Educaṭia, pe lângǎ faptul cǎ este un drept al omului, ca şi dreptul la un mediu sǎnǎtos, este o premisǎ pentru promovarea dezvoltǎrii durabile şi un instrument esenṭial pentru o bunǎ administrare, pentru adoptarea unor decizii ȋn cunoştinṭǎ de cauzǎ şi promovarea democraṭiei. Educaṭia ecologicǎ pentru ocrotirea naturii trebuie sǎ aibǎ caracter permanent, sǎ debuteze ȋncǎ din perioada copilǎriei şi sǎ fie consolidatǎ ȋn instituṭiile de ȋnvǎṭǎmânt de toate tipurile.
Protejarea capacitǎṭii naturii de a ȋntreṭine viaṭa a devenit o necesitate ȋn zilele noastre. Se impune respectarea limitelor resurselor naturale ale ariilor naturale protejate şi asigurarea unui nivel ridicat de protecṭie a calitǎṭii mediului. În ceea ce priveşte poluarea mediului, este necesarǎ prevenirea şi reducerea acesteia, precum şi promovarea dezvoltǎrii durabile, pentru a distruge legǎtura dintre creşterea economicǎ a zonelor ȋnvecinate ariilor protejate şi degradarea mediului.
Promovarea activǎ a dezvoltǎrii durabile la nivel naṭional trebuie sǎ fie ȋn concordanṭǎ cu politicile Uniunii Europene din domeniu. Astfel, se poate asigura satisfacerea nevoilor generaṭiilor actuale fǎrǎ compromiterea nevoilor generaṭiilor viitoare. Educaṭia privind mediul este o componentǎ esenṭialǎ a societǎṭii actuale la nivel global chiar, fiind un proces ce are scopul de a ȋmbunǎtǎṭi calitatea vieṭii prin asigurarea persoanelor cu instrumentele necesare pentru a rezolva şi ȋmpiedica problemele de mediu.
Pentru fiecare dintre noi, familia este prima şcoalǎ. Aici elevii ȋnvaṭǎ cǎ relaṭiile dintre oameni sunt alcǎtuite nu doar din drepturi ci şi din obligaṭii reciproce. Al doilea colectiv omenesc este şcoala, ȋn care elevii şi profesorii au un ideal comun: formarea pentru viaṭǎ a tinerilor. Educaṭia ecologicǎ se poate realiza oriunde ȋn Europa, ca şi ȋn ȋntreaga lume dealtfel, prin orice tip de activitate: şcolarǎ, extraşcolarǎ, activitǎṭi ştiinṭifice, literare, artistice, sportive, etc. Formele de manifestare pot fi foarte variate: observaṭii, experimente, povestiri, desene, drumeṭii, excursii, orientǎri turistice, expoziṭii, spectacole, filme, emisiuni TV, etc.
Obiectivele educaṭiei ecologice care trebuie urmǎrite pe parcursul şcolaritǎṭii se referǎ la familarizarea elevului cu elementele cadrului natural, conştientizarea diversitǎṭii şi importanṭei problemelor ecologice, a comportamentelor umane care afecteazǎ mediul, ȋnṭelegerea corectǎ a raportului dintre individ şi mediul ȋnconjurǎtor, cultivarea respectului faṭǎ de ambient, asumarea de responsabilitǎṭi pentru respectarea mediului, analiza criticǎ a problemelor de mediu şi gǎsirea soluṭiilor, dezvoltarea capacitǎṭii de a lua decizii corecte. Ṣcoala poate avea un rol important ȋn implementarea acestui concept, ȋn sensibilizarea factorilor educaṭionali, a opiniei publice cu privire la importanṭa realizǎrii esucaṭiei ecologice de timpuriu.
Ecologia este un domeniu global, centrat pe datoria moralǎ a omului faṭǎ de mediu, faṭǎ de sine şi faṭǎ de urmaşi. Aceasta ar trebui sǎ fie si o politicǎ de stat prioritarǎ ȋn toate ṭǎrile Uniunii Europene. În România s-au fǎcut paşi mici ȋn procesul de implementare la nivel naṭional a educaṭiei ecologice ȋnsǎ din pacate implicarea autoritǎṭilor ȋn identificarea şi rezolvarea unor probleme de poluare şi degradare a mediului este deficitarǎ, proiectele internaṭionale ȋn domeniu fiind mult ȋnaintea ṭǎrii noastre.
Bibliografie
1. Arhip, Ana, Educaṭia ecologicǎ şi supravietuirea omului, Ed. Arc, Chişinǎu, 1996.
2. Bǎltǎreṭu, Andreea, “Ecoturism şi dezvoltare durabilǎ” Ed. Pro Univeritaria, 2007.
3. Dulamǎ, Eliza, “Ecologie generalǎ şi protecṭia mediului de cǎtre copii- teorie şi aplicaṭii”, Ed. Presa Universitarǎ Clujeanǎ, Cluj-Napoca, 2010.