Integrate funcțional procesului instructiv-educativ, bibliotecile școlare și centrele de documentare și informare se află cu precădere în serviciul elevilor și al cadrelor didactice din instituțiile respective, dar sunt deschise și membrilor comunității locale, mai ales acolo unde nu există alte instituții publice de acest tip. Denumite și „structuri infodocumentare școlare”, ele răspund în principal cerințelor de lectură, documentare și recreere, exercitând un rol important în orientarea intelectuală a utilizatorilor, în scopul cristalizării unui sistem de informare propriu.
O caracteristică a bibliotecii școlare, respectiv CDI, este faptul că micii cititori primesc, pe lângă informația propriu-zisă, și ceea ce generic s-ar putea numi educație sau formare. Este vorba despre o educație la limita între cea formală și informală, caracterizată prin lipsa de constrângere, o educație de la sine, fără conștientizarea expresă a actului educațional. Deși o parte dintre membrii corpului didactic văd încă în bibliotecă doar un loc unde să li se dezvolte copiilor gustul pentru lectură, biblioteca dorește să îi orienteze și să le formeze tehnici documentare, de regăsire și selectare a informației și abilități de comunicare atât elevilor, cât și profesorilor.
În esență, aceste structuri infodocumentare sunt centre de resurse pluridisciplinare care pun la dispoziția utilizatorilor informații pe suporturi diferite (fond de carte și periodice de tip tradițional, casete audio și video, CD-uri, DVD-uri), baze de date, cataloage și bibliografii, dar și softuri și dispozitivele necesare accesării acestora din urmă. De asemenea, prin activitatea desfășurată, pun în practică proiecte de animație culturală, activități pedagogice și de formare continuă pentru personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar. Bibliotecile și CDI-urile oferă elevilor structuri și resurse documentare și umane ce vor contribui la o mai buna inserție școlară, prin promovarea unei pedagogii inovatoare, care dinamizează și modernizează parcursurile pedagogice tradiționale, transformând atitudinea refractară, de regulă, a elevilor de astăzi față de ceea ce „nu este obligatoriu de învățat”, în una de acceptare și implicare activă și selectivă.
În concepţia modernă, biblioteca nu mai este doar o simplă colecţie de fonduri documentare, ci o instituţie menită să contribuie la educarea şi instruirea membrilor societăţii. Informarea şi documentarea beneficiarilor reprezintă baza activităţii bibliotecilor și se poate face prin diverse modalităţi:
- informarea directă;
- informare indirectă, prin consultarea unui sistem de cataloage, a lucrărilor bibliografice (bibliografii tematice, liste de noutăți etc.).
Informarea directă este posibilă în bibliotecile care deţin: săli de lectură specializate (săli pentru cărţi, respectiv periodice, săli pentru audiţii muzicale etc.), săli cu acces liber la raft, expoziţii permanente cu noutăți, acestea fiind expuse fie în vitrine în locuri special amenajate, fie pe rafturi în sălile de lectură. Chiar dacă biblioteca este bine organizată, dotată cu indicatoare de sală și de raft, este necesară totuși îndrumarea din partea bibliotecarului.
Cea mai utilizată modalitate o constituie informarea orală făcută de bibliotecar sau organizarea de puncte de informare permanente (afișiere).
Alte forme de informare directă sunt vizitarea bibliotecii (mai ales de către școlarii din primul an de studiu) și întâlnirile periodice cu beneficiarii bibliotecii.
Informarea indirectă. Cataloagele de bibliotecă. Cataloagele unei biblioteci sunt instrumente bibliografice de bază în activitatea de informare şi orientare într-o bibliotecă, indiferent de tipul și mărimea acesteia. Ele trebuie să oglindească întregul fond de documente, punându-l în valoare prin faptul că stabileşte o ordine în materialul pe care biblioteca îl posedă şi îl face accesibil utilizatorilor prin indicarea locului unde se găseşte fiecare document.
Pentru a fi un bun instrument de regăsire a informaţiilor, orice catalog trebuie să fie uşor accesibil pentru orice categorie de cititori, să fie unitar, respectiv principiile de organizare să fie unitare, să fie flexibil, mobil, adică să poată îngloba uşor noile achiziţii, să nu fie costisitor, să fie întreţinut şi menţinut în mod economic.
În biblioteca școlară, se găsesc, cu titlu obligatoriu, Catalogul alfabetic, care grupează descrierile bibliografice în ordinea alfabetică generală a numelor autorilor şi titlurilor, pentru lucrările anonime sau pentru lucrările cu mai mult de trei autori, și Catalogul sistematic, orânduit conform CZU.
În ultimele decenii, și în bibliotecile școlare au apărut cataloagele on-line, baze de date informatizate, ce sunt la dispoziția utilizatorilor inițiați în tehnologia informației și a comunicării, doar la un „clic” distanță. Astăzi este extrem de ușor să fie găsită informația căutată prin tastarea titlului (sau unui cuvânt din titlu), a numelui autorului sau unui cuvânt cheie. Totul ține doar de achiziționarea unor deprinderi și abilități TIC.
Acestea sunt sursele de informare puse la dispoziție de bibliotecar sau, după caz, de profesorul documentarist. De disponibilitatea și corectitudinea realizării acestora depinde accesarea lor de către utilizatori și atingerea scopului vizitei la bibliotecă: găsirea informației necesare în timp util. Mai există, însă, un element esențial în acest sens: capacitatea utilizatorului de a le folosi și de a extrage esența necesară studiului documentar.
Astăzi, documentarea este tot mai mult percepută ca un factor cheie a reuşitei întreprinderilor şi a competitivităţii, fiind un instrument indispensabil pentru crearea valorii (ca şi politica de formare sau de dezvoltare a competenţelor). Trebuie să-i învăţăm pe copii, pe tineri, dar şi pe cei mai puţin tineri să se „mişte” cu uşurinţă și să se descurce în labirintul informaţiilor. Trebuie să-i atragem să se „plimbe” prin bazele de date, în cataloagele informatizate ale bibliotecilor lumii întregi, în CD-ROM-enciclopedii. Trebuie să le arătăm gustul de a descoperi o informaţie pertinentă, utilă, sau să-i facem să citească o carte despre care a auzit din întâmplare prin peregrinările lor în labirintul informării şi documentării.
Cum gestionăm informaţia şi documentarea? Formatorul pentru cunoaşterea şi stăpânirea informaţiei, fie că este vorba despre bibliotecar, profesor documentarist sau educator, pur și simplu, trebuie să ştie să construiască un răspuns global, la un ansamblu de întrebări pe care fiecare elev și-l poate pune. Cum se produce informaţia? Cum o prezentăm, cum o difuzăm? Care sunt procedeele de căutare a datelor sau documentelor de care avem nevoie? Cum se accede la o informaţie atât de bogată, atât pe reţele, dar şi în bibliotecile tradiţionale?
Multiplicarea la infinit a surselor de informare, mai ales în mediul on-line, obligă la transformări radicale ale tehnicilor pedagogice privind acest tip de formare. Trebuie stimulate aptitidinile de navigare pe reţele electronice, dar trebuie să-i învăţăm pe utilizatori să ştie să selecţioneze sursele pertinente şi să le exploateze. Formarea unui individ nu se poate limita numai la transfer, la o anumită vârstă, la un bagaj de cunoştinţe căpătate odată pentru totdeauna. Fiecare poate accede (de-a lungul întregii sale vieți) la orice element al cunoaşterii, la orice informaţie cuprinzând date de orice tip; important este să aibă competența și maturitatea de a le selecta, discerne și folosi în mod constructiv.
Chestiunea formării utilizatorilor nu este nouă şi nici uşoară. Ea implică o serie de factori de care depinde rezultatul demersului. Este evident că orice biblioteca este preocupată de comportamentul și abilitățile de informare și documentare ale utilizatorilor săi. În momentul în care ei ajung să se poată descurca în acest spaţiu care le oferă cataloage tradiționale și/sau informatizate și documente pe diferite forme de suporturi, cu un minim efort de ghidare din partea bibliotecarului, se poate spune că acesta din urmă și-a atins scopul.
Formarea utilizatorilor trebuie să se facă ţinând cont de anumite reguli. Un profesionist în formarea utilizatorilor trece printr-un demers de analiză a situaţiei date, a unei sinteze a observaţiilor şi reflecţiilor asupra a ceea ce face sau a ceea ce ar trebui să facă. Ingineria formării propune o serie de etape preliminare a muncii de formare: definirea obiectivelor, aşteptările în termeni de rezultate concrete, cunoaşterea segmentului de utilizatori care trebuie să fie formaţi, evaluarea lor din punct de vedere cantitativ, inventarierea resurselor. Şi, nu în ultimul rând, ce metodă pedagogică se poate aplica.
Formarea într-o bibliotecă este complementară cu activitatea la clasă a învățătorului sau a profesorului. Nicio astfel de structură infodocumentară nu poate ignora ceea ce se petrece în școală, în procesul de predare-învățare-evaluare, iar afirmația este reciprocă.
Biblioteca școlară trebuie să-și facă simțită prezența, să dezvăluie în modul cel mai adecvat măreția tainelor pe care le adăpostește și să-și îndeplinească menirea de a da elevilor gustul studiului și al lecturii, știința de a se informa, deprinderile de lucru independent în bibliotecă, selectivitate și sistem de lectură și, mai ales, capacitatea de lectură valorizantă.
Lectura este o activitate aparte care implică multe procese ale gândirii (comparația, analiza, sinteza), iar deprinderea de a lectura se formează începând cu primul an de studiu. În acest sens trebuie să existe o strânsă colaborare între bibliotecar și învățători, în scopul creării și dezvoltării deprinderii de a citi. Încă din primele zile ale anului școlar, elevii, conduși de către învățători, vizitează biblioteca. Ea trebuie să fie un spațiu primitor, să dezvăluie un strop din comorile sale și să promită multe satisfacții celor ce-i vor călca pragul pe mai departe.
Familiarizarea elevilor cu cititul presupune, în primul rând, însușirea tehnicii cititului, apoi învățarea instrumentelor muncii cu cartea, a tehnicilor de folosire a cărții ca mijloc de autoinstruire. Pentru început, obiectivul esențial rămâne consolidarea deprinderilor de citire corectă, fluentă, conștientă și expresivă. Acesta se realizează, de regulă, în cadrul orelor de studiu din ciclul primar și se consolidează prin activități în colaborare cu biblioteca.
În acest sens se realizează activități literar-muzicale, concursuri, șezători literare, dramatizări după opere literare cunoscute și accesibile nivelului de vârstă și înțelegere ale elevilor. În scopul asigurării activităților a unui grad mare de atractivitate, acestea nu trebuie să se limiteze la lectură, că să o îmbine în mod armonios cu cântecul, dansul, desenul, jocul de rol, vizionarea de filme. Acolo unde spațiul o permite, este bine ca orele de lectură să se desfășoare în bibliotecă. De aceea, la începutul anului școlar se vor discuta în cadrul comisiilor metodice ale învățătorilor și diriginților activitățile propuse de bibliotecă ce au drept scop stimularea interesului pentru lectură la elevi, stabilindu-se precis teme, strategii, termene, responsabilități și nu în ultimul rând, colectivul de sprijin al bibliotecii, din care vor face parte și elevi, și cadre didactice.
În ceea ce privește dezvoltarea gustului și interesului pentru lectură la elevii de la ciclul gimnazial, activitățile organizate de bibliotecă vor fi mai complexe, mai diversificate și mai specializate. Pe lângă obișnuitele aniversări ale scriitorilor și altor personalități culturale și științifice, se pot organiza cercuri de lectură pe baza unor programe speciale stabilite împreună cu consilierul educativ al școlii, profesorii de limba și literatura română, istorie, chiar cu psihologul școlii, mai ales dacă se are în vedere și antrenarea unor elevi cu cerințe educative speciale. În cadrul acestor cercuri se face lectura selectivă a unor opere din bibliografia obligatorie și facultativă, urmând ca elevii să le parcurgă în întregime acasă. La următoarele ședințe de cerc vor avea loc discuții pe marginea textelor citite, se fac aprecieri și se trag concluzii. Este foarte important ca între elevi și profesor, respectiv, bibliotecar, schimbul de informații să nu fie unilateral, să se accepte și punctul de vedere al celui ce descoperă cartea, identificând astfel și nevoile sau gusturile acestuia în materie de lectură.
Este necesar ca aceste cercuri de lectură să nu fie percepute de elevi ca fiind ceva obligatoriu și să nu se simtă constrânși să participe, ci să vină cu plăcere, să conștientizeze că acestea contribuie la formarea și modelarea personalității lor. Fiecare oră de cerc se va desfășura pe baza unui proiect alcătuit conform normelor specifice, cu evidențierea scopului, obiectivelor, strategiilor folosite, modalităților de evaluare și de stimulare a elevilor.
O altă activitate compatibilă cu nivelul de dezvoltare intelectuală a elevilor din ciclul secundar este cenaclul literar. Acesta reprezintă o activitate mult mai complexă. Ea este rezervată elevilor cu aptitudini literare și critice deosebite și presupune, în primul rând, lectura valorizantă a textului literar. Totuși, cenaclul este deschis tuturor elevilor, o parte dintre aceștia – cei fără veleități literare – putând asigura auditoriul și este de la sine înțeles că discuțiile purtate în cadrul activității și materialele prezentate vor fi de un real folos atragerii elevilor către lectură și, în ultimă instanță, în formarea lor intelectuală. Lectura valorizantă va fi urmată de discuții la un nivel superior celui specific cercului de lectură, precum și de prezentarea unor creații proprii ale elevilor. De aceea se poate spune că acest tip de activitate este un prim pas în selecția și încurajarea elevilor cu aptitudini de creație literară. Evident, la ședințele cenaclului pot participa literați, alte personalități ale vieții publice culturale.
Sesiunile de comunicări și referate reprezintă o altă modalitate de atragere a elevilor spre lectură, spre un studiu intens și precis direcționat. Fie că sunt realizate cu participarea elevilor, a cadrelor didactice sau mixtă (în funcție de specificul și temele alese), acestea au ca public țintă în primul rând elevii și constituie o formă superioară de deschidere spre lectură, spre cea științifică, mai ales.
Clubul de teatru include activități de durată (un an școlar sau chiar mai mult), cu valențe formatoare complexe și are implicații directe asupra membrilor săi, micii actori, regizori sau scenariști, dar și indirecte, asupra celorlalți elevi care vor învăța cum să se comporte într-o sală de teatru și cum să aprecieze reprezentațiile de acest tip.
Alte tipuri de activități care pot atrage elevii către bibliotecă și lectură sunt realizarea unor expoziții de desene inspirate din cărți, spectacole, concursuri de cultură generală sau specializate pe discipline etc.
Dar cea mai complexă și mai specializată metodă de formare a elevilor drept utilizatori de succes ai bibliotecii reprezintă cercul de biblioteconomie. Acesta trebuie gândit și organizat diferit, cu scopuri, obiective, resurse materiale, temporale și spațiale în strânsă concordanță cu vârsta membrilor săi (9-12 ani, 12-15 ani, 15-18 ani). Cu cei mici se poate merge mai mult pe varinata jocurilor „de-a biblioteca”, „dominoul cărților” sau a vizitelor la alte biblioteci, mai mari sau diferite de cea a școlii, din punctul de vedere al spațiului sau colecțiilor, organizarea unei expoziții, urmând ca ulterior, cu elevii de gimnaziu sau liceu, să se treacă la lucruri mai serioase, cum ar fi căutarea unei cărți într-un catalog electronic sau tradițional, căutarea/așezarea unei publicații la raft (evident, după o incursiune în povestea CZU a lui Dewey) sau chiar realizarea unei bibliografii.
De remarcat este faptul că, în toate aceste tipuri de activități, simpla carte nu mai este de ajuns ca suport al informației; este nevoie să se utilizeze în mod conștient și cu multă abilitate resursele electronice, on-line, rețelele de informare, toate acestea reprezentând, în ultimă instanță, o cale mai sigură de apropiere de elevul și tânărul din ziua de astăzi, atât de implicat și cunoscător a ceea înseamnă noile tehnologii.
Orice activitate desfășurată în bibliotecă trebuie să aibă suportul cadrelor didactice, începând de la proiectare, organizare și sfârșind cu realizarea efectivă; singur, bibliotecarul, indiferent de cât de bine intenționat și bine pregătit ar fi, nu poate să le ducă pe toate la bun sfârșit și să-și atingă țelul propus. Totuși, factorul esențial în stimularea interesului pentru lectură rămâne bibliotecarul. Pregătirea profesională și psihopedagogică, aptitudinile de comunicare, empatia, permanenta bună dipoziție, amabilitatea și solicitudinea, talentul de a se apropia de elevi, zâmbetul cald și primitor sunt tot atâtea mijloace de atragere a elevilor către bibliotecă și lectură. Dacă toate aceste calități sunt reale și există și o colaborare adevărată, apropiată cu personalul didactic, se va atinge cu siguranță scopul existenței bibliotecii: apropierea elevilor de carte și formarea lor ca utilizatori de succes ai serviciilor bibliotecii.
Bibliografie:
Antonescu, S. Introducere în știința informării. Partea I. București: Ars Docendi, 2007.
Banciu, D., Marinescu, E.. Noi exigenţe în formarea specialiştilor în ştiinţa informării. În: Biblioteca, nr. 12, 1998, p. 364-367.
Curta, Olimpia. Metode tradiționale și moderne de regăsire a informației în biblioteci. Cluj-Napoca, 2003, disponibil www.bcucluj.ro/re/met_bib/ (accesat 16 noiembrie 2017).
Repanovici, Angela. Ghid de cultura informaţiei. Bucureşti: Editura ABR, 2012.