Deși copiii din grădinițe de astăzi vor fi cei care vor prelua responsabilități majore și vor căuta soluții optime pentru provocările viitorului, educația singură nu poate modela în întregime ce va urma. Cu toate acestea, înțelegerea resurselor educaționale disponibile și a influențelor externe ne oferă oportunitatea de a contribui la formarea educației viitoare, aducând astfel mai aproape un viitor adecvat aspirațiilor și nevoilor oamenilor. Este esențial să îi învățăm pe cei mici să înțeleagă și să aprecieze natura, să îi exploreze elementele și caracteristicile unice, să dezvolte o conexiune cu mediul înconjurător și să adopte o atitudine protectoare față de acesta.
„Mintea curată, inimile curate ale copiilor noștri ne stau în mână. Și tot cuvântul dumneavoastră e o sămânță care prinde și va da rodul.” – Alexandru Vlahuță, Cătră învățători
Natura oferă aspecte din abundenţă, iar mijloacele de realizare a unei educaţii pentru ocrotire sunt diverse şi multiple. Educaţia ecologică nu-şi atinge scopul decât dacă este diseminată în societate, dacă comunitatea locală este receptivă la problemele de mediu înţelegând necesitatea adoptării unui comportament ecologic. De respectarea principiilor de dezvoltare durabilă depinde viitorul omenirii. Dezvoltarea durabilă este cea care asigură necesităţile prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-ţi satisface propriile nevoi. Cunoscând toate acestea este de datoria noastră, a cadrelor didactice să promovăm valorile educaţiei ecologice în rândul copiilor şi al comunităţii din care facem parte.
Educația ecologică, când este inițiată devreme, are un impact semnificativ. Este important ca cei mici să conștientizeze interconexiunea dintre populația umană și diversitatea speciilor de plante și animale de pe Terra, precum și relația dintre societate și ciclurile naturale biologice. Această înțelegere poate fi cultivată prin diverse activități educaționale, incluzând studiul mediului înconjurător, dezvoltarea limbajului, educația artistică și activități practice, completate de programe opționale sau extracurriculare care extind și aprofundează aceste cunoștințe.
Sensibilitatea, empatia sunt generatoare de manifestări de simpatie, prietenie între cei implicaţi în activităţi. Îndrăzneala şi fermitatea sunt trăsături de caracter care se exersează în acţiuni de protecţie a mediului, copiii devin inventivi, găsesc soluţii, scot la iveală probleme pe care adulţii se fac că nu le au, nu le văd, îşi exersează imaginaţia pentru a le da o mână de ajutor rezolvării problemelor comunităţii.
Grădiniţa trebuie să pună un accent mai mare pe educaţia ecologică, care e menită să-i ajute pe copii să conştientizeze existenţa globală a mediului, faptul că suntem parte din natură şi nu stăpânii ei. Învăţământul preşcolar pune accent pe naşterea şi menţinerea în forul interior al copiilor a două stări: dorinţa de a cunoaşte universul lumii şi puterea de a ocroti formele de viaţă. Sarcina grădiniţei este de a furniza preşcolarului instrumentele unei interpretări critice şi pozitive a realităţii naturale şi a societăţii care îl înconjoară, învăţându-l să administreze mediul său înconjurător prin alegeri adaptate şi responsabile.
Formarea conduitei ecologice, a conştiinţei ecologice este un proces complex, de lungă durată ce trebuie coordonat şi controlat, iar în formarea atitudinii corecte faţă de mediu porneşte de la analiza unor acţiuni şi situaţii concrete, spre analiza formării primelor convingeri morale necesare formării atitudinii ecologice.
Educația ecologică este un proces complex, interdisciplinar, care se desfășoară pe tot parcursul vieții, de la copilărie până la maturitate. Aceasta nu se limitează la o singură disciplină, ci îmbină cunoștințe din diverse domenii, transformându-le în acțiuni concrete pentru protejarea mediului. Educația ecologică ne învață să analizăm și să cuantificăm problemele de mediu cu precizie, folosind instrumente științifice fiabile. Prin această educație, înțelegem că supraviețuirea noastră depinde de echilibrul ecosistemelor și că resursele naturale sunt limitate, iar exploatarea excesivă a acestora poate avea consecințe grave. Astfel, educația ecologică ne îndepărtează de ideea unei dominații absolute asupra naturii și ne încurajează să adoptăm un comportament responsabil față de mediu.
În concluzie, nimic nu este mai plăcut decât să simţi bucuria din ochii copiilor la realizarea unor activităţi atractive, precum şi satisfacţia noastră că ne-am atins un obiectiv important, acela de a-i face pe copii să înţeleagă rolul vital al ocrotirii şi protecţiei mediului, dar şi al dezastrelor ce s-ar produce datorită unor comportamente distrugătoare şi, mai mult, am reuşit să sensibilizăm factorii educaţionali implicaţi şi să dovedim că şi la nivel de grădiniţă se pot desfăşura lucruri deosebite.
„Învăţaţi copiii să asculte, să observe şi să întrebe. Aceasta va fi bagheta de aur cu care vor pătrunde sensul misterelor vieţii. Învățați copiii să creadă că imposibilul este posibil! Iar fără luminile din ochii acestor copii, fiecare zi nu ne-ar părea, poate, atât de frumoasă, nu ne-am mai simți mereu tineri!”, Mariana-Valentina Gusetu, O viață dedicată creșterii vieților
Bibliografie
1. Cuciinic, C., Natura-prietena mea, Ed. Aramis, Bucureşti, 2005
2. Geamănu, N. A., Dima, M., Educaţia ecologică la vârsta preşcolară, Supliment al Revistei Învăţământ Preşcolar, 2008
3. Pârvu, C., Ecologie generală, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001
4. Vaideanu, D., Vaideanu, E., Educaţie ecologică, Ed. Mirton, Timişoara, 2003