În definirea unei laturi a educației, esențial este obiectivul. În acest context, putem spune că educației morale îi revine ca sarcină formarea dimensiunii morale a personalității. Dimensiunea morală este formată, la rândul ei, din două concepte esențiale: conștiința morală și conduita morală. Educația morală este cea care determină marile deosebiri dintre un sistem de educație și altul.
Dacă, de exemplu, în domeniul educației intelectuale sau fizice accentul se pune pe un element component, în cazul educației morale deosebirile sunt de esență, fiecare orânduire, fiecare etapă de dezvoltare are propriile reguli, acestea reflectându-se în relațiile dintre oameni.
Reluând, conștiința morală constituie factorul psihic determinant al conduitei morale. Omul, spre deosebire de mecanisme, acționează din interior determinat de propria conștiință. Aceasta are o funcție motivațională. Un element de bază în formarea conștiinței morale îl reprezintă exemplele, imaginile. Pentru un copil acestea sunt imaginile părinților, ale educatoarei, învățătoarei. El interiorizează aceste modele prin imitație, asimilându-le propriei conștiințe. Atunci când nivelul dezvoltării ontogenice o permite, în acest proces de formare a conștiinței morale vor intra noțiunile morale primite de la părinți, dar mai ales, de la educatori. Aceste noțiuni pentru a putea fi asimilate de copil trebuiesc explicate, definite, demonstrate. De fapt acestea se formează în jurul celor două categorii binele și răul.
Copilul învață valorile de bază: cinstea, omenia, sinceritatea, libertatea, echitatea, buna-cuviință. Dacă acestea sunt dublate de sentimente morale atunci încărcătura lor valorică crește. Spre deosebire de noțiunile cu care se operează în științe, cele cu care se operează în morală trebuie să aibă și o componentă afectivă, să iți placă să faci ceva; spre exemplu, cinstea trebuie să o iubești, altfel nu o poți doar defini.
Cea mai mare importanță în formarea conștiinței morale o au însă convingerile morale. Acestea au un plus de forță ele determinând atitudinile și comportamentele morale. Idealul joacă un rol important, el fiind o sinteză a valorilor morale prin care este determinat întregul program de viață.
Noțiunile, sentimentele, convingerile și idealurile formează latura internă a fizionomiei morale a unei persoane. Ele trebuiesc transformate în atitudini, conduite și comportamente morale. Deprinderile morale se formează prin exerciții determinate de suporturi morale, orientate spre scopuri și idealuri morale. Formarea conștiinței și conduitei morale nu sunt acte spontane, ci activități încadrate și determinate de o anumită strategie în care se deosebesc factorii care o formează, căile și mijloacele prin care se formează și metodele de educație morală. Factorii ar fi: familia, școala, biserica, instituțiile de cultură, grupul (de prieteni, colegi etc). La adolescenți, acesta din urmă are o foarte mare influență, de aceea este indicat ca părinții să cunoască cine sunt cei mai apropiați prieteni ai copilului. Metodele sunt la vârste mici intuitive, exemple directe sau indirecte, povestirea, conversația, mai apoi evoluând spre referate, conferințe.
Evaluarea gradului de dezvoltare a conștiinței morale nu este o sarcină ușoară, datorită complexității structurii acesteia. E necesar să se țină seama de toate elementele componente, de gradul lor de dezvoltare. Evaluarea comportamentului moral constituie o modalitate de validare a educației morale, căci faptele constituie măsura omului moral. Morala nu este un dar primit odată pentru totdeauna, ci un rezultat al educației și mai ales al autoeducației permanente. Rolul profesorului este unul major. El poate îndruma elevii spre a-și dori să devină persoane mai responsabile față de propria viață.
Bibliografie:
1. I. Dragan, P. Petroman, D. Margineantu, Educația noastră cea de toate zilele, Ed. Eurobit, 1992
2. www.asociatia-profesorilor.ro/educatia-morala.html