Atunci când vorbim de deontologia profesiei didactice, mai ales în contextul actual al transformărilor din învăţământul românesc, ar trebui să ne punem întrebarea câţi dintre noi, cadrele didactice, mai reuşim să facem cu adevărat faţă acestor schimbări, mai simţim încă dăruirea faţă de profesia pe care ne-am ales-o şi cu câtă uşurinţă sau, din contră, cu câtă greutate, mai reuşim să ne captivăm elevii. Cred cu tărie, că dacă încă ne păstrăm viu interesul, pasiunea, talentul şi tactul pedagogic cu care am fost înzestraţi, vom reuşi să aratăm societăţii în care trăim că şi actualul profesor este la fel ca ,,cel de altădată”, vom fi evaluaţi, judecaţi şi apreciaţi la adevărata noastră valoare.
„Dacă te gândeşti la un doctor, un avocat sau un dentist care ar avea la uşa 40 de oameni în acelaşi timp, fiecare dintre ei cu diferite nevoi, printre ei aflându-se şi unii care nu sunt doriţi şi dau naştere la tot felul de probleme, iar doctorul, avocatul sau dentistul trebuind să îi trateze pe toţi cu toată competenţa sa profesională timp de nouă luni, atunci poate că ai putea să îţi dai seama ce înseamnă slujba de profesor.” (Donald D. Quin)
Iniţial, deontologia a avut semnificaţie de „ştiinţă” sau „logică a moralei”. Termenul, care a fost introdus de J. Bertham în lucrarea “Deontologia sau ştiinţa moralei” (1834) şi marchează distincţia dintre “ontologie” (care se ocupă cu ceea ce este) şi “deontologie” (care se ocupă cu ceea ce trebuie să fie, cu ceea ce trebuie respectat). Evoluţia ulterioară a deontologiei s-a produs îndeosebi în zona exercitării profesiunilor şi activităţilor umane (ştiinţifice, politice, productive etc.).
Conform Lexiconului pedagogic, „deontologia didactică este un ansamblu al normelor de conduită care caracterizează profesia de educator”. Accentul cade pe normele etice manifestate în diferite situaţii:
- în raporturile cu elevii;
- în raporturile cu cu părinţii elevilor;
- în raporturile cu cu colegii;
- în raporturile cu cu comunitatea locală.
Printre aceste norme se află:
- respectarea îndatoririlor prevăzute în Statutul personalului didactic;
- simţul de răspundere în activitatea şcolară şi extraşcolară,
- pregătirea si formarea continuă;
- grija şi înţelegerea faţă de elevi şi ajutorul dat fiecăruia;
- obiectivitatea si seriozitatea în evaluare;
- cooperarea cu ceilalţi profesori, nu doar din institutie;
- corectitudinea în întreaga viaţă socială şi personală.
În general, putem admite că există două dimensiuni importante ale personalităţii profesorului care pot fi puse în legătură cu etica procesului didactic :
„1. dimensiunea profesionalismului său care poate fi analizat sub aspectul cunoştinţelor şi abilităţilor pe care el le are în domeniul specialităţii precum şi în domeniul teoriilor şi practicilor didactice;
2. dimensiunea atitudinii pe care el o adoptă în decursul procesului didactic, (aici vorbind de caracterul şi setul de valori morale la care el aderă, valorile acceptate din punct de vedere social.”
Cred că cele mai importante principii care ar face parte din ,,codul deontologic al unui profesor” ar trebui să fie, în ordine următoarele:
1. Angajamentul faţă de elevi – Menirea unui profesor nu este să creeze elevi asemeni imaginii lui, ci să ajute elevii să îşi creeze propria lor imagine, să-i ajute să-şi dezvolte potenţialul de care dispun, să-i încurajeze în achiziţia cunoaşterii, pentru că ,,visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine şi te împinge la un nivel superior, înţepându-te uneori cu un băţ ascuţit numit „adevăr” .(Dan Rather)
2. Angajamentul faţă de profesiunea didactică – Profesiunea didactică este investită de societate cu încredere şi responsabilitate privind formarea şi dezvoltarea tinerei generaţii, iar ,,ceea ce scrie un profesor pe tabla vieţii nu poate fi niciodată şters.”
Ştiind că încrederea sau lipsa de încredere a membrilor societăţii în calitatea serviciilor educaţionale influenţează în mod direct societatea în ansamblul ei, educatorul are datoria de a contribui la ridicarea standardelor profesionale specifice domeniului educaţional, la crearea unui climat propice exersării profesiei de educator, la respectarea valorilor morale agreate de societate la un moment dat. Felul cum este profesorul este mult mai important decat ceea ce preda el. (Karl Menninger). Cred că în actuala societate românească, a fi profesor, este cu adevărat o sarcină grea, căci ,,sarcina unui profesor este să stimuleze oameni „aparent obişnuiţi” să facă un efort neobişnuit. Marea problemă nu constă în a identifica învingătorii, ci a îi transforma pe oamenii obişnuiti în învingători.” (K. Patricia Cross)
3. Comportamentul etic faţă de colegi – în realizarea relaţiilor etice cu ceilalţi colegi, cadrul didactic e obligat să îi trateaze în mod corect şi echitabil pe toţi membrii profesiei didactice, cu respect, căci,, atunci când vei fi mulţumit să fi tu însuţi şi să nu te compari cu ceilalţi, toţi te vor respecta. „(Lao Tse).
4. Angajamentul faţă de comunitatea şcolară şi socială – cum „şcoala are rostul să te ridice undeva de unde să-ţi fie ruşine să mai cobori” (Paul Louis Lampert), în contextul actual al convieţuirii noastre în societate, cadrele didactice sunt răspunzătoare de modul în care unităţile şcolare de învăţământ se conectează la nevoile de dezvoltare a comunităţilor şcolare şi sociale. „Atunci când eşti profesor nu poţi vedea roadele unei zile de muncă. Ele sunt invizibile şi rămân aşa poate chiar şi douăzeci de ani.” (Jacques Barzun). Nu trebuie să uităm că nivelul de dezvoltare a unei societăţi este dat de nivelul educaţiei, deci rolul nostru ca profesori este unul… covârşitor.
Deşi în materiale pe care le-am citit, aceste principii, într-un fel sau altul, erau cam singurele enunţate, ca fiind cele mai importante referitoare la deontologia profesiei didactice, personal cred că ar trebui să primeze un altul – angajamentul faţă de tine însuţi, tu – profesorul şi omul. Noi toţi, când paşim în sala de clasă, să ,,nu uităm să lăsăm la uşă grijile personale”, să intrăm pe ,,tărâmul magic” care este sala de clasă şi să ne fecem cu drag datoria, căci nu am ales să fim profesori doar din 3 motive: iunie, iulie şi august… sau….ziua metodică… Sper că am ales această meserie doar pentru a vedea „bucuria” din ochii copilului atunci când a înţeles cele ce le-au fost predate în orice oră de curs.
De asemenea, aş vrea să nu uităm că suntem, poate cele mai importante modele pentru copil… şi trebuie să fim un promotor pentru implementarea codului deontologic în şcoală, că noi şi elevul suntem două părţi componente ale aceluiaşi întreg.
Cred că, în contextul transformărilor care au loc în învățământul românesc rezistă în sistemul educaţional doar acel dascăl care este cu adevărat dăruit meseriei, care îşi iubeşte şi îşi respectă elevii şi este conştient de importanţa actului educaţional în viitorul societăţii româneşti.
Concluzionând, aş putea afirma că deontologia profesiei didactice sintetizează următoarele:
DĂRUIRE, DESCOPERIRE
ECHITATE, EMPATIE
OBLIGAŢII, ORGANIZARE
NORME, NĂZUINŢE
TACT SI TALENT PEDAGOGIC
ONESTITATE, ORGANIZARE
LOIALITATE, LEGALITATE
ORIGINALITATE, OBIECTIVE
GANDIRE CREATOARE
INTERACTIUNE, INOVAŢIE
ETICA ŞI ESTETICĂ
„Profesorul mediocru vorbeşte. Profesorul bun explică. Profesorul foarte bun demonstrează. Profesorul eminent inspiră.” (William Arthur Ward)
Bibliografie
1. iteach.ro/experientedidactice/elemente-de-deontologie-didactica-a-profesorului-de-matematica;
2. Ştefan M.(2006), Lexicon pedagogic, Editura Aramis, Bucureşti;
3. Joiţa E. (2003), Pedagogie-educaţie şi curriculum, Editura Universitaria, Craiova.