Învățarea prin descoperire a devenit, în ultimii ani, o idee din ce în ce mai utilizată în procesul instructiv-educativ. Astfel, jocul didactic a căpătat o importanță foarte mare, metodele pasive de învățare, utilizate în învățământul tradițional, fiind înlocuite cu metodele active, printre care și jocul didactic. Încă din copilărie se dezvoltă capacitățile de comunicare și relaționare cu ceilalți, de aceea trebuie încurajate astfel de activități și jocurile de autocunoaștere, creativitate, cooperare, de formare a grupurilor etc.
„Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm” (George Bernard Shaw)
Mai presus de toate, jocul trebuie privit ca o învățare bazată pe acțiune, în urma căreia, atât participanții direcți cât și coordonatorul jocului învață ceva nou. Ceea ce îi motivează pe cei mici să participe și le menține interesul este tocmai sarcina jocului, faptul că el știe ca este în acel loc nu să învețe – prin urmare se renunță la acel cadru riguros – ci să se joace, ceea ce simplifică procesul educativ. Un alt factor motivator este latura competitivă pe care jocul o poate avea. În cadrul acestor tipuri de jocuri, coordonatorul va organiza activitatea astfel încât să nu existe resentimente ale celor învinși, subliniind faptul că toată lumea câștigă, într-un fel sal altul, prin faptul că întotdeauna avem ceva nou de învățat.
Pentru a beneficia de toate avantajele pe care jocul ni le poate oferi, feedback-ul este foarte important; există câteva idei de bază pentru oferirea feedback-ului pentru ca acesta să ajute efectiv la asimilarea celor propuse anterior:
- feedback-ul trebuie să se refere la comportamente specifice în situații concrete;
- comportamentul vizat trebuie să poată fi modificat;
- atitudinea celui care oferă feedback trebuie să fie una pozitivă pentru a nu îl face pe participant să nu își mai dorească o viitoare participare.
Feedback-ul trebuie să reliefeze consecințele unui comportament asupra celui care îl oferă sau asupra altor persoane. Un mod bun de a începe un feedback este: “Mi-a plăcut mai mult atunci când/ Data viitoare ai putea să/ În loc să… ai putea să…”.
Copilăria este începutul cunoașterii de sine, de aceea este de preferat să se pună accent pe jocurile de autocunoaștere, de prezentare și cunoaștere interpersonală. Astfel de jocuri vor ajuta copiii: să descrie propria persoană și pe ceilalți, să își valorifice punctele forte și să le îndrepte pe cele slabe, să observe schimbările propriei persoane în timp, să examineze cercul său de prieteni, să respecte diferențele dintre personalitatea sa și a celorlalți. Iată câteva tipuri de jocuri care pot fi utilizate la școlarii mici:
1) Prinde mingea – Jocul se desfășoară pe cerc. Animatorul începe, aruncând cuiva mingea. Participantul va spune „Mulțumesc, (prenumele animatorului)” și animatorul va răspunde „Cu plăcere, Viorel (prenumele participantului)”. Mingea continuă să meargă pe cerc în același mod, până când toți au avut posibilitatea să o transmită de câteva ori.
2) Prenume în aer – Elevii vor sta încerc. Un copil desemnat va scrie, cu degetul în aer, prenumele unui alt copil din cercul format. Ceilalți vor ghici numele. Cine ghicește va scrie, la rândul său, prenumele unui alt copil din grup.
3) Cine ești? – Participanții se mișcă haotic prin sală și fac cunoștință atunci când se întâlnesc unii cu alții, adresând întrebarea: „Bună, ești Alin?”, iar celălalt răspunde „Nu, ai greșit. Eu sunt Alexandru. Am ochi căprui, părul blond, pistrui etc.”. Peste 10 minute participanții sunt rugați să formeze un cerc și fiecare își spune prenumele, iar ceilalți povestesc cum poate fi recunoscut (ochi căprui, părul blond, pistrui).etc
4) Istoria prenumelui – Elevii vor sta în cerc și își vor scrie numele pe o foaie de hârtie, utilizând anumite culori. Fiecare va fi invitat să își spună istoria prenumelui, dacă o cunoaște, dacă nu, poate inventa propria istorie. De asemenea, va explica de ce a folosit anumite culori în scrierea numelui.
5) Bagajul pierdut – Fiecare participant la joc primește o fișă, pe care vor scrie cinci lucruri pe care le iau, de obicei, în călătorie (pot fi și sentimente, calități, stări de spirit). Se vor forma perechi și fiecare va prezenta “bagajul” celuilalt, urmând ca participanții să formeze perechi cu o altă persoană, activitatea continuând până când toți participanții si-au regăsit “bagajul” pierdut.
6) Patru colțuri – Fiecare participant primește câte o foaie și creioane și vor scrie sau vor desena: ceea ce obișnuiesc să facă duminică seara – în colțul drept de sus; hobby (ocupație, interes) – în colțul stâng de sus; ceea ce admiră la alți oameni – în colțul stâng de jos; dorința pe care ar ruga o zână să le-o împlinească – în colțul drept de jos. Ei au la dispoziție 8 minute pentru a complete cerințele. Fișele completate sunt amestecate și repartizate din nou. Acum fiecare participant începe să caute posesorul foii. Când posesorul foii este găsit, scrie prenumele său pe foaie și o lipește la un loc vizibil.
Copilăria este o etapă pe care fiecare dintre noi este dator să se bucure de ea și cum altfel decât prin joc? Jocul este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, învățare și, mai ales, plăcere. Esența jocului implică reflectarea și transformarea, pe plan imaginar, a realității înconjurătoare. Prin joc, copilul descoperă și lumea și viața într-un mod accesibil și atractiv, o cercetează, o prelucrează și o transformă în învățare, în experiență personală. De aceea, joacă-te cu elevii, copiii tăi, ajută-i să înțeleagă lumea, să o exploreze mai ușor, oferă-le șansa de a se cunoaște și de a-și cunoaște limitele, pentru a-i îndrepta, cu pași mici spre o viață de adult încununată de succes!
BIBLIOGRAFIE:
• Moldovanu, I.; Culea, L., Cartea mare a jocurilor, CIDDC, Chișinău, 2002;
• West, E., The Big Book of Icebreakers. McGraw-Hill, Inc. New York, 1999.
• Kari Killen, “Copilăria durează generații la rând”, Editura First, Timișoara, 2003.