Ca profesor de istorie la Colegiul Național Spiru Haret din Tecuci, județul Galați, România, atunci când îmi propun în orele de istorie adresate elevilor de liceu să abordăm tema atât de sensibilă a Holocaustului, consider că ar trebui să avem în vedere o serie de întrebări care să ajute la înțelegerea a ceea ce a fost și ceea ce reprezintă această dramă trăită de poporul evreu. Una dintre cele mai frecvente întrebări despre Holocaust este: „Cum a fost posibil?” Este cea mai problematică întrebare și necesită tot mai multe analize şi suscită tot mai multe întrebări. Unicitatea Holocaustului rezidă din înțelegerea unui spectru larg de culori care compun paleta acestuia.
Trebuie să înțelegem că Holocaustul a fost rezultatul unui proces social şi politic, în care naziştii împreuna cu colaboratorii locali au făcut ca încetul cu încetul populaţia să se obişnuiască cu dezumanizarea şi izolarea evreilor până la exterminarea lor, că în ciuda influenţei personale a lui Hitler, a personalităţii sale şi a impactul crucial al politicii naziste împotriva evreilor, el nu a fost o persoană “bolnavă” sau “nebună” şi este singurul responsabil de Holocaust, care s-a bazat pe o ideologie criminală care a fost implementată printr-o politică sistematică, susţinută de milioane de colaboratori şi de tăcerea martorilor pe întreg cuprinsul Europei.
Înțelegerea faptului că acești criminali au fost responsabili în totalitate de faptele lor şi consecinţele acestora şi că este o condiţie necesară să discutăm una dintre cele mai importante lecţii educaţionale care poate fi predată prin intermediul Holocaustului – importanţa propriei responsabilităţi. Perspectiva victimei de asemenea trebuie auzită şi simţită pentru a avea o imagine mai bună despre importanţa actelor criminalilor, şi pentru o înţelegere mai aprofundată a luptei constante a evreilor victime pentru viaţă, în ciuda neputinţei. Trebuie să avem în vedere o mai profundă înţelegere a luptei constante a victimelor evrei pentru viaţă în ghetouri şi în lagăre, în ciuda neputinţei lor.
Este important să urmărim şi impactul politicii naziste asupra familiei evreieşti şi bineînţeles asupra comunităţilor evreieşti. Este nevoie să înţelegem Dilemele Morale şi Alegerile Imposibile pe care evreii le-au ales pentru a supravieţui crudei realităţi (trimiterea departe a copiilor pentru a le salva vieţile). Înţelegerea evreului victimă ca un întreg, cunoscându-i viaţa atât înainte de Holocaust, lupta lui în timpul Holocaustului şi dificultăţile de a se „întoarce la o viaţă normala” după eliberare. Perspectiva salvatorului trebuie să fie şi ea auzită, pentru a înţelege preţul pe care erau gata să-l plătească pentru decizia lor şi pentru a arăta însemnătatea diferenţei deciziilor personale în regimul totalitar nazist. Tensiunea dintre bogatele elementele uman universale cu care povestea Holocaustului este încărcată şi acele aspecte care sunt particulare acestei situaţii istorice. Porunca morală ne îndeamnă de a căuta universalul. Această discuţie trebuie să fie aprofundată prin înţelegerea realităţii istorice.
Atunci când îi învățăm pe elevii noștri despre Holocaust nu este preferabil să şocăm cu imagini despre Holocaust deoarece acesta nu este singurul mod de a vorbi despre Holocaust, trebuie să avem în vedere faptul că rolul istoricului este diferit de rolul educatorului, trebuie să ţinem cont de vârsta elevilor şi să folosim cunoştinţele acumulate în orele de istorie atunci când am discutat despre cele două conflagrații ale secolului XX, îndeosebi și despre ascensiunea regimurilor totalitare la putere în Europa interbelică.
Mai puțin studiată și nu îndeajuns de cunoscută este pentru elevii români politica antisemită a guvernului Antonescu în România, pogromurile de la Dorohoi, București și Iași cărora li s-au adăugat ulterior așa numitele „trenuri ale morții”. Numărul total al evreilor ucişi sub diverse forme în anii războiului, sub administraţia antonesciană în Basarabia, Bucovina şi Transnistria este de 270000. Din aceştia, 155000 au fost evrei cetăţeni ai României, iar 115000 evrei transnistreni.
O altă perspectivă pe care o putem avea în vedere o reprezintă studierea vieții comunității evreiești din localitate pentru o mai bună cunoaștere a celor alături de care trăim. În acest sens cu ajutorul elevilor din liceu, de la clasele a XI –a, am realizat o cercetare care nu se dorește exhaustivă dar cu ajutorul căreia am reușit să reconstituim crâmpeie din viața comunității evreiești din Tecuci, o comunitate veche de trei secole. Apelând la președintele comunității evreilor din Tecuci, domnul Iancu Aizic, am reușit, cu ajutorul informațiilor pe care ni le-a pus la dispoziție, a materialelor documentare dar și prin vizitarea obiectivelor care aparțin acestei comunități să realizăm un portret al vieții acestei comunități care astăzi mai numără în jurul a 40 de persoane.
Astfel, am aflat că aceasta datează din anul 1843 şi grupează pe toţi evreii, de ambele sexe, din localitate. În ea se cuprindeau totalitatea aşezămintelor evreieşti de cult, cultură şi de asitenţă socială iar menirea sa consta în apărarea intereselor evreieşti. O politică publică evreiască, în adevăratul înţeles al cuvântului, înaintea primului război mondial nu exista decât sub forma luptei pentru emancipare. Activitatea sionistă a evreilor din Tecuci s-a afirmat încă de la începuturi. În anul 1897, la şedinţa pe ţară, unde se hotărăşte formarea unui comitet compus din specialişti care să plece în Eretz, Israel şi care să cumpere pământ pentru a înfiinţa noi aşezări, cuvântul tecucenilor a avut greutate. În iulie 1932 se întocmeşte un proiect de statut al comunităţii evreilor din Tecuci ce cuprinde 9 capitole şi are în vedere tot ce preocupă membrii comunităţii respective: organele de conducere şi administrative, comitetul comunităţii, secţiunile şi organizarea lor ( administrativă, culturală, asistenţă socială, cultul, alegerile, etc.). Odată cu votarea definitivă a noului statut, viaţa evreiască din Tecuci marchează un moment important în evoluţia spre completa organizare.
De-a lungul timpului, şcolile evreilor din Tecuci nu au fost recunoscute de către Ministerul Educaţiei, aceştia confruntându-se cu diferite probleme precum lipsa fondurilor. Sfârşitul secolului al XIX-lea se remarcă prin apariţia câtorva perioadice locale în limba română cum ar fi: ,,Gazeta Tecuciului’’, ,,Gazeta de Tecuci’’, iar în anul 1909 apare prima revistă scoasă de către un evreu, ,,Zări Senine’’. Cea mai prestigioasă apariţie publicistică a fost ziarul ,,Habimah’’ scos de Societatea ,,Amicii Teatrului’’. Bazele primului cimitir evreiesc au fost puse în jurul anilor 1780 însă, la 15 decembrie 1839, Casa Obştei donează un loc pentru cimitir ,,în partea de apus a târgului’’. În anul 2000, preşedintele actual al Comunităţii Evreieşti, Iancu Aizic, a trecut la acţiunea de reabilitare a tuturor proprietăţilor comunităţii, printre care se numără şi cimitirul. Cu mici fonduri din partea Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România s-a reuşit renovarea singurei Sinagogi din Tecuci, ce se afla într-o stare deplorabilă. Pogromul de la Iaşi a avut un răsunet asurzitor asupra evreilor din Tecuci lăsându-şi dur amprenta. În scurt timp, o bună parte din bărbaţi au fost trimişi în colonii de muncă pe marile moşii din Oltenia. Pe baza analizei informaţionale rezultate în urma studiului am constat că evreii au venit în oraşul Tecuci acum aproximativ trei secole, au condus afaceri prospere şi au reuşit să lase în urmă adevărate comori.
Din păcate, astăzi, numărul membrilor comunităţii noastre, la fel ca în toată ţara, este în continuă scădere. Cu toate eforturile conducerii comunităţii noastre de a înregimenta noi membrii care să îndeplinească condiţiile cerute, după cum arată datele din ultima Situaţie Demografică expediată de Federaţia Comunităţii Evreilor din România la data de 21 ianuarie 2008 existau doar 41 de membri. Cu toate acestea, comunitatea tecuceană continuă pe cât posibil să ducă mai departe tradiţiile străbunilor săi.
Bibliografie
Raport final, Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Preşedintele comisiei: Elie Wiesel, Editori: Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu, Iaşi, Editura Polirom, 2005.
Radu Ioanid, Holocaustul în România. Distrugerea evreilor şi romilor sub regimul Antonescu, 1940-1944, Bucureşti, Editura Hasefer, 2006.
Raul Hilberg, Exterminarea evreilor din Europa, vol. I-II, Bucureşti, Editura Hasefer, 1997.