De peste 30 de ani sunt cadru didactic. Am avut bucuria de a lucra cu multe generații de copii și, privind în urmă, îmi dau seama că, deși copiii s-au schimbat, anumite momente din parcursul lor școlar au rămas la fel de importante și de sensibile.
Unul dintre aceste momente este trecerea de la clasa a IV-a la clasa a V-a. Pentru noi, adulții, este o etapă firească. Spunem: „A terminat ciclul primar, merge la gimnaziu.” Pentru copil, însă, lucrurile nu sunt chiar atât de simple.
Am observat de-a lungul anilor că, pentru mulți elevi, începutul clasei a V-a vine cu emoție, cu întrebări și, uneori, cu teamă. Copilul care până ieri știa foarte bine cum decurge o zi de școală se trezește într-un sistem nou, cu mai mulți profesori, mai multe discipline, mai multe caiete, mai multe cerințe și, de multe ori, cu un ritm de lucru mai rapid.
Și atunci mă întreb: Oare nu putem face noi, cadrele didactice, ceva pentru ca această trecere să fie mai ușoară? Cred că putem și cred că avem chiar responsabilitatea să o facem.
Ce se schimbă, de fapt, pentru copil?
Dacă privim lucrurile din perspectiva noastră, schimbarea pare firească. Dar dacă încercăm să privim prin ochii unui copil de 10–11 ani, înțelegem că sunt foarte multe lucruri care se modifică deodată. În clasa a IV-a, copilul este obișnuit cu învățătorul său. Îl cunoaște, îi cunoaște regulile, modul de lucru, felul în care explică și chiar tonul vocii. Știe când poate pune o întrebare, când trebuie să fie atent, cum se desfășoară ora.
În clasa a V-a, lucrurile se schimbă aproape peste noapte. Apare profesorul de limba română, profesorul de matematică, profesorul de limba engleză, profesorul de istorie, profesorul de geografie și lista poate continua. Fiecare profesor are stilul său. Fiecare are propriile cerințe. Unul dorește un anumit mod de redactare, altul insistă asupra caietului, altul pune accent pe memorare, altul pe exercițiu. Fiecare consideră, pe bună dreptate, disciplina sa importantă. Problema este că toate aceste cerințe ajung la același copil, iar acesta trebuie să le gestioneze pe toate. Pentru un adult, acest lucru pare simplu, dar pentru un copil care abia începe gimnaziul, nu este întotdeauna simplu.
„Doamna, sunt multe teme!”
Este o replică pe care, de-a lungul anilor, am auzit-o de uneori și nu cred că trebuie să o ignorăm. Când un copil spune că are prea multe teme, primul nostru impuls poate fi să îi spunem că trebuie să se obișnuiască, pentru că „a intrat în gimnaziu”. Dar poate că ar trebui, uneori, să ne oprim și să ne întrebăm cum arată ziua acelui copil. Are șase sau șapte ore de curs. Vine acasă obosit. Are teme la mai multe discipline. Poate are și activități extracurriculare. Are nevoie de timp pentru odihnă, pentru familie, pentru joacă și, pur și simplu, pentru a fi copil.
Fiecare profesor poate da o temă rezonabilă. Dar când toate temele se adună, ele pot deveni o povară.
De aceea, cred că este important să existe o mai bună comunicare între profesorii unei clase și, pe cât posibil, o coordonare a temelor și a evaluărilor.
Nu cred că elevii trebuie scutiți de muncă. Dimpotrivă. Copilul trebuie să învețe să muncească, să fie perseverent și responsabil. Dar trebuie să îl învățăm să muncească eficient, nu doar să muncească mult.
Programa – o legătură care ar putea fi mai bine construită
Un alt aspect pe care îl consider important, după atâția ani petrecuți la catedră, este continuitatea dintre clasele a IV-a și a V-a. Mi se pare că programa de la cele două clase ar trebui să aibă o continuitate mai bună. Nu spun că în clasa a V-a trebuie să continuăm pur și simplu ceea ce am făcut în clasa a IV-a. Este normal ca nivelul să crească, iar cerințele să devină mai complexe, dar această creștere ar trebui să fie progresivă. Copilul ar trebui să simtă că ceea ce a învățat în clasele primare îl ajută să meargă mai departe, nu că începe o lume complet nouă.
De multe ori, învățătorul construiește cu multă răbdare anumite deprinderi, iar în clasa a V-a elevului i se cere brusc să fie autonom, organizat, rapid și foarte responsabil.
Poate că această trecere ar trebui pregătită mai bine.
Ce putem face noi, învățătorii, înainte de clasa a V-a?
Cred că pregătirea pentru gimnaziu trebuie să înceapă încă din clasa a IV-a. Nu doar prin ceea ce predăm, ci și prin modul în care îi învățăm pe copii să lucreze. În ultimul an al ciclului primar putem pune mai mult accent pe autonomie: să îi învățăm să își organizeze singuri lucrurile, să își pregătească ghiozdanul, să își noteze sarcinile, să își verifice tema, să își organizeze timpul, să își dea seama singuri unde au greșit, să aibă curajul să spună: „Nu am înțeles.”
Aceste lucruri par mărunte, dar ele vor conta foarte mult în clasa a V-a.
Îmi place să cred că rolul nostru nu este doar să îi învățăm pe copii lucruri, ci să îi pregătim pentru etapa următoare, iar uneori, cea mai importantă lecție nu este cea din manual, ci aceea în care copilul învață să se descurce singur.
Fiecare copil are propriul ritm
Un lucru pe care experiența mi l-a confirmat este că nu toți copiii învață la fel și nu toți au același ritm. Unii răspund repede, iar alții au nevoie de timp, unii înțeleg din prima, iar alții au nevoie să li se explice încă o dată, unii sunt foarte siguri pe ei, iar alții au nevoie să fie încurajați înainte de a ridica mâna.
În clasa a V-a, toate aceste diferențe devin mai vizibile. De aceea, cred că profesorii trebuie să aibă răbdare.
Uneori, un copil care pare „slab” la începutul clasei a V-a are nevoie, de fapt, doar de timp pentru a se adapta și nu trebuie să uităm că adaptarea este și ea un proces de învățare.
Un cuvânt bun poate face diferența
După mai bine de 30 de ani la catedră, am învățat că uneori un cuvânt spus la momentul potrivit valorează enorm.
- „Poți.”
- „Mai încearcă.”
- „Nu-i nimic că ai greșit.”
- „Hai să vedem împreună.”
- „Ai făcut progrese.”
Sunt cuvinte simple, dar pentru un copil pot însemna foarte mult, mai ales în perioada de început a clasei a V-a, când unii copii încep să se compare cu ceilalți și să își pună întrebări despre propriile capacități.
Un copil care simte că profesorul are încredere în el va avea mai mult curaj să încerce. Iar curajul de a încerca este una dintre condițiile importante ale învățării.
Învățătorul și profesorul trebuie să lucreze împreună
Cred că ar fi foarte util să existe mai multe momente în care învățătorii claselor a IV-a să poată discuta cu profesorii care vor prelua aceste clase.
Învățătorul cunoaște foarte bine copiii. Știe cine este mai timid, cine are nevoie de mai mult timp, cine este foarte sensibil, cine are nevoie de încurajare, cine lucrează repede, cine are anumite dificultăți. Toate aceste informații pot fi foarte utile profesorului care preia clasa a V-a. În același timp, profesorii de gimnaziu pot transmite învățătorilor ce așteptări vor avea de la elevi. Cred că o astfel de colaborare ar face tranziția mult mai firească.
Și părinții au nevoie de sprijin
Nu trebuie să îi uităm nici pe părinți. Uneori, părintele se sperie atunci când vede că rezultatele copilului scad în clasa a V-a.
„În clasa a IV-a era foarte bine. Acum ce s-a întâmplat?”
De multe ori, nu s-a întâmplat nimic grav. Copilul se adaptează. Este într-un sistem nou. Are alte cerințe. Are nevoie să învețe cum să învețe. De aceea, și părintele trebuie ajutat să înțeleagă această perioadă. În loc să îi transmită copilului presiunea: „Trebuie să ai numai note mari!”, este mult mai important să îi spună: „Știu că este greu la început. Hai să vedem cum te putem ajuta.”
Ce aș schimba dacă aș putea?
Dacă ar fi să spun, din perspectiva experienței mele în învățământ, ce aș considera important pentru această tranziție, aș începe cu lucruri simple:
- Aș dori o colaborare mai strânsă între învățători și profesorii de gimnaziu.
- Aș dori o continuitate mai bună între programele clasei a IV-a și cele ale clasei a V-a.
- Aș dori ca în primele săptămâni de gimnaziu să existe mai multă răbdare și mai mult timp acordat acomodării.
- Aș dori ca profesorii să comunice mai mult între ei în ceea ce privește temele și evaluările.
- Aș dori să ne întrebăm mai des dacă ceea ce îi cerem copilului este necesar, util și potrivit vârstei lui.
Și, poate cel mai important, aș dori să nu uităm niciodată că înainte de a fi elev, copilul este copil.
Concluzii
Trecerea de la clasa a IV-a la clasa a V-a va rămâne, probabil, o schimbare importantă în viața școlară a copilului.
Nu cred că trebuie să încercăm să eliminăm dificultatea acestei etape. Cred însă că putem să o facem mai ușoară.
După peste 30 de ani petrecuți la catedră, am ajuns să cred că școala nu înseamnă doar programe, conținuturi, teme și evaluări. Școala înseamnă și oameni, înseamnă relația dintre profesor și elev, răbdare. Încredere, să observăm atunci când un copil nu mai poate, chiar dacă el nu spune acest lucru.
Copiii au nevoie de cerințe, dar au nevoie și de timp, au nevoie să fie responsabilizați, dar au nevoie și să fie sprijiniți, au nevoie să învețe să fie independenți, dar nu îi putem lăsa singuri în fața tuturor schimbărilor.
De aceea, cred că trecerea de la clasa a IV-a la clasa a V-a ar trebui privită ca un pod pe care îl construim împreună: învățători, profesori, părinți și, nu în ultimul rând, copiii.
Dacă fiecare dintre noi pune câte o „cărămidă” – o explicație în plus, o vorbă bună, o cerință mai bine formulată, o temă în minus atunci când este posibil, o comunicare mai bună între profesori – copilului îi va fi mai ușor să treacă acest pod.
Și poate că, la final, nu ar trebui să ne întrebăm doar: „Ce trebuie să știe copilul când intră în clasa a V-a?”, ci și: „Ce putem face noi pentru ca acest copil să intre în clasa a V-a cu mai multă încredere și mai puțină teamă?”
Pentru că, în fond, acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem oferi unui copil: sentimentul că poate reuși.