”eTwinning Onsite Course for Ambassadors 2023: Building an Innovative Community” a fost primul eveniment față-în-față organizat de Centrul de Suport pentru European School Education Platform și eTwinning (Support Services for the European School Education Platform and eTwinning) după 3 ani. Au participat 100 de ambasadori și reprezentanți ai organizațiilor naționale de suport din țările membre ale comunității eTwinning. Evenimentul a fost găzduit și organizat de Centrul Național de Suport eTwinning din Portugalia, la Lisabona și a durat trei zile, între 27 și 29 aprilie 2023.
Așteptam cu mare nerăbdare un astfel de eveniment, deoarece nu am mai participat la atelierele internaționale de formare profesională pentru ambasadori din iunie 2015, de la Riga, în Letonia, iar experiențele trăite și legăturile create în timpul unui astfel de atelier sunt neasemuit de valoroase și de neînlocuit.
În prima zi am urmărit discursurile de bun venit susținute de: Wilhelm Vukovich, reprezentantul Comisiei Europene, Carla Lourenço, Directoratul General al Educației din cadrul Ministerului Educației din Portugalia, Teresa Lacerda, Centrul Național eTwinning Portugalia și de Rute Baptista, Centrul European de Suport eTwinning. A urmat apoi Joana Cunha, care ne-a prezentat ”Top skills and Creative Problem Solving”, având ca temă principală modalități de a rezolva în mod creativ diferite probleme întâlnite în procesul de învățare în diverse contexte. Am încheiat ziua cu o sesiune plenară în care Marta Giuliani, de la Centrul European de Suport eTwinning vorbit despre rolul vital al ambasadorilor în construcția și menținerea comunităților online.
Cea de-a doua zi a fost dedicată sesiunilor de formare. Primul atelier la care am participat a fost ”Collaborative Creative Solutions with Design Thinking” condus de Irene Pateraki, atelier în care am fost familiarizați cu bazele Design Thinking – proces iterativ în care căutăm să înțelegem nevoile, să contestăm ipotezele, să redefinim problemele și să creăm soluții inovatoare pe care le putem prototipa și testa. Scopul general este de a identifica strategii și soluții alternative care nu sunt vizibile instantaneu la nivelul inițial de înțelegere a problemei. Am lucrat în echipe internaționale, parcurgând cele 5 etape ale Design Thinking, pentru a găsi soluții creative la problemele apărute în munca de ambasador eTwinning. Creativitatea ambasadorilor a fost dovedită: pentru a motiva profesorii să se alăture programului, echipa din care am făcut parte a propus organizarea unui „Târg eTwinning”.
Următorul atelier a fost condus de Adam Stepinski: „Dezvoltarea comunităților de învățare prin implicarea în proiecte”. Am reușit să facem schimb de practici și de idei de aplicat în cadrul proiectelor pe care le derulăm, într-un climat de buna dispoziție și relaxare.
Ultimul atelier la care am participat a fost „Social-media: cum o transformăm într-un instrument pedagogic?”, condus de Luis Gonçalves. Pe parcursul sesiunii, ni s-au prezentat diverse exemple de utilizare a diverselor rețele sociale în scop didactic și/sau de diseminare a rezultatelor și a bunelor practici din școală. Apoi, în echipe internaționale, am creat conținut, ca exemplu de a fi postat pe una din rețelele sociale utilizate mai des de către profesori. Echipa noastră a creat o fotografie- utilizând inteligența artificială și text pentru Instagram.
Ziua a treia a început cu prezentarea produsului obținut de munca în echipe internaționale, pentru a „construi” comunitatea eTwinning. Eu am făcut parte din grupul care s-a ocupat de tehnologie, iar produsul obținut a fost un video în care am introdus fotografia „vorbitoare” a celor 10 ambasadori ai echipei, ce au transmis un mesaj în versuri despre importanța utilizării tehnologiei în educație (toate create cu IA).
Ultima sesiune plenară a fost dedicată ambasadorilor: șase ambasadori din țări diferite au fost aleși, după o selecție prealabilă, să prezinte modele/ proiecte inovative, creative sau care promovează starea de bine în școală și/sau dezvoltă comunitățile de învățare. Am avut onoarea să deschid sesiunea și am vorbit despre un proiect derulat în anul școlar 2020- 2021, premiat la nivel național și model de bune practici în România, Moldova și Cipru: Saf(eT)yLandia- Be responsible online! Linkul următor conduce spre prezentare:
tinyurl.com/c6952c6c
Pentru mine, participarea la acest atelier a însemnat, în primul rând reconectare și bucuria muncii în echipe transnaționale. Am aflat noi instrumente web, am împărtășit bune practici, am identificat posibili parteneri pentru proiecte viitoare și am trăit clipe minunate într-o comunitate vie, dincolo de platforme și ecrane. eTwinning reprezintă lărgirea orizonturilor către colaborarea internațională, creșterea și dezvoltarea în carieră, bucuria prietenilor legate pentru o viață și, nu în ultimul rând, certitudinea că învățarea poate avea loc în orice context, dacă mintea este deschisă și privește spre viitor. Long live, eTwinning!