Mediul înconjurător este un mecanism viu cu o complexitate deosebită, de a cărui integritate şi bună funcţionare depinde întreaga activitate umană. Formarea elevilor cu o conştiinţă şi o conduită ecologică devine o cerinţă deosebit de importantă pentru orice demers educativ şcolar şi extraşcolar.
Educaţia ecologică sau educaţia relativă la mediu vizează formarea şi cultivarea capacităţilor de rezolvare a problemelor declanşate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale şi postindustriale la scara socială, care au înregistrat numeroase efecte negative a nivelul naturii şi al existenţei umane.
Educaţia pentru mediu are ca scop schimbarea viziunii pe care noi o avem asupra lumii şi înţelegerea relaţiilor care se ţes în interiorul sistemelor ecologice, între om şi natură.
Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate; şcolară, extraşcolară, activităţi ştiinţifie, literare , artistice, plastice, sportive etc. Formele de realizare sunt diversificate: observaţii, experimente, povestiri ştiinţifice, desene, activităţi practice, plimbări, drumeţii, excursii, vizionări de diapozitive, jocuri de mişcare, distractive, orientări turistice, labirinturi ecologice, colecţii, expoziţii, spectacole, vizionări de emisiuni TV, expediţii, tabere scenete ecologice, concursuri.
Prin educaţie ecologică, copiiii trebuie să dobândească cunoştinţe, atitudini şi motivaţii pentru a acţiona individual şi în echipă la soluţionarea problemelor care ţin de protecţia mediului înconjurător.
Prin educaţie ecologică se cultivă dragostea şi respectul elevilor pentru lumea înconjurătoare, se formează atitudini de dezaprobare faţă de cei care încalcă normele de protecţie a mediului şi se cultivă interesul pentru promovarea ideii unui mediu natural sănătos.
Educaţia ecologică trebuie începută încă de la vârstele cele mai mici, tocmai pentru a reuţi în timp, formarea unei conduite adecvate, omul de mâine să fie capabil să discearnă asupra binelui şi a răului, să acţioneze în folosul naturii şi a sa.
Educaţia ecologică este un domeniu extrem de generos, interesant şi atractiv pentru majoritatea copiilor.
Copilul de vârstă şcolară mică nu trebuie bombardat cu cunoştinţe teoretice, ci trebuie implicat în activităţi practice cât mai variate şi mai atractive, care să vină în întâmpinarea curiozităţii senzoriale în plină dezvoltare. Nu bogăţia cunoştinţelor de biologie interesează în primul rând , ci cunoaşterea şi menţinerea în forul interior al copilului a următoarelor stări:
- dorinţa de a cunoaşte universul lumii vii;
- puterea de a ocroti formele de viaţă.
Obiectivele urmărite pentru realizarea educaţiei ecologice la elevii din ciclul primar sunt:
- să conştientizeze interdependenţa dintre calitatea mediului şi calitatea vieţii;
- să-şi însuşescă cunoştinţele referitoare la complexitatea relaţiei dintre speciile unui ecosistem;
- să ia atitudine faţă de orice activitate care poate distruge echilibrul din natură;
- să aibă o conduită pozitivă, de participare la activităţile de protejare a mediului, condiţie a unei vieţi sănătoase, în deplina armonie cu natura.
Obiectivele educaţiei ecologice în şcoala se pot realiza pe două căi: prin contribuţia mai multor discipline de studiu; prin activităţi extracurriculare.
Pornind de la premisa ca educatia ecologica presupune mai multe componente (cunoştinte, atitudini, conduite) care se dobândesc într-un timp îndelungat, este firesc ca această latură a educaţiei să se afle în atenţia mai multor discipline şi în toate etapele de pregătire şi formare a elevilor.
Disciplina Ştiinţe are un mare potenţial în educaţia ecologică a elevilor. Această disciplină asigură în mod organizat însuşirea unor cunoştinţe prin activităţi de observare, identificare, grupare, jocuri, activităţi practice a lumii care ne înconjoară.
La Limba română, valorificând textele din manual, elevii iau contact cu frumosul din natură cu ajutorul cuvintelor, realizeaza creaţii artistice dupa imagini din natură.
Geografia este disciplina care oferă bogate cunoştinţe despre relief, ape curgătoare, ape stătătoare, floră şi faună.
La Abilităţi practice elevii îngrijesc plantele din clasă, realizează jucării din materiale refolosibile, realizează colecţii de frunze, seminţe, alte materiale pe care le folosesc apoi în activitatea lor.
Educaţia plastică îşi aduce aportul la dezvoltarea simţului artistic, la sesizarea echilibrului, armoniei din mediul înconjurător oferă posibilitatea să transpună prin mijloace artistice frumosul din natură.
Educaţia civică cuprinde teme care pot fi valorificate cu succes pentru formarea de atitudini adecvate în raporturile copiilor cu mediul înconjurător.
Unele teme prevăzute de programa de istorie ne dau posibilitatea realizării tangenţiale a educaţiei ecologice.
Problemele de matematică de aflare a unor suprafeţe de teren ocupate de diferite culturi sau păduri, de aflare a unor cantităţi de diferite materiale din natură pot conduce la convingerea elevilor că mediul trebiue protejat, că pot colecta materiale refolosibile în vederea păstrării resurselor naturale.
O reală educaţie ecologică se realizează şi în cadrul ctivităţilor extraşcolare. Modul cel mi elocvent îl reprezintă proiectul de mediu. Prin complexitatea sa şi prin timpul pe care fiecare coordonator de proiect şi-l alocă pentru desfăşurarea sa, proiectul poate atinge mai multe obiective. Totodată, proiectul presupune o gamă largă de activităţi şi, din acest motiv, tematica poate fi diversă. Proiectul de mediu este unul dintre proiectele care se poate realiza având suportul total al copiilor implicaţi.
Utilitatea lui constă în aceea că îi ajută pe elevi să înţeleagă legătura care există între om şi natură, între cunoştinţele dobândite la diferite discipline de studiu şi lumea din afara şcolii, dă posibilitatea elevilor de a se implica şi organiza prin investigare individuală sau în grup, autoconducându-şi procesul de educaţie, îi pune în contact cu comunitatea şi le creează posibilitatea de a-şi susţine în mod public opiniile.
În întreaga muncă de educaţie ecologică cu şcolarii mici trebuie să ajungem la convingerea că mediul natural nu poate fi apărat numai într-o zi (5 iunie), ci în toate cele 365 de zile ale fiecărui an, în fiecare clipă a fiecărei zile, de toţi locuitorii planetei. Trebuie să apărăm Planeta Albastră, leagăn al civilizaţiei şi al vieţii, ea fiind casa noastră şi a tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ.
Bibliografie:
Cosmovici, Andrei, Cozma, Teodor – ,,Psihopedagogie’’, Iaşi, Ed. Spiru Haret, 1995.
Mohan, Gheorghe, Ardelean, A., – ,,Ecologie şi protecţia mediului’’, Bucureşti, Ed. „Scaiul”, 1993.
Cuciinic, Constanţa – ,,Natura – prietena mea’’, Ed. Aramis, 2003.
Opris, Tudor – Mica Enciclopedie pentru Tineret’’, Bucureşti, Ed. Forum, 1998.
„Tribuna învăţământului”, 27 februarie -5 martie 2006, pag 1.