Prezentul articol propune o incursiune etnografică în unul dintre cele mai reprezentative obiceiuri de primăvară din Maramureș — „Tânjaua de pe Mara” —, punând în evidență semnificațiile sale culturale, comunitare și simbolice. Într-un context educațional în care curriculumul încurajează valorificarea patrimoniului cultural imaterial și formarea identității culturale a copiilor, cunoașterea și transmiterea acestor tradiții constituie o resursă pedagogică autentică. Descrierea detaliată a ritualului oferă cadrelor didactice un material documentar ce poate fi integrat în activități de educație interculturală, dezvoltare personală și explorare a mediului social, contribuind la ancorarea actului educativ în realitățile culturale ale comunității locale.
Printre cele mai frumoase datini de primăvară din Maramureș, „Tânjaua de pe Mara” este simbol al prețuirii muncii și hărniciei țăranului român; atestă vechimea agriculturii ca îndeletnicire. Obiceiul se mai păstrează în zilele noastre în trei sate de pe valea Marei: Hărnicești, Hoteni și Sat Șugatag.
Un sfat al celor mai în vârstă oameni din sat urmărește mersul arăturilor de primăvară pentru a-l alege pe cel mai harnic dintre cei harnici. În alegerea celui mai bun gospodar se ține seama nu numai de a fi primul care a ieșit la arat, ci și dacă acesta este un om bun, de omenie, dacă se bucură de cinstirea satului și este exemplu și în viața particulară; abia atunci sfatul bătrânilor îl alege ca sărbătorit al obștei.
Cel care a avut marea cinste de a fi ales ca sărbătorit este anunțat pentru a se pregăti, sărbătorirea având loc în ziua de 23 aprilie sau câteva zile mai târziu, tot într-o zi de sărbătoare.
La casa sărbătoritului au loc pregătiri intense. Teleguța de la plug este frumos împodobită, se pun pe ea cergi alese pentru că va sta sărbătoritul. Femeile gătesc mâncăruri pentru oaspeți, ograda este pregătită pentru joc.
Gospodarii din sat, feciorii ajutați de fete, pregătesc jugurile, le înfrumusețează cu crengi de mesteacăn, cu cununi de flori și verdeață, cu ștergare și batiste, cu panglici multicolore, iar feciorii de la plug sunt numiți boi.
Când toate au fost pregătite și s-a ajuns la casa sărbătoritului, unul din conducătorii alaiului și care are harul urărilor se adresează sărbătoritului și mulțimii:
„Bună ziua, om de cinste,
Ce-ai mers cu plugu-nainte,
Ce te-ai sculat până-n zori
Și-ai înfipt plugu-n ogor!
Te-ai sculat de dimineață
………………………
………………………
Să trăiești cu voie bună,
Cu găzdoaia de-a-mpreună!”
Sărbătoritul este așezat pe teleguță. Când totul este gata, alaiul cu sărbătoritul pornește la drum spre țarină. Alergând în zig-zag cu jugurile, feciorii urmăresc fetele de pe marginea drumului, simulând că vor să le împungă.
Ajuns în câmp, alaiul înconjoară țarina de trei ori, în sensul rotirii soarelui. La capătul țarinii, alaiul se oprește în semicerc, cu fața spre soare, jugurile sunt lăsate pe pământ, sărbătoritul se ridică în picioare. Urmează un moment solemn, emoționant. Peste mulțime se lasă o liniște desăvârșită. Apoi, cu brațele larg deschise, glasul conducătorului răsună puternic:
„Mândre Soare călător,
Apleacă-te pe ogor,
Și încălzește semințele,
Să rodească holdele!”
Alaiul, apoi, se îndreaptă spre râul Mara. Acolo, sărbătoritul este udat pe față cu apă și se rostesc din nou anumite versuri:
„Mară, Mară, râu frumos,
În această mândră zi,
Spală toate relele
Și ne adă binele…”
Feciorii de la jug se udă unii pe alții cu apă pe față, apoi se udă părinții și soția sărbătoritului etc. Spălatul reprezintă un simbol al curățeniei și purificării, al legării rodului la bucate, un simbol al prieteniei între oameni.
În timpul cât are loc spălatul reciproc, peste mulțime domnește o liniște adâncă, doar murmurul apei se aude. După ce se termină udatul, sărbătoritul mulțumește celor care l-au ales, l-au purtat pe tânjauă, invitându-i pe toți acasă la el pentru a se ospăta cu mâncăruri și băutură.
Feciorii ridică tânjelele și tot alaiul pornește spre casa sărbătoritului, cântând și strigând strigături. La casa sărbătoritului, tânjelele cu jugurile sunt desfăcute și duse la casa de unde au fost luate, iar petrecerea și voia bună continuă până seara târziu.
Concluzii
„Tânjaua de pe Mara” nu reprezintă doar un obicei pitoresc, ci un sistem coerent de valori — hărnicia, respectul față de comunitate, solidaritatea, legătura cu natura — care își păstrează relevanța educativă și în prezent. Pentru cadrul didactic, un astfel de obicei devine un pretext pedagogic fertil: el poate sta la baza unor proiecte tematice interdisciplinare, a unor activități de povestire și dramatizare cu copiii sau a unor parteneriate cu comunitatea locală, în spiritul unei educații ancorate în context și semnificație.
Într-o perioadă în care educația timpurie și învățământul primar pun accent pe competențele socio-emoționale și pe formarea unei identități culturale deschise, valorificarea tradițiilor locale în spațiul educațional nu este un demers nostalgic, ci unul formativ. Integrarea patrimoniului imaterial în practica didactică permite copiilor să descopere sensul apartenenței la o comunitate, să dezvolte respect pentru diversitatea culturală și să înțeleagă continuitatea dintre trecut și prezent — dimensiuni esențiale ale unei educații cu adevărat relevante.
Bibliografie
„Calendarul Maramureșului”, Ion Bogdan, Mihai Oloș, Nicoară Timiș, Baia Mare 1980, Tipografia „Maramureș”