Transformarea existenței contemporane are loc sub acțiunea a diverși factori, între care o importanță particulară o are dezvoltarea științei și tehnicii. Progresul real nu e posibil prin multiplicarea factologică și prin proliferarea haotică de informații, a căror aglomerare amenință spiritul cu strivirea, ci prin ordine, sistematizare, sinteză, orizont larg etc. În această din urmă privință, cea de a doua jumătate a secolului nostru promovează orientări integralist-funcționaliste, ce determină o atitudine epistemologică unitară de concepere a cunoștințelor și a instrumentelor de acțiune. Spiritul epocii atestă o vocație globalistă în ordonarea stocului imens de date cucerite pe calea investigației științifice și prin conceptualizarea experienței practice.
Asamblarea informațiilor într-o perspectivă globală nu e posibilă fără o permanentă structurare și restructurare a acestora, în conformitate cu investigația interdisciplinară și cu dialectica filosofică. Însă noul orizont al științei și tehnicii, care a dobândit o amploare fără precedent, n-ar putea fi pătruns și utilizat fără anumite precizări și diferențieri impuse de cerințele aplicării și utilizării în viața practică.
Când este vorba de propagarea conținuturilor științei și tehnicii, a culturii în general, calea nu poate fi alta decât cea a decodării abstracțiilor într-un limbaj accesibil celor supuși pregătirii. E clasica dorință a transpunerii logicii științei în logica pedagogică, singura în măsură să satisfacă exigențele unei informatizări de tip școlar, adică progresivă și sistematică.
În epoca noastră, dezvoltarea societății și a individului , puternic impulsionată de progresul științei și al tehnicii, se află în legătură cu educația și cu producția. Dimensiunile producției, ca și cele ale produtivității muncii, se află sub puterea științei, și ambele sub incidența educației.
Preocupările specialiștilor pentru dezvoltarea economico-socială se îndreaptă către descoperirea acelor modalități care să faciliteze traducerea ideilor științifice în valori economice.
Pentru potențarea gândirii științifice și a aplicării acesteia, laboratoarele tehnologice au descoperit modalități de stimulare reciprocă. Se constată că foarte adesea progresele științei sunt în legătură directă cu valoarea producției și aceasta la rândul ei cu rapiditatea transpunerii în lucru a descoperirilor științei. Mai mult, descoperirile științei pot deveni foarte productive, traducându-se în valori direct financiare, pe calea elaborării și vânzării de patente. Se discută, astfel, tot mai mult despre posibilitatea de a dezvolta în cadrul unităților de învățământ producerea de savoir mai presus de producerea de bunuri, iar producerea de cunoștințe este o chestiune de educație (Maunourey, Y.Y.).
Specialiștii înțeleg prin „savoir” , în sens restrâns, ansamblul de cunoștințe disponibil la un moment dat, care, pentru a fi utilizabile, trebuie să se manifeste ca informație, ca un element semnificant, susceptibil de a fi transmis într-un semnal sau o combinație de semnale. În sens lărgit „savoir”-ul semnifică în plus atitudini și condiții intelectuale, tehnici de studiu, modalități specifice de comunicare a informațiilor.
Producerea de „savoir” în școală este producerea de știință, dar și de cercetători, deci de persoane capabile să producă la rândul lor „savoir”-ul care să fie încorporat în tehnici noi de producție. Sub acest aspect, ca și în cazul celor de mai sus , educația apare ca o modalitate de reproducție a „savoir”-ului propriu perpetuării raporturilor de producție. Oricum, obiectivul producției educaționale este, mai presus de producția de bunuri, o producție de forță de muncă corespunzătoare cerințelor industriei, vieții economico-sociale și, în același timp, o producție de cunoștințe, idei, atitudini științifico-tehnice.
De altfel, granițele dintre producerea de valori teoretice și producerea de valori materiale se estompează pe măsura valorificării economice a ideilor.
Desigur, toate acestea sunt implicate în producerea „savoir”-ului, la care se adaugă însă efortul de creare, expresie, tratamente.
Firește, producția de bunuri materiale implică producția de savoir, așa cum aceasta la rândul ei nu se poate dispensa de implicarea unor mijloace și obiecte materiale de o mare diversitate, fie sub formă de stimuli, fie sub formă de suport: imprimatele de toate tipurile, mijloacele video-sonore, instrumentele de observație, de măsură și control, calculatoarele electronice. Oricât de adâncă ar fi implicarea acestora în producerea de informații, nu se poate ignora capacitatea omului de a crea spontan informația nouă, datorită calităților plastice ale minții sale. Ca urmare, putem vorbi de o producere de informație în sensul folosirii eficiente a unor tehnici de producție, și în acelați timp, de un proces original al creării de informație nouă.
Așadar, știința însăși se află pană la un punct sub puterea educației. Ea n-ar putea deveni forță de producție, dacă mai întâi n-ar trece prin educație, adică dacă nu ar fi asimilată în anumite limite de către diversele categorii de oameni potrivit cu specificul profesiunilor. Se recunoaște astăzi că știința devine cu adevărat o forță de producție în măsura în care formează și dezvoltă atitudini, priceperi și deprinderi.
Bibliografie
PSIHOPEDAGOGIE pentru examenele de definitivare și grade didactice – Bogdan Balan, Ștefan Boncu, Andrei Cosmovici, Teodor Cozma, Carmen Crețu, Constantin Cucoș (coordinator), Ion Dafinoiu, Luminița Iacob, Constantin Moise, Mariana Momanu, Adrian Neculau, Tiberiu Rudică, Polirom 2005