Hrănirea corpului prin mișcare în mijlocul naturii. Proiect de vacanță

Să ne simțim bine în natură este o parte dintr-un proiect de vacanță. Cu un grup important de elevi, am încercat să realizăm drumeții și variate forme de mișcare în format organizat mai mult sau mai puțin. Pentru acest lucru, am călătorit la malul Dunării, zona Turnu-Măgurele, la malul Mării Negre, în stațiunea Olimp, și în zona Bran, pe Valea Sohodolului.

„Corpurile noastre sunt grădinile noastre – iar voința noastră este grădinarul lor.” – William Shakespeare

Anumiți cercetători din Marea Britanie susțin într-un studiu că mișcare făcută în aer liber, timp de 5 -10 minute, previne depresia, menține sănătatea mintală și îmbunătățește starea de spirit, având beneficii de aer curat, vreme bună și câteva raze de soare. Să putem diferenția calitatea aerului în urma mișcării dintr-o sală de antrenament față de mișcarea în aer liber, asigurând o mai bună oxigenare a creierului, care are nevoie de 20% din cantitatea de oxigen a organismului, este important. În toate însă trebuie să ne formăm o rutină, dar să ne cunoaștem limitele propriului organism. Nu trebuie să uităm de hidratare, fiind recomandat 1,5-2 l/zi, în caz de efort fizic chiar mai mult, încălțămintea adecvată vremii și tipului de activitate, capul, gâtul, picioarele și mâinile să fie bine izolate, deoarece sunt cele mai expuse și reprezintă porțiuni unde se poate pierde foarte repede căldura.

Hidratarea organismului este foarte importantă, pe tot parcursul activității. Cel mai indicat este să ne hidratăm cu treizeci de minute înainte de a începe mișcarea, care trebuie să înceapă cu o încălzire ușoară, iar la oprire din activitate, oprirea trebuie să o facem treptat.

Mișcarea în aer liber îmbunătățește ritmul cardiac, respirația, oxigenează foarte bine creierul, poate regla presiunea sângelui, asigură o bună funcționare a metabolismului, un somn mai odihnitor și mai profund. În plus, putem adormi și mult mai repede. Soarele ajută sistemul imunitar să funcționeze la capacitate maximă și astfel organismul se menține mai sănătos, devine  mai rezistent, fiind păzit împotriva virusurilor  și bacteriilor.

20 de copii au fost prezenți în cele 3 locuri și, în urma comunicărilor după mișcări, răspunsurile lor au fost variate.

1. Unde preferați să fie  efectuată  mișcarea?
Răspunsurile au fost:
La Dunăre-7, munte-4, nisip Marea Neagră-5, apă Marea Negră-9

2. Câtă apă ați băut după un efort intens de 3 ore?
12 elevi au răspuns peste 2 litri, 5 elevi -1 litru, 2 elevi-0,5 litri, 1 elev nu a băut apă.

3. Care este locul în care preferați mișcarea în sală închisă sau în aer liber?
În aer liber au răspuns 75% dintre elevi, 25 % în sală.

4. Ați suferit mici afecțiuni în timpul mișcării?
Răspunsurile au fost: 15 elevi nu au avut probleme, 3 dintre ei au suferit luxații sau entorse, iar 2 au căzut.

5. Cum vi s-a schimbat alimentația după aceste mișcări în locuri diferite?
10 dintre elevi au afirmat că preferă proteinele, 5 că preferă legumele, 3 că preferă fructele și doar 2 că ar mai fi adepții fast-food-ului.

În concluzie cei mai mulți  participanți preferă mișcarea în aer liber, se hidratează și se hrănesc corespunzător și preferă să înoate. Acest proiect de mișcare în natură a fost antrenant și provocator, iar elevii implicați total, dar nu s-ar fi realizat fără oameni de calitate.

 

prof. Daniela Bușcă

Colegiul Național Emil Racoviță (Bucureşti) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/daniela.busca1

Articole asemănătoare