Termenul de creativitate a fost introdus de G.W. Allport (1938) în urma înţelegerii faptului că „substratul psihic al creaţiei este ireductibil la aptitudini şi presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate” (E. Burdus, Gh.Caprarescu, p.282). La ora actuală există o multitudine de definiții ale creativității. Definițiile date creativității diferă în funcție de prioritatea abordării, după cum se pune accentul pe: produsul creat/ rezultatul obținut, procesul creator/ de execuție sau persoana creatoare.
„Creativitatea poate rezolva aproape orice problemă. Actul de creaţie, înfrângerea banalului prin originalitate, învinge totul.” (George Lois- Big Idea, Assouline, 2008, p.170)
Actele creative, observă Calvin Taylor, „afectează enorm nu numai progresul ştiinţific, tehnic şi economic, ci chiar societatea omenească în general, iar acele ţări care vor învăţa mai bine şi mai repede cum să identifice, să dezvolte şi să încurajeze potenţele creatoare ale popoarelor lor vor fi avantajate.” (Taylor W. Calvin, Creativity: Progress and Potential, London,1964, p.72)
B. Levy- Leboyer (1999) consideră creativitatea drept „o aptitudine complexă distinctă de inteligenţa şi de funcţionarea cognitivă şi existenţă în funcţie de fluiditatea ideilor, de raționamentul inductiv, de anumite calităţi perceptive şi de personalitate, ca şi în funcţie de inteligenţa (gândire) divergentă, în măsura în care ea favorizează diversitate a soluţiilor şi rezultatelor”.
Termenul de creativitate este foarte general şi a fost introdus în vocabularul psihologiei pentru a depăşi limitele vechiului termen, de talent.
„Creativitatea este o facultate superioară a omului, un proces psihic de identificare a posibilităţilor noi, de asigurare a unor elemente disparate, mai mult sau mai puţin departate, constând în cunoştiinţe acumulate prin studii sau experienţă, combinarea realizată reprezentând o creaţie ştiinţifică, tehnică sau artistică ce constituie un bun material sau spiritual, util societăţii.” (A. Manolescu, Management general. Edit. Keysys Grafx, Oradea 1997, p. 87-98)
Termenul de creativitate îşi are originea in latinescul „creare”, care înseamnă a naşte, a crea, a zămisli, a făuri. Creativitatea este definită ca „reprezentând cel mai înalt nivel comportamental uman, capabil de a antrena şi focaliza toate celelalte niveluri de conduită biologică şi logică (instincte, deprinderi, inteligenţă), precum şi toate însușirile unui individ (gândire, memorie, atenţie, voinţă, afectivitate) în direcţia pentru care acesta este pregătit şi îl preocupă, în vederea realizării unor produse ce se caracterizează prin originalitate, noutate, valoare şi utilitate socială. (V. Feier, Creativitatea si creativitatea manageriala. Edit. Expert, Bucuresti 1995, p. 50-53)
Bibliografie
MIHUŢ, I. „Autoconducere si creativitate” , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989;
ROCCO, M. „Creativitate și inteligență emoțională”, Editura Polirom, 2002;
MOLDOVAN, M. „Mentaliatatea creativă”, Editura Cores, București, 2001;
MUNTEANU, A. „Incursiuni în creatologie”, Editura Augusta, Timişoara, 1999.