De ce O CARTE PE LUNĂ?

O CARTE PE LUNĂ – Armonia artelor și a științelor este o disciplină opțională care are tocmai menirea de a dezvălui elevilor universul infinit al lecturii în coroborare cu armonia științelor, a muzicii și a culorii.
Acesta este opționalul pe care l-am gândit pentru clasa a III-a și a IV-a, căci am înțeles cu toții, părinți, copii, profesor, cât de importantă este pentru formarea unui copil activitatea de citire.

Însă am gândit activitatea mai complex, am pus-o în legătură cu altele, căci cititul poate să ne incite la a crea lucrări artistice și să ne stârnească curiozitatea prin formularea de întrebări și aflarea de răspunsuri la problemele ridicate, chiar din domeniul științei. Iar muzica ne însoțește în tot și în toate. Putem crea ritmuri pe baza acțiunii unei lecturi, putem asocia ritmuri/ melodii cu texte citite, găsim melodii ce se potrivesc. Și ca să ne aliniem vremurilor, în octombrie 2019, am inaugurat pe site-ul clasei www.ocartepeluna.weebly.com, pe care vă invităm să-l vizitați.

Știm că citirea trebuie să fie corectă, fluentă, conştientă, expresivă. Prin citirea corectă se înțelege citirea clară a cuvintelor, fără deformări, fără omisiuni, adăugiri sau repetări de sunete, silabe sau cuvinte, cu o accentuare corectă a cuvintelor. Nu putem vorbi de o citire conștientă atâta vreme cât copilul nu înțelege mesajul textului, sensul cuvintelor, al propozițiilor. Prin citirea conştientă se realizează o citire activă în care sunt angajate operaţiile de gândire şi procesele afective ale elevului, contribuind astfel la o sensibilizarea elevului. Astfel că intervine si expresivitatea citirii, căci mesajul textului dezvoltă imaginaţia, emoţiile şi simţul estetic al elevului. Citind conştient şi expresiv, elevul înţelege şi trăieşte afectiv mesajul transmis de text, contribuind de asemenea  la formarea capacităţii de comunicare corectă, fluentă şi expresivă.

Lectura personală are nenumărate valenţe, fiind atât un mijloc de învăţare permanentă, cât şi unul de îmbogăţire spirituală prin revelaţiile pe care le experimentează cititorul şi prin momentele de reflecţie la care acesta este incitat, iar punerea  în legătură şi în strânsă coroborare cu artele, fie ele plastice sau muzicale, fac ca cercul să se închidă.

Investigarea unor opere literare cu răsunet în inimile copiilor – căci unele sunt inspirate din universul ce le este familiar –  îi ajută pe aceştia să răspundă la întrebări pe care şi le pun în legătură cu experienţele de viaţă cotidienă, iar operele fantastice îi lasă să viseze, să reflecteze, să își pună întrebări și să răspundă pe măsura înțelegerii lor. Literatura pentru copii supune analizei minţii fragede a copilului valori estetice şi morale, fiind un mijloc de cultivare a simţirilor frumoase în legătură cu valorile pozitive (curaj, eroism, cinste, bunătate, spirit de dreptate), în acelaşi timp fundamentându-se atitudinea de dezaprobare a laturilor negative (frica, laşitatea, răutatea, necinstea).

Cărțile propuse spre citire, întâmplările cu tâlc, completează cunoştinţele şi îmbogăţesc sufletul. Studierea unei opere literare îl determină pe elev să-şi cerceteze micul lui univers pentru a afla situaţii asemănătoare, îndemnându-l să gândească, să ierarhizeze, să compare, să analizeze, să judece. Elevul este stimulat să-şi exprime punctele de vedere şi sentimentele în legătură cu o anumită situaţie. El va fi îndemnat să meargă mai departe, să-şi exprime sentimente şi gânduri în scris, să picteze sau deseneze, exteriorizându-se, devenind astfel un creator.

Cărțile propuse spre citire în acest an și care  au fost deja citite sunt: Charlie și fabrica de ciocolată, Domnul Fox, Mathilda scrise de Roald Dahl, Poveste frindelului și Gata cu vorbele, scrise de Andrew Clements, Fram, ursul polar, de Cezar Petrescu.

Acestă activitate propusă copiilor urmăreşte fundamentarea motivaţiei pentru citit, îmbinarea activităţilor creatoare şi de exprimare artistică, dezvoltarea capacităţii de a investiga textul literar, dezvoltarea capacităţii de exprimare orală, dezvoltarea creativităţii, arătând legătura care există între toate cele ce le învățăm și descoperim la școală.

Cum altfel poţi călători şi poţi cunoaşte mai bine ce se întâmplă dincolo de spaţiul în care se desfăşoară viaţa ta?
Cum altfel poţi înţelege ce se întâmplă în jurul tău?
Viaţa gâzelor mărunte şi a animalelor puternice, întâmplări ale unor copii de vârsta ta, basmele şi povestirile, faptele oamenilor, tâlcul întâmplărilor, cântecele, poeziile, cărțile pe care le citim, toate sunt izvor de învăţături.

 

prof. Georgeta Male

Școala Gimnazială Nr. 19, Brașov (Braşov) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/georgeta.male

Articole asemănătoare