Frumusețea activităților din Săptămâna verde și importanța lor

Începând cu anul  școlar 2022-2023, în toate școlile din România și-a făcut debutul un nou program educativ numit  Săptămâna verde. Deși este asemănătoare prin modul de organizare cu Săptămâna altfel, Săptămâna verde are scopul de a ajuta copiii să dobândească o înțelegere și o sensibilitate față de mediul înconjurător, să învețe despre urmările degradării mediului și care este rolul lor în prevenirea problemelor de mediu. Dobândind un set de valori, cunoștințe și sentimente pentru mediul înconjurător, copiii capătă motivația și abilitățile necesare pentru a se implica în proiectele, programele și campaniile de mediu.

Activitățile din această săptămână impun organizare, efort, dar și creativitate din partea cadrului didactic. Fiecare cadru didactic se străduiește să realizeze activități frumoase care să fie pe placul elevilor, dar, în același timp șă ajute la formarea lor ca viitori cetățeni. Astfel, noi ne-am propus activități  precum:

  • „Păstrează un mediu sănătos!” – prezentare cu informații despre cum este posibilă protejarea mediului;
  • „Creează eco! Atelier de creație” – confecționare de costume eco  pentru păpuși realizate de copii și „Eco-moda” – parada costumelor confecţionate din materiale reciclabile;
  • „Capace cu suflet” – campanie de colectare de capace de pet-uri și realizare de mozaicuri din capace;
  • „O floare în curtea școlii  mele” – plantare de  flori alături de părinți;
  • „Gândim și acționăm verde”  – reflecții asupra săptămânii

Dintre toate activitățile desfășurate în această săptămână copiii au declarat că cea mai frumoasă activitate a fost cea de confectionare de jucării și costume pentru păpuși din materiale reciclabile. Iată o astfel de activitate:

Titlul activităţii:
„Creează eco! Atelier de creație” – confecționare de costume ecologice pentru păpuși și jucării, realizate de copii;
„Eco-moda” – parada costumelor confecționate din materiale reciclabile

Data: 25 aprilie 2023
Grupul ţintă: 30 de elevi din clasele IB , a IV-a D, a V-a B
Parteneri: părinții

Obiective:

  • Dezvoltarea sentimentelor de respect, protecţie şi prietenie faţă de natură;
  • Realizarea unor costume din materiale reciclabile.

Resurse: păpuși, materiale reciclabile;

Descrierea activității:
Elevii au fost antrenați să realizeze jucării și costume din materiale reciclabile pentru păpuși. Ei au fost foarte entuziasmați și nerăbdători să-și expună ideile și au folosit diverse materiale: saci, sacoșe, farfurii și pahare din plastic, frunze etc. Ei au îmbrăcat păpușile cu hăinuțele confecționate și au realizat o expoziție în clasă, dar și pe holul școlii, fiind admirați și aplaudați de către colegii lor din alte clase, dar și de către cadrele didactice din școală. S-au distrat și au arătat cu mândrie ce lucruri frumoase și utile pot fi realizate din materiale reciclabile, au arătat că au imaginație și sunt creativi, au demonstrat că pot fi viitori designeri vestimentari.

Rezultate asteptate:
Ne așteptăm ca elevii șă-și schimbe atitudinea fată de mediul înconjurator, șă învețe cum să recicleze, să recupereze și să reducă consumul.

Modalități de evaluare:
Copiii au venit la scoală încântați și au realizat jucării și hăinuțe pentru păpuși. Au lucrat cu mult drag.

Rezultate înregistrate:
Elevii au învățat din această activitate că este foarte important să protejăm mediul înconjurător, deoarece nu este o sursă inepuizabilă, dar și pentru a  avea o viață sănătoasă. De asemenea, și-au exprimat dorința de a colecta diverse lucruri: hârtie, pet-uri etc. pentru a fi duse la centre de reciclare și în acest mod să contribuie la salvarea Pământului.

 

prof. Nicoleta-Laura Iordache

Școala Gimnazială Mihai David, Negrești (Vaslui) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nicoleta.iordache2

Articole asemănătoare