şi ploaia,/ Câmpul, muntele şi marea,/ Iubim orice anotimp/ Când albastră este zarea!”

„O lume mai curată”

„Îngrijim un pomişor/ Şi o floare din grădină,/ Iubim păsările-n zbor/ Şi pe harnica albină./ Viaţa e un dar divin, /E o poveste minunată,/ Vrem cu toţii să trăim/ Într-o lume mai curată.”

„Hora Ecologiștilor”

„Mult ne place în natură,/ Admirăm, ne mai plimbăm./ Dar adesea ne uimim/ Cât gunoi în jur găsim./ Haideți toți în hora noastră/ Pentru-acest pământ curat/ Să-l facem cu-adevărat!/ Haideți toți la reciclat!”

Cu preșcolarii din grădinița de copii am desfășurat activități instructive educative pe domenii ca: DOS: Educație pentru Societate: „ Ecologel ne învață” (poluarea și efectele ei)- joc didactic, DLC: Educarea Limbajului „Am sădit un pomișor”- povestirea educatoarei, DEC: Educație Artistico-Plastică: „Tonul cromatic”-fumul (pictură), DOS: „Abilități Practice”: „Grădina lui Ecologel” confecționare machetă.

Activitățile cu conținut ecologic le stârnesc copiilor un real interes, sunt antrenante sunt plăcute și mare lor majoritate se desfășoară în natură.

 

prof. Elena Georgeta Bolea

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 11 Căsuța Bucuriei, Brașov (Braşov) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.bolea

Articole asemănătoare